De fiecare dată când Guvernul şi-a schimbat culoarea politică, politicienii momentului au jonglat cu instituţiile cheie pentru a-şi asigura afacerile. În momentul de faţă, Guvernul Ponta a aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă trecerea Cadastrului în subordinea Ministerului Dezvoltării “patronat” de Liviu Dragnea. Aceeaşi mişcare au încercat-o şi “portocalii”, când au dorit ca acest serviciu să treacă sub “fustele” ministresei Elena Udrea, dar PSD-iştii s-au opus! Însă, marele tun se va trage atunci când activitatea de cadastru va fi concesionată unei societăţi, sau unui grup de firme, care să realizeze cadastrul urban. Însă, pentru moment, această ordonanţă de urgenţă se pritoceşte într-un sertar!

 

În luna mai 2012, în prima şedinţă a Guvernului USL, Inspectoratul de stat în Construcţii şi Oficiul pentru Cadastru au fost transferate din gestionarea Ministerului Dezvoltării, condus până atunci de Elena Udrea (din partea PDL) în subordinea Executivului, premierul Victor Ponta afirmând atunci că cele două structuri au fost trecute anterior la minister „mai mult pe criterii personale” decât funcţionale. În data de 21 martie, în Monitorul Oficial a fost publicată ordonanţa de urgenţă privind reorganizarea noului Guvern, care prevede, printre altele, că Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va trece din coordonarea secretarului general al Guvernului în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus în prezent de Liviu Dragnea. Conform actului normativ, se prevede că membrii CA şi directorul general sunt numiţi şi revocaţi din funcţie prin decizie a premierului, la propunerea ministrului Dezvoltării, astfel că Marius Ursu, şeful ANCPI, şi-a dat demisia şi urmează ca Dragnea să îşi “ungă” în funcţie favoritul.

Mutarea cadastrului a fost motivată prin faptul că ANCPI se află în imposibilitatea financiară de a asigura resursele pentru finalizarea proiectului în conformitate cu obligaţiile contractuale asumate în acordul cu Banca Mondială, astfel încât „proiectul este în pericol de a nu putea fi încheiat cu succes, cu toate consecinţele negative în plan instituţional şi operaţional ce derivă din acest fapt”.

De fapt, oficialii Uniunii Europene şi-au afirmat disponibilitatea să aloce fonduri UE pentru Cadastru, în situaţia în care Guvernul va veni cu un plan concret de realizare a acestui proiect.

 

Cum se îngroapă o instituţie într-un “tun”

Însă, ceea ce s-a întâmplat până acum cu ANCPI nu este decât începutul sfârşitului pentru această instituţie. În momentul de faţă se face lobby pentru ca în zona rurală, unde oamenii nu au bani să îşi facă cadastru, să se realizeze această lucrare din bani europeni. Astfel, există pentru perioada 2014-2020 un program guvernamental accesat din fonduri europene în valoare de 500 milioane euro pentru cadastrarea zonelor rurale. Cine va câştiga aceste lucrări va administra afacerile cu terenuri agricole. În zona urbană, unde majoritatea investiţiilor sunt de natură imobiliară, cadastrul va fi făcut tot de o societate comercială.

De această privatizare se va ocupa Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, condus de Dan Şova (PSD), iar instituţia va achiziţiona, în numele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), serviciile de consultanţă pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice şi a studiului de fundamentare, precum şi pentru derularea procedurii de atribuire a contractului.

Finanţarea realizării proiectului este efectuată exclusiv de către ofertantul desemnat câştigător al procedurii de atribuire, iar recuperarea investiţiei se realizează exclusiv pe baza veniturilor colectate, potrivit clauzelor contractuale şi prevederilor legale incidente, de la utilizatorii serviciilor publice în cauză.

 

Parteneriat pentru “tun”

Sistemul ar urma să asigure actualizarea hărţilor digitale de cadastru la nivelul ţării, cărţi funciare digitale organizate pe baza numerelor cadastrale, în care toate proprietăţile sunt descrise în detaliu, accesul public pentru obţinerea de extrase de cadastru şi carte funciară.

În ianuarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a anunţat că firmele private vor putea participa la realizarea cadastrului general al României prin parteneriat public-privat, în baza unui memorandum aprobat atunci de Guvern.

Memorandumul pentru aprobarea proiectului de parteneriat public-privat viza înregistrarea sistematică a imobilelor situate pe teritoriul României, autorităţile căutând investitori privaţi care să asigure resursele financiare necesare pentru realizarea cadastrului.

În ceea ce priveşte cadastrul, oficialii CE au solicitat o justificare şi argumente privind intervenţia publică, respectiv necesitatea unei prezentări holistice cu accent pe prioritizare, criteriile de selecţie pentru comune, evaluarea nevoii de finanţare şi eventualele conexiuni cu dezvoltarea economică, precum creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. DG EMPL a precizat insistent că nu va fi de acord cu finanţarea proiectului de cadastru din Fondul Social European (FSE), deşi înţelege importanţa acestuia pentru România.

Comisia a propus o reuniune tehnică având ca temă cadastrul, în care să fie abordate subiecte privind justificarea finanţării din fonduri publice, beneficiile viitoare (o mai bună absorbţie a fondurilor europene) şi obiectivele propuse a fi atinse.

 

Cadastrul transformat în “cloşca cu puii de aur”

Pe de altă parte, conform specialiştilor din domeniu, privatizarea serviciului de cadastru urban va duce la scumpirea şi înmulţirea taxelor. Societatea sa va câştiga licitaţia, va încasa şi o parte din banii pe care îi va achita cel care vrea să îşi intabuleze terenul sau să vândă un bun imobil sau va cere un extras de Carte Funciară. Privaţii vor şti cum să scoată bani de pe urma acestor servicii pentru că, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, până în prezent a fost înregistrat în SIICPI doar 15% din numărul total al imobilelor, estimat la nivel naţional. Restul, de 85%, urmează să fie măsurate de privaţi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.