La Filarmonica de Stat Transilvania persistă un caz grav de conflict de interese. Protagonista speței este nimeni alta decât directoarea adjunctă, cunoscută după caracterul ei temperamental, Eva Peter. Lăsând la o parte că aceasta este protejata directorului Marius Tabacu, observăm că a reușit performanța să țepuiască bugetul Filarmonicii, chiar sub nasul celor din Consiliul Județean Cluj.

 

 

Își semna dublu prelungirile de contract

În urmă cu câțiva ani, la recomandarea și aprobarea directorului Marius Tabacu, Eva Peter intra în Filarmonica de Stat Transilvania, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, pe funcția de director adjunct. Contractul îl avea pe perioadă determinată, însă de fiecare dată aceasta obținea prelungirea pe funcție. De profesie jurist, Eva Peter a hotărât că deși are un contract cu normă întreagă (8h/zi) ar merita la studiile ei să fie angajată și pe postul de consilieri juridic, tot cu normă întreagă și tot în cadrul aceleiași instituții.

Dacă primul ei contract de muncă avea semnătura ei în calitate de salariat, a lui Marius Tabacu în calitate de director și a unui jurist(Raluca Elena Fluieraș), pentru cel de-al doilea contract de muncă ea semnează și în calitate de salariat, dar și vizează contractul ca jurist, deși nu era intrată pe funcție.

Iar de aici încolo, toate prelungirile de contract, atât pentru funcția de director adjunct cât și de consilier juridic s-au făcut de aceeași manieră: dublă calitate de semnatar.

Marius tabacu

Două salarii, două funcții, 16 ore lucrătoare pe zi

Din nefericire pentru Eva Peter, un audit efectuat de Curtea de Conturi, îi strică apele și îl pune pe Marius Tabacu să îi emită o decizie de încetare a contractului de muncă pe funcția de consilier juridic.

Motivele invocate de Curtea de Conturi sunt destul de evidente: Eva Peter, conform celor două contracte de angajare lucra 16 ore pe zi, 80 de ore pe săptămână. Lucru interzis prin lege.

„Atât pentru funcția de director adjunct cât și pentru cea de consilier juridic s-a stabilit salariul prevăzut de reglementările legale pentru funcțiile respective. Camera de Conturi Cluj, urmare a misiunii„Auditul financiar asupra controalelor anuale de execuție bugetară întocmite la 31.12.2013”, efectuată în perioada 02.07-29.07.2014, reține în procesul verbal de constatare înregistrat la entitatea audiată sub nr.1701/29.072014 că în anul 2013 au fost angajate și plătite nelegal drepturi de personal în suma totală de 13.470 lei, prin stabilirea eronată a salariului în vederea exercitării unei alte funcții decât cea de bază, pentru doamna Peter Eva, care a exercitat două funcții în cadrul instituției: cea de director adjunct și cea de consilier juridic. (…)art.  10 din Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă. Art.  114 și art. 115 din legea 53/2003, Codul Muncii, respectiv depășirea duratei zilnice a timpului de muncă care nu poate depăși 48 de ore pe săptămână” se arată în raport.

Astfel că în iulie, Marius Tabacu a fost nevoit să emită Evei, decizia de încetare a contractului de muncă pentru funcția de consilier juridic. Invitând-o pe aceasta, în scris, să se adreseze instanței pentru contestații.

 

Și-a câștigat dreptul de a încălca legea

Zis și făcut. Eva Peter a dat în judecată Filarmonica de Stat Transilvania pentru ca să o repună în funcția de consilier juridic. Având în vedere că instituția a rămas, teoretic, fără reprezentant  juridic, apărarea în proces s-a făcut superficial.  Astfel că judecătoarea Georgeta Olimpia Oneț i-a dat câștig de cauză directoarei adjunct.

„Admite contestația formulată de Eva Peter. Dispune anularea deciziei 62/02.06.2015 emisă de Filarmonica de Stat Transilvania. Dispune reintegrarea contestatoarei pe funcția de consilier juridic. Obligă Filarmonica de Stat Transilvania la plata drepturilor salariale actualizate până la data reintegrării efective” se arată în decizia din 02.12.2015, dar comunicată abia în 5 aprilie 2016.

filarmonica cluj

Abuz în serviciu și fals în acte

Cu toate că Eva Peter s-a aflat în incompatibilitate sau conflict de interese, aceasta a obținut o sentință favorabilă pentru a fi repusă pe cea de-a doua funcție, dar decizia nu a fost definitivă și irevocabilă.

Filarmonica de Stat Transilvania a făcut recurs la Curtea de Apel Cluj, obligată fiind, deoarece a pierdut.

Ipocrizia cu care Eva Peter încalcă legea ajunge în sfera penalului.

Fără o decizie irevocabilă, în aceeași dată în care este înregistrat recursul, aceasta semnează de pe funcția de consilier juridic un contract de colaborare în valoare de 2500 de lei între Filarmonica de Stat „Transilvania” și interpretul Stulen Jan Cornelis.

Cu alte cuvinte aceasta s-a reinstalat pe post, a comis abuz în serviciu din nou, deoarece încă are activ contractul prin care e directoare adjunctă și făcut fals în acte, nefiind legal în măsură să semneze acel contract, care prin deducere, la această oră este un document nul, iar plata către colaborator s-a făcut ilegal, fără o documentație temeinică.

vakar istvan net

I-a ”fraierit” pe vicepreședintele Istvan Vakar și toată instituția județului

Având în vedere că Filarmonica de Stat Transilvania este instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, atât organigrama cât și raportul Camerei de Conturi Cluj au trecut prin mâinile funcționarilor de la CJ, în special juriștii, membrii în Comisia de Cultură și mai ales a vicepreședintelui Istvan Vakar, responsabil cu acest domeniu.

Gazeta de Cluj i-a prezentat vicepreședintelui informațiile referitoare la ilegalitățile comise de Eva Peter, iar acesta s-a arătat șocat spunând că nu știa nimic din ce se petrecea acolo cu directoarea adjunctă.

„Eu ca reprezentant al instituției vorbeam doar cu directorul Marius Tabacu. Nu știam de directoarea adjunctă și nici de faptul că aceasta încasa bani de pe două funcții.

Voi cere celor de la juridic să îmi arate organigrama și toată documentația și vom verifica. Nu se poate să câștige bani din două contracte cu normă întreagă. Nu am știut nimic despre aceasta și nici nu o cunosc pe Eva Peter” a declarat pentru Gazeta de Cluj, vicepreședintele Istvan Vakar.

Cu alte cuvinte, vicepreședintele Consiliului Județean nu știa că se virează bani în conturile Filarmonica de Stat Transilvania, iar din acel buget erau plătite cele două salarii lunare pentru Eva Peter.

De altfel, abuzul în serviciu și conflictul de interese sunt de competența celor de la Agenția Națională de Integritate(ANI). Reamintim că Eva Peter își viza singură prelungirile de contract de muncă și modificările salariale, iar după nevoie pe unele documente semna în calitate de director adjunct, iar pe altele în calitate de consilier juridic..

Pe site-ul oficial al instituției, în dreptul Evei Peter nu găsim nici o fotografie, cu atât mai puțin date de contact ale acesteia. Doar nume și funcție de director adjunct.

Pentru a publica și un punct de vedere al Evei, s-a apelat numărul de fix al instituției și s-a cerut legătura cu aceasta, însă în replică ni s-a comunicat că nu era la muncă și că numărul ei de mobil nu este public.

(Dacă ne permiteți gluma: poate, doamna Peter lucrează cele 16 ore în tură de noapte, dacă ziua nu este de găsit la birou…nici la biroul de director adjunct, nici la cel de consilier juridic)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.