Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că excluderea primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, din partid se dovedeşte a fi justificată în contextul în care acesta continuă atacurile la adresa formaţiunii politice din care a făcut parte şi ia în considerare alianţe cu mişcări politice apropiate preşedintelui Traian Băsescu.

„Am constatat că în ultimele 24 de ore mai mulţi foşti membri care au fost excluşi din partid au continuat atacurile la adresa partidului, la adresa conducerii partidului, ceea ce, în opinia mea, nu face decât să justifice din nou, dacă mai era nevoie, măsura disciplinară care a fost aprobată de Delegaţia Permanentă a partidului. Mai mult decât atât am constatat că dl Andrei Chiliman ia în considerare, sigur nu este o surpriză, diverse posibilităţi de colaborare în viitor cu mişcări politice apropiate lui Traian Băsescu, lucrul acesta s-a văzut şi la constituirea acelui ONG, unde marea majoritate a participanţilor erau apropiaţi politicii dl preşedinte”, a afirmat Voicu.

El a mai precizat că excluderile de la PNL Mehedinţi au fost făcute la propunerea acestei organizaţii.

„În legătură cu declaraţiile unor foşti membri ai PNL Mehedinţi ţin să precizez că propunerea de excludere a venit din partea organizaţiei PNL Mehedinţi, de aceea cred că aceştia înainte de a se lansa în atacuri nefondate la adresa conducerii partidului să-şi evalueze activitatea din propria organizaţie, pentru că iniţiativa sancţiunii a aparţinut acestei organizaţii”, a spus Voicu.

Delegaţia Permanentă a PNL a decis, luni, excluderea din partid a primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, şi a deputatului Diana Tuşa. În plus, s-a decis excluderea a trei persoane din organizaţia PNL Mehedinţi – Adriana Bădănoiu, Liviu Mazilu şi Romică Vâlcu. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.