Din cauza unei greşeli făcute de fostul şef DNA, Daniel Morar, actualmente judecător în cadrul Curţii Constituţionale a României, clujeanul Liviu Ciupe, fost şef la DRDP Cluj şi actual director la Remat Invest Zalău, a câştigat de pe urma statului peste 130.000 de lei. În anii 90, Morar l-a arestat pe Ciupe, iar instanţa a decis că el a fost nevinovat de acuzaţiile de delapidare pe care fostul şef DNA i le-a adus. La momentul arestării, Liviu Ciupe făcea parte din PDL, însă ulterior a demisionat acuzând că arestarea lui a fost doar un joc politic.
În 1999, Daniel Morar, care la vremea respectivă era procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, l-a arestat pe şeful DRDP Cluj, Liviu Ciupe, pe care l-a acuzat că a delapidat 732 de milioane de lei din fondul instituţiei pentru construirea unui drum din cartierul bistriţean Viişoara pentru o lucrare din cartierul Viişoara realizată de firma ARL – Cluj. În timpul arestării (perioada 14.09.1999 – 11.01.2000), mama lui Liviu Ciupe a decedat, iar directorului DRDP Cluj i-a fost refuzat dreptul de a participa la înmormântare. Însă, Liviu Ciupe a fost achitat definitiv pentru acuzaţia de delapidare şi a dat statul în judecată, prin Ministerul Finanţelor, şi a obţinut daune reparatorii. Coincidenţa a făcut ca una dintre judecătoarele care i-au făcut dreptate lui Ciupe să fi fost Andreea Ţulus, fosta soţie a procurorul Doru Ţulus, considerat mâna dreaptă a lui Morar. Conform luju.ro, care a publicat deciziile de condamnare şi acordare de daune pentru Liviu Ciupe, în decizia civilă nr. 1713/A/28.06.2004 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată de judecătoarele Ana Ionescu şi Andreea Anamaria Ţuluş se arată: „În ceea ce priveşte daunele morale, la stabilirea acestora trebuie avut în vedere prejudiciul moral suferit, respectiv suferinţă psihică provocată de măsura arestării şi durata acesteia, pierderea mamei în această perioadă, cu imposibilitatea participării la înmormântare, ştirbirea reputaţiei de om politic şi profesionist… dacă locul de muncă a fost pierdut în mod nelegal, cum este în cauză, întrucât ulterior s-a constatat împrejurarea că arestarea a fost nelegală, de această împrejurare se va ţine seama la calculul daunelor morale… Pentru aceste motive, în numele legii, Decide: … obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească reclamantului despăgubiri după cum urmează: 1.Daune materiale în sumă de 108.602.816 lei; 2.Daune morale în sumă de 1.200.000.000 lei. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică din 28 iunie 2004.”
Decizia civila nr. 1713/A/28.06.2004 a Curţii de Apel Cluj a devenit irevocabila prin Decizia civilă nr. 10355 din 09.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins ca nefondate recursurile lui Liviu Ciupe (care a solicitat majorarea daunelor) şi ale Parchetului Curţii de Apel Cluj şi Ministerului Finanţelor Publice.
Morar se aşteaptă la un proces?
În această situaţie se ridică problema unui proiect mai vechi de promulgare a unei legi de răspundere a magistraţilor, procurori sau judecători, care se dovedesc că au acţionat cu rea credinţă în momentul în care şi-au exercitat atribuţiile profesionale.
În prezent, răspunderea materială a magistraţilor este reglementata prin normele articolului 52 din Constituţia României unde se stipulează că „statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Însă, din punct de vedere legal este extrem de greu de dovedit în faţa altui judecător că unul dintre colegii lui a acţionat într-un anume proces cu rea-credinţă şi că vinovatul trebui să răspundă patrimonial.
În cazul în care statul a fost condamnat să plătească despăgubiri ca urmare a producerii unei erori judiciare în procesele penale, hotărârea de condamnare va fi comunicată CSM-ului de către instanţa la care aceasta a rămas irevocabilă, în termen de 30 de zile de la motivare, în vederea stabilirii existenţei relei credinţe sau a gravei neglijenţe. În cazul în care a fost stabilită existenţa relei credinţe sau a gravei neglijenţe în cadrul acţiunii disciplinare, Ministerul Economiei va sesiza organul de urmărire penală competent şi se va constitui parte civilă în cauză, cu suma plătită pentru repararea prejudiciului. De asemenea, proiectul mai prevedea ca termenul de prescripţie pentru exercitarea acţiunii disciplinare, ca urmare a existenţei unei hotărâri prin care se constata o eroarea judiciară, să fie de 5 ani şi va curge de la data săvârşirii abaterii disciplinare. Cu alte cuvinte, în cazul unei sentinţe date cu rea-voinţă sau neglijenţă statul îi face plângere penală judecătorului.
Magistraţii pot fi sancţionaţi
Părerile magistraţilor privitoare la acest proiect sunt împărţite. Spre exemplu, în urmă cu doi ani, când acest subiect a fost în vogă prin faptul că CSM-ul de atunci a respins propunerile făcute de Ministerul Economiei, Cristi Danileţ, unul dintre membrii aleşi ai CSM, considera că există sancţiuni pentru judecători,
“Dacă s-a dat o hotărâre, care a rămas definitivă dar constituie o eroare, mai întâi trebuie să se obţină o hotărâre de condamnare a judecătorului pentru comiterea unei infracţiuni sau de sancţionare a lui de CSM pentru comiterea unei abateri disciplinare, pentru o faptă care a generat acea eroare (de ex., sustragerea unor acte din dosar, neanalizarea unor probe definitorii precum cea ADN); apoi se face o acţiune de justiţiabilul păgubit contra statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor. După ce Statul pierde şi despăgubirea e plătită, statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. Reau-credinţă sau grava neglijenţă se vor demonstra în cursul procesului respectiv. Aceste acţiuni trebuie introduse însă în termenul de un an”, considera magistratul Danileţ.
Judecătorii trebuie să răspundă pentru “grosolănii”
Judecătoarea Dana Gârbovan consideră că “sunt perfect de acord ca un judecător trebuie să răspundă în caz de eroare grosolană, cum ar fi menţinerea unei persoane în arest pe o perioadă mai mare decât cea legală, nemotivarea hotărârii etc., însă nu sunt de acord cu angajarea răspunderii judecătorului pentru modul în care interpretează legea şi analizează probele, pentru că în acest caz am submina însăşi fundamentul menirii sale”, este de părere judecătorul clujean.
Răzvan Robu
