Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR) Toni Greblă s-a prezentat miercuri la DNA, fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat pentru mai multe fapte.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii urmează să-i aducă la cunoștință faptul că au fost extinse cercetările în cazul său.

”După părerea mea, totul se învârte în jurul acelor celebre venituri obținute din creșterea caprelor și struților”, a spus Greblă, înainte de a intra în sediul DNA.

Fostul judecător constituțional a fost reținut de procurori pe 10 martie, fiind acuzat de trafic de influență, în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni), constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).

Ulterior, DNA a cerut în instanță ca Toni Greblă să stea în arest la domiciliu, motivul invocat de procurori fiind faptul că el a încercat să vândă animale (capre) de la ferma sa din județul Gorj, deși primise interdicție de a efectua acte de comerț.

Concret, pe 13 februarie 2015, un avocat a fost contactat pentru încheierea unui contract de vânzare — cumpărare, implicat fiind Toni Greblă, care a făcut demersuri pentru a înstrăina caprele către un cumpărător din Brașov, om de afaceri.

 

1 COMENTARIU

  1. Prin impunerea lui Alexandru Petrescu in fruntea C.A. vicepresedinte PSD Diaspora, Ioan Rus a demonstrat ca isi continua campania de politizare si distrugere a companiei CFR Calatori. In octombrie 2014, Poşta Română, condusa de Alexandru Petrescu, a distribuit în timpul campaniei prezidenţiale, alături de talonul de pensie, peste patru milioane de flyere, comandate şi plătite de PSD, prin care pensionarii erau anunţaţi că prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, vrea să le taie pensia dacă va ieşi preşedinte. Scandalul fluturaşilor otrăviţi împărţiţi de pesedişti a izbucnit înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Numirea pesedistului Alexandru Petrescu in fruntea CA de la CFR Calatori vine dupa ce Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes. Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu zis “SMART”, in prezent dirijorul trenurilor private de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara,in prezent inculpat , au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat. Totodata, Ioan Rus o mentine in CA al CFR Calatori pe directoarea Dana Galbeni Rachila, cea care este acuzata de Curtea de Conturi a Romaniei de insusirea ilegala de catre mai multe persoane din ograda Ministerului Transporturilor de indemnizatii conform OUG 109/2011 din CA si AGA in valoare de circa 1.200.000 de euro. Mai mult, Dana Galbeni Rachila a detinut o firma impreuna cu cea care dirijeaza si regizeaza de ani buni toate achizitiile “in totalitate legale” de la CFR Calatori – Carmen Maria Popescu. Dar, in acealasi timp, ministrul transporturilor, Ioan Rus, il mai mentine in CA de la CFR Calatori si pe controversatul Iulius Dan Plaveti, implicat in mai multe inginerii imobiliare”
    DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014 de la CFR Calatori?
    Ar fi interesant si nu numai…
    “Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca” Sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat in acest moment), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS privat, in acest moment), Carmen Maria Popescu, Miu Ileana,Liliana Constantinescu,Claudiu Dumitrescu(inculpat), Alexandrina Gatej,Dana Galben Rachila,Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif, etc?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.