Hermann Nitsch: ”Teatrul pe care îl fac eu este moartea!”

Dacă spui Hermann Nitsch te poţi gândi, aproape pavlovian, la cele mai sângeroase instalaţii de artă. Bărbaţi şi femei goi, crucificaţi, împroşcaţi cu sânge, porci şi vite despicate în două în timp ce elevii lui Nitsch le smulg măruntaiele, le macină, le zdrobesc pe planşe imense de pânză albă. În tot acest timp, artistul, îmbrăcat într-un combinezon impermeabil se lasă inspirat de teatrul macabru, morbid şi cathartic şi ia un pumn de pastă de culoare pe care îl împrăştie pe pânza de proporţii giganteşti. Aproape octogenar, Hermann Nitsch, a ajuns, imperturbabil, la Cluj Napoca, invitat la vernisajul uneia dintre expoziţiile lui: CELEBRATING LIFE. 

• Reporter: Ce relevanţă mai are Vienesse Actionism într-ul spaţiu occidental în care adevărata politică este reprezentată de consumerism şi marketing?

Hermann Nitsch: În primul rând trebuie să menţionez un lucru esenţial. Eu nu pot vorbi din partea întregului Acţionism, ci doar din punctual meu de vedere! Fac sublinierea asta ca să nu existe discuţii ulterioare. dacă există ceva în lume care nu m-a interesat niciodată este politica. Ba mai mult decât că nu m-a interesat, pot să spun răspicat că dispreţuiesc politica! Din punctul meu de vedere, politica a fost şi este un disconfort major în această lume. Poate cel mai mare disconfort inventat vreodată de om! Deci, cu riscul de a mă repeta, vreau sa subliniez ceea ce am spus înainte? Nu mă interesează politica, eu doresc sa fac arta la modul intensiv!

• Rep: Cu toate acestea, trebuie că vă vindeţi operele de artă. Care a fost cea mai scumpă creaţie pe care aţi vândut-o?

HN: Cu dumneavoastră pot doar să vorbesc despre artă, nu despre economia ei. În primul rând că eu sunt un creator şi nu un vânzător. Dacă doriţi informaţii puteţi să vorbiţi cu galeriştii şi în cazul în care ei sunt de acord, vă pot spune la ce preţuri pentru opera mea. Croitorul face haine pentru a trăi, la fel şi artistul face artă pentru a trăi, dar preţurile se discută pe alt palier.

• Rep:În urma evenimentelor pe care le creaţi rămâne mult sânge de curăţat. Participaţi şi la curăţenia de după ?

HN: De obicei lucrurile astea se întâmplă în felul următor. Cineva îşi pune la dispoziţie galeria sau un spaţiu anume unde eu, împreună cu echipa mea, ne exprimăm artistic. Într-adevăr, sunt lucruri de curăţat în urma evenimentelor, dar conducerea galeriilor plăteşte, de obicei, o firmă de curăţenie care se ocupă de aşa ceva.

• Rep: Sunteţi un artist creator cu un imaginar destul de violent. Copiii, nepoţii, în general cei mici din viaţa dumneavoastră, vă cred un bunic cool?

HN:Am un băiat care acum are 60 de ani şi în jurul meu am foarte mulţi tineri, cu unii lucrez, şi toţi îmi înţeleg arta şi sunt extrem de mândru de acest lucru! Despre cum sunt eu ca bunic nu vreau să vorbesc! Doar vă spun că sunt foarte-foarte mândru de faptul că tinerii reuşesc să înţeleagă modul meu de exprimare artistică.

• Rep: Arta dumneavoastră este construită pe sau în jurul unor scene violente în care, de multe ori, sunt implicate şi corpuri de animale moarte. Credeţi că acest gen de expresie artistică are puteri cathartice asupra oamenilor?

HN: În ansamblu eu doresc să arăt totul prin lucrările mele! Vreau să arăt o imagine integrală asupra vieţii. Toţi oamenii trebuie să ştie adevărul despre faptul că viaţa presupune arătarea suferinţei,  morţii, a durerii. De asemenea, în viaţă este vorba şi de bucurie şi plăcere, aşa că le arăt şi acest lucru în operele mele. Consider că întotdeauna în lucrările mele este vorba  despre moarte şi înviere. Moartea este însoţită de durere şi suferinţă, iar învierea de bucurie! Însă, problema cea mai mare a omului este puterea! Noi am primit de la natură mult mai multă energie decât am putea noi suporta, iar pentru a nu putea purta această povară a trebuit să inventăm religia, statul, etica, lucruri care ne obligă să ne reprimăm puterea. Astfel apar nevrozele! Astfel, apare o tendinţă, un îndemn inconştient, care se află în noi toţi, spre cruzime şi violenţă.

• Rep: Credeţi că suntem definiţi în mod categoric de cruzime şi violenţă?

HN: Cred că oamenii vor să trăiască cu orice preţ, aceasta este prima sămânţă sădită în noi, iar această dorinţă transcede orice, este dincolo de bine sau de rău. Când vedeţi un accident violent, în loc să se sperie şi să retragă din acel loc, oamenii, după cum bine ştiţi, se adună în număr cât mai mare, stau împrejurul victimei şi cred că vor să simtă, să trăiască violenţa. Încă din cele mai vechi timpuri, de la greci şi până în modernitate, teatrul, care este imaginea în oglindă a lumii în care trăim,  a arătat ceea ce arată şi teatrul pe care îl fac eu: moartea!

• Rep: Cam multă moarte pentru artă, războaiele şi cataclismele mai primesc ceva?

HN: Teatrul meu face ca cruzimea şi moartea să fie conştientizate şi de cei care nu intră în contact cu aceste realităţi. Cruzimea conştientizată astfel se transformă în catharsis, nu devine rezolvabilă şi nici nu se stinge în viaţa celui care a acceptat-o. Mai mult, ea nu reacţionează la rândul ei, în sensul că nu se transformă într-un război, ci ajunge să devină o terapie, un teatru. De aceea cred că este nevoie de acest gen de artă care nu naşte violenţă concretă, ci doar un teatru. Este mult mai bine să ne exprimăm prin teatru, decât prin război!

• Rep: În ultimul timp, viaţa pare că s-a cam devalorizat. În magazine poţi găsi fără nici un efort carnea animalelor pe care, altădată, strămoşii noştri se chinuiau zile întregi să le prindă pentru a se putea hrăni. Prin extrapolare, ce părere aveţi despre valoarea vieţii, indiferent că este vorba de cea a unui om sau a unui animal?

HN: Pentru că aţi adus vorba despre carne, şi eu cred ca oamenii mănâncă mult prea multă carne. Din păcate suntem nişte animale prădătoare si, mai mult decât atât, suntem cele mai inteligente, crude şi eficiente animale prădătoare. Suntem aproape condamnaţi să fim animale prădătoare şi trebuie să mâncăm carne. Întreaga noastră cultura se bazează pe mâncatul de carne, religia noastră se bazează pe  carne.

• Rep: După reprezentaţiile dumneavoastră rămân cantităţi impresionante de carne. La final, faceţi cu echipa un grătar?

HN: Un barbeque, sigur! De ce nu!?

• Rep: Iubiţi animalele?

HN: Vreau să subliniez că iubesc animalele mai mult decât orice şi sunt împotriva cruzimii faţă de animale! Mă declar împotriva sacrificării animalelor în masă, care mi se pare o practică extrem de crudă destinată doar dorinţei de îmbogăţire. Eu nu agreez deloc această creştere urâtă a animalelor!

• Rep: Animale folosite în instalaţiile dumneavoastră de unde le luaţi?

HN: Le cumpărăm de la un abator, dar nu le sacrificăm noi, le cumpărăm deja moarte!

Unde poţi să-l vezi pe Nitsch în Cluj Napoca

Săptămâna trecută, în prezenţa artistului vienez Hermann Nitsch, la Galeria Iaga (Strada Cloşca 9-11) din Cluj Napoca a avut loc vernisajul expoziţiei HERMANN NITSCH. CELEBRATING LIFE, curatoriată de Georgeta Olimpia Bera, Beatrice Benedetti şi Walter Bonomi. Expoziţia este deschisă publicului în perioada 29 aprilie – 18 iunie 2017 în spaţiile galeriei IAGA şi va fi acompaniată de un catalog bilingv (RO-EN), care va fi disponibil spre achiziţionare. Creaţiile artistului Hermann Nitsch, picturi, instalaţii şi reprezentanţii se află în patrimoniul de colecţie a muzeelor Nitsch Museum, Mistelbach şi Museo Nitsch, Napoli. De asemenea, în Viena există fundaţia Nitsch Foundation, iar operele lui sunt găzduite de muzee şi galerii celebre dintre care pot fi enumerate: MOMA, Peggy Guggenheim Collection şi Metropolitan Museum din New York, Tate Gallery Londra, Albertina şi Leopold Musem din Viena, Centrul Georges Pompidou din Paris, Kunstahalle Hamburg, Nationalgalerie din Berlin, etc.

”Bunicul” Acţionismului Vienez

Hermann Nitsch (n. 29 august, 1938, Viena) este un artist austriac care lucrează experimental şi multimedia. Este considerat ca unul dintre membrii curentului artistic de avangardă, aşa-numitul „Acţionism vienez”.

Începând cu anii 1950 Nitsch a fost prim-motorul teatrului „Orgien Mysterien Theater”, punând în scenă peste 100 de „piese”. Însă abia piesa nr. 122 (numită „Acţiunea 122”) a fost ţinută într-un teatru adevărat, anume Burgtheater din Viena. Piesele sale, în care foloseşte animale tăiate (miel, de exemplu), fructe, muzică, dans şi participanţi din partea publicului creează o atmosferă considerată de unii blasfemiatoare, care deseori şochează, dar care sunt considerate de critici ca fiind ritualistice şi existenţialiste. Lucrările sale pot fi văzute ca o critică a fixării culturii noastre pe violenţă, ce poate fi văzută în filme, la televizor şi jocuri video. Una dintre piesele sale cele mai cunoscute este „6-Tage-Spiel“ (Piesa de 6 zile), numită aşa pentru că durează atât.