Veaceslav Platon, supranumit raiderul nr. 1 în CSI, este învinuit de tentativă de escrocherie în proporţii deosebit de mari, săvârşită de un grup criminal organizat, condus chiar de el. 

Procurorii au expediat în judecată încă un dosar pe un nou capăt de acuzare în privinţa lui Veaceslav Platon. În perioada anului 2016, Veaceslav Platon, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni a trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor persoane interpuse, a organizat sustragerea banilor de pe conturile acestor companii. Inculpatul a implicat în comiterea faptei infracţionale pe încă două persoane în calitate de autori, care urmau să realizeze planul. Banii urmau a fi sustraşi de pe conturile unei companii din România (peste 205 milioane lei), dispunând iniţierea procedurii de separare de S.A. „Moldasig”.

La indicaţiile lui Platon, persoane interpuse, s-au deplasat la Bucureşti, unde au prezentat administraţiei companiei române, un procesul-verbal fals al Consiliului S.A. „Moldasig” şi alte documente perfectate cu depăşirea cadrului legal. Directorul general al companiei de asigurare din România s-a opus schimbării fictive a grupului de acţionari ai companiei de asigurări în vederea sustragerii mijloacelor financiare.

Cu ajutorul aceluiaşi grup criminal, Veaceslav Platon a încercat să scoată de la „Moldasig” şi SA „Alliance Insurance Group” (peste 3,5 milioane de lei şi aproximativ 10 milioane de dolari SUA). Acest lucru urma a fi făcut prin numirea a noi vicedirectori la companiile de asigurări, persoane apropiate lui Platon. Aceste persoane urmau să sustragă bani din conturile curente şi de depozit ale companiilor, prin transferarea lor în adresa altor societăţi comerciale controlate de Veaceslav Platon. Intenţia lui Platon a fost blocată de către Comisia Naţională a Pieţii Financiare, care la rândul ei a numit vicedirectori noi la cele două companii de asigurare, relatează EVZ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.