Ce spune istoricul Ioan Aurel-Pop despre mesajele antisemite de pe casa lui Elie Wiesel

241

Autorităţile au fost sesizate în week-end că pe pereţii exteriori ai casei memoriale din Sighetu Marmației a scriitorului american de origine română, Elie Wiesel, decedat în 2016, au fost mâzgălite cu vopsea câteva mesaje jignitoare. Cu un roşu intens, pe fațada exterioară a imobilului a fost scris „WC public antisemit pedofil”, „Nazi jidanu zace în iad cu Hitler” şi „M… Merkel plus Trump şi Putin”.

 

_1-465x390

Istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a avut o reacție promptă. Redăm, mai jos, integral, mesajul rectorului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca:

Un gând în fața unui act odios

Aflu cu stupoare, cu revoltă și cu amărăciune că pe un monument închinat amintirii Holocaustului – Casa memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației – s-au scris de curând cuvinte jignitoare, grave, antisemite. Dacă este vorba despre teribilism adolescentin, adică despre un fel de inconștiență, condamnarea trebuie să vină imediat și energic, fiindcă din asemenea acte considerate de unii mărunte se pot naște ulterior tragedii. Dacă este vorba despre gestul unor români maturi, animați de sentimente blamate de istorie, atunci gestul este și mai josnic, și mai condamnabil, iar autorii se cuvin pedepsiți exemplar. Dacă este vorba despre o provocare, venită ca să lovească în acest popor tocmai în anul în care se sărbătorește România Întregită, lucrurile sunt la fel de grave și nu trebuie să rămână în niciun caz uitate.

Să ne înțelegem bine, de la început! Muzeul din Sighet comemorează toată tragedia nemaiîntâlnită a unor oameni nevinovați, trimiși fără nicio judecată la moarte de oameni vinovați. Pentru prima oară în istorie, nu era vorba doar de indivizi trimiși la moarte sau de grupuri mici de oameni vânate de zbirii lor, ci de un popor întreg declarat vinovat și condamnat la moarte prin exterminare. Firește, mai puțini știu azi că nu autoritățile române i-au trimis la moarte la Auschwitz pe evreii din Transilvania răpită în anul 1940 și dată Ungariei lui Horthy – adică pe Elie Wiesel și conaționalii săi –, dar acest lucru, la scara istoriei, are, cel puțin pentru victimele de atunci, valoare de detaliu. Mulțimea de evrei adunați în 1944 de prin părțile noastre și uciși cu cruzime inumană strigă un singur cuvânt teribil: moartea. Ei au murit cu „vina” de a fi fost evrei și pentru ei cauza, instrumentele, autoritățile, motivațiile pălesc înaintea teribilului rezultat, anume moartea. Prin urmare, o mare parte a omenirii „civilizate” poartă o vină adâncă și de neșters: condamnarea unui popor la moarte. De aceea, oriunde și oricând, profanarea unui monument menit să amintească de acel act rușinos este de neacceptat, de netolerat, de neiertat.

În acest an, în care noi, românii, ne gândim mai des la înaintașii care au făurit România, uităm adesea că printre ei au fost și etnici neromâni. Uităm că România interbelică număra circa 800 000 de evrei, dintre care unii aveau înaintași morți la Plevna și la Smârdan, aveau înaintași care lucraseră la Serviciul Sanitar al Armatei Române, care construiseră drumuri, silozuri și poduri, care luptaseră și se sacrificaseră în Marele Război, care puseseră umărul la buna funcționare a noii Românii de după 1918. Uităm că anumite grupări și forțe din România interbelică i-au blamat, condamnat, pedepsit și chiar ucis pe unii dintre acești evrei români pentru aceeași vină de fi fost ceea ce erau, de a fi avut o credință, o origine, o limbă. Uităm că una dintre cele mai active comunități din statul Israel este aceea a evreilor de origine română, evrei care au lăsat deoparte toate amintirile triste, toate durerile, toate resentimentele legate de alungarea lor din țară și care mai vorbesc românește, mai scot publicații românești, care se mai gândesc cu duioșie la dealurile molcome moldave, la unduirea Mureșului și a Oltului, la doine și la hore, la bucatele și la sărbătorile noastre.

Noi ne străduim în acest an de sărbătoare să-i convingem pe străini că ne iubim țara aceasta a noastră fără să urâm alte neamuri și țări, că am făurit România modernă nu contra altora, ci pentru noi, ca să avem și noi un adăpost, un stat al nostru, menit să ne organizeze, să ne apere și să ne reprezinte, așa cum au toate popoarele. Ne căznim – cel puțin unii dintre noi – să arătăm mereu că patriotismul și sentimentul național curat nu au nimic de-a face cu naționalismul îngust, cu xenofobia și cu șovinismul, prin urmare nici cu antisemitismul. Eu continui să cred sincer că așa este! Dragostea pentru poporul nostru și pentru țara noastră nu poate decât să ne înnobileze și să ne facă în stare să iubim, să prețuim, să cinstim și să respectăm celelalte popoare și state ale lumii. Dar cu manifestări precum cea de la Sighet avem puține șanse de izbândă. Cum să ne creadă lumea, dacă noi jignim, profanăm, blamăm un alt popor și încă unul care a trăit Holocaustul?

Cred că din clipa producerii acestei rușini, autoritățile statului se cuveneau să fie în alertă. Făptașii trebuie neapărat prinși și trași la răspundere. Nicio justificare nu stă în picioare. Un obiectiv precum Casa Memorială Elie Wiesel trebuie să fie permanent supravegheat. Am predat ani buni la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția și-mi amintesc cât de mirat am fost când, în ghetoul local (primul gheto din lume, fondat în 1516), am văzut gheretă cu soldați de pază și camere de supraveghere peste tot, în apropierea unui zid al memoriei, unde sunt basoreliefuri de bronz și liste cu evreii venețieni deportați și uciși. Da, în plin Occident civilizat este nevoie de asemenea măsuri de prevedere. La fel trebuie să fie și în România, devenită acum, cel puțin formal, parte a Occidentului, a Uniunii Europene. Nu se poate ca acele camere de supraveghere de la Sighet să nu-i fi surprins pe făptuitori. Autoritățile trebuie să ofere urgent soluția rezolvării acestei situații.

Altminteri, tristețea, dincolo de revoltă și de rușine, rămâne. În plină epocă digitală, când planeta se zbate să supraviețuiască în fața marilor provocări naturale și social-economice, noi ne războim cu istoria, ne hrănim cu iluzii și condamnăm fantasme. Și totuși, ca educator, nu pot să nu observ aici și vina unei educații greșite, care nu mai pune accent pe om, pe umanitate și pe omenie, ci pe mecanisme, pe tehnici de manipulare, pe pseudovalori, pe ademeniri.Istoria, ca disciplină școlară, fie nu se mai face deloc prin anumite locuri, fie se face greșit. Eu la istorie am învățat să prețuiesc valorile altor popoare, să învăț alte limbi decât limba maternă, să știu că „somnul rațiunii naște monștri” etc. Tot la istorie și la limba latină, am învățat că Seneca, supărat pe mesajul transmis de dictonul „un om față de alt om este lup” (homo homini lupus), a visat să schimbe mesajul respectiv cu altul, anume „un om față de alt om este lucru sfânt” (homo res sacra homini). Educatorii au menirea să transmită – mai ales la orele de istorie – idei de dreptate, de adevăr, de generozitate, încununate toate de bunătate. Ura a orbit rațiunea umană generații la rând și a provocat rele iremediabile. Oare nu ne-am putea pătrunde cu toții, români și alte neamuri, de gânduri de bine pentru aproapele nostru, pentru cel de mai departe și de mai aproape, care vorbește altă limbă, are altă credință și alt fel de cântece ori de bocete, dar care este ființă umană ca și mine, simte bucuria și durerea ca mine și, evident, simte și ofensa la fel de acut? Dacă am ști și am vrea să facem acest lucru, atunci ne-am învrednici să devenim credibili în ochii multora în acest an special, în care cerem lumii să ne accepte, să ne recunoască, să ne prețuiască și să înțeleagă marea noastră împlinire din 1918.

2 COMENTARII

  1. Se vede de la două poște că e o provocare. Mesajele sunt incoerente și nu fac decât să ațâțe un scandal, unde chiar nu exista vre-unul.

  2. E pentru noul ambasador american… din partea celor care „ocupa”, temporar, teritoriul Romaniei. Ceva de genul: io-te Itzic, cu ce te intampina rumanii. Rahat de provocare ordinara. Nazista! Infantila!

LĂSAȚI UN MESAJ