Anunţul de prescriere a infracţiunilor în dosarul Microsoft continuă să provoace speculaţii asupra motivului, pe măsură ce ies la iveală noi date conform căreia cercetarea s-a închis pentru a nu se ajunge la Monica Macovei și Laura Codruța Kovesi.

Cum a fost posibil ca DNA să își îngroape, prin prescriere, cel mai mare dosar al său? Aceasta este întrebarea care persistă în spațiul public de aproape o săptămână. Avocatul Dan Chitic a afirmat pe contul său de Facebook, că nu s-a îndeplinit termenul de prescripție în acest dosar:

”Cum s-au prescris faptele de corupție ale celor 7 miniștri atâta vreme cât Art. 13 indice 2 din Legea 78/2000 (articolul fiind introdus prin art. unic pct. 1 din Legea nr. 521/2004 – deci incident în speță din punct de vedere temporal) prevede că ”Infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani”.

Căci dacă ar fi existat această încadrare nu ar mai fi fost incidente dispozițiile referitoare la Prescripție. Calculele sunt simple. Le-ar putea face chiar și un procuror DNA”.

Primul care a atras atenția asupra implicării Laurei Codruța Kovesi în dosarul Microsoft a fost Dinu Pescariu, care la începutul lunii octombrie 2017 a afirmat că șefa DNA și-a pus semnătura pe o Hotărâre de Guvern din 2008, care pregătea achiziția de noi licențe Microsoft. Tot el s-a întrebat ironic de ce nu sunt cercetate și documentele semnate de Kovesi. Imediat după afirmațiile lui Pescariu, DNA a dat un comunicat în care afirmă că Kovesi nu a semnat niciodată un document de achiziție a licențelor Microsoft.

Documentele arată însă, că în anul 2009 Laura Codruța Kovesi a comunicat cu Gabriel Sandu pe tema licențelor Microsoft.

document microsoft kovesi

microsoft 2

microsoft 3

Citește mai mult pe evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.