La TIFF 2017, ”Familia mea fericită” a luat 15.000 de euro

30

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat, sâmbătă seară, câștigătorii, Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, fiind obținut de filmul ”Familia mea fericită”.

”Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului ‘Familia mea fericită’/ ‘My Happy Family’, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment”, se arată într-un comunicat transmis duminică de organizatorii TIFF.

Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, i-a revenit lui Guđmundur Arnar Guđmundsson, pentru filmul Piatră pe inimă/ Heartstone, film care a obținut și Premiul Publicului.

”Marele invitat al acestei ediții, Alain Delon, și-a făcut intrarea în aplauzele îndelungi ale invitaților prezenți la gală. Premiul pentru întreaga carieră i-a fost înmânat legendarului actor francez de către Oana Pellea. Actorul s-a declarat emoționat de primirea extrem de entuziastă de la Cluj și a declarat pe scenă că a avut norocul să aibă ‘cea mai frumoasă meserie din lume’. Memorabil a fost momentul în care actorul a îngenuncheat în fața unei fetițe care i-a dăruit un buchet de flori, îmbrățișând-o și sfătuind-o ca, atunci când va crește, să aleagă actoria. La rândul ei, una dintre frumusețile marelui ecran de dinainte de 1989 a fost celebrată la TIFF. Prezentă pentru prima dată la festival, Violeta Andrei a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră (…) Tora Vasilescu a strălucit pe scenă și a fost onorată cu Premiul de Excelență”, se mai arată în comunicat.

Ediția a 16-a a TIFF s-a desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 2-11 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ