Ministerul de Externe al Rusiei anunta ca ministrii de Externe ai Federatiei Ruse, Serghei Lavrov, si Ucrainei, Leonid Kojara se vor reuniuni  la Cernauti din 14 ianuarie unde vor aborda subiecte ce tin de probleme frontaliere si reglementarea conflictului transnistrean, informeaza www.unimedia.info, preluat de Romanian Global News.
„La reuniunea subcomitetului vor fi abordate in profunzime problemele ce tin de domeniul acestor subcomitete. Pe langa aceasta, ministrii de externe vor discuta si alte subiecte de actualitate ale relatiilor bilaterale ruso-ucrainene, dar si probleme internationale majore, in special de securitate europeana. Atentie deosebita va fi acordata solutionarii conflictului transnistrean”, se spune in document.
Potrivit sursei, vizita sefului diplomatiei ruse va avea loc pe 13-14 ianuarie, in cadrul careia este planificata sedinta subcomitetului pentru cooperarea internationala a Comisiei interstatale ruso-ucrainene. In cadrul subcomitetului functioneaza sase subcomitete privind: cooperarea in lupta impotriva noilor provocari si amenintari, solutionarea conflictelor regionale, solutionarea disputei Azov-Kerci, probleme consulare si de frontiera, cooperarea in cadrul organizatiilor internationale.
Pe de alta parte gazetavv.com, scrie ca „In conditiile actuale, Europa nu asteapta de la autoritatile ucrainene realizari globale in domeniul democratiei in perioada sefiei sale la OSCE. Intr-adevar, ar fi ridicol sa ne asteptam la careva eforturi din partea unei tari in care exista detinuti politici, se consolideaza dictatura, iar procesele democratice seamana mai mult a parodie", scrie publicatia ucraineana
Potrivit sursei, Ucraina nu va fi in stare sa propuna careva remedii pentru solutionarea conflictelor inghetate, nici celui transnistrean, si nici celui armeano-azer. In cele din urma, orice efort al Kievului poate fi instantaneu neutralizat de un argument solid: in ambele conflicte Ucraina joaca un rol neinsemnat.
„In rezultat, se creeaza impresia ca Ucraina, fiind la sefia OSCE, din cauza conducerii sale nu va fi in masura sa influenteze procesele politice din interiorul UE. Asta deoarece Kievul s-a discreditat serios in domeniul democratiei. Pe de alta parte, subiecte regionale precum problema solutionarii "conflictelor inghetate" sunt tabu pentru Ucraina", considera autorul articolului.

Sursa: Rgnpress.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.