Update: Reactia lui Mircea Cenan R.J.

Contactat pentru a-şi prezenta punctual de vedere, R.J. a declarant Gazetei următoarele: „Ce pot să vă zic, mă aflam în satul copilăriei mele şi mă simţeam bine, cu nişte oameni excepţionali, în barul respectiv. De altfel, acolo vreau să mă şi stabilesc împreună cu soţia şi cu cei trei copii ai mei. Dar omul a venit beat-turtă şi m-a jignit necontenit timp de vreo două ore, iar răbdarea mea a luat sfârşit după ce mi-a jignit urât o nepoată. Eu l-am împins, recunosc, însă nici vorbă să-i dau cu scaune în cap. Probabil s-a lovit, în cădere, dar luase şi o furcă la mine, aşa că m-am apărat. Admit că principala mea vină este că nu am plecat imediat de acolo, după ce începuse să mă injure, dar – nu l-am lovit cu intenţie… Am şi recunoscut lucrul acesta la poliţie, când s-a făcut constatarea…”

Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, într-un bar din localitatea clujeană Boju, comuna Cojocna. Victima este Romulus Rusu, un bărbat din sat, în vârstă de 47 de ani, care se afla în momentul respectiv acolo împreună cu “R.J.” şi cu alţi săteni.

„S-au certat, nu ştiu de la ce, fiindcă erau amândoi băuţi, dar la un moment dat acest Cenan a luat un scaun şi i l-a trântit în cap soţului meu, după care l-a lăsat pe acela din mână şi a repetat figura cu un alt scaun”, povesteşte, tulburată, soţia victimei, luni 9 noiembrie, pe culoarele I.M.L. Cluj, unde-şi însoţea soţul pentru consult şi pentru eliberarea unui certificat din partea legiştilor. Intervine în discuţie şi Romulus, pentru a completa spusele soţiei: “Omul e din Cluj, din celebra Groapă a Mărăştiului, de lângă ExpoTransilvania şi e nimeni altul decât Mircea Cenan, şeful galeriei de fotbal Universitatea Cluj. Are părinţii în Boju şi tot ţipa, în bar, că vrea să omoare pe cineva, că nu-i e frică de poliţie iar într-un final m-a găsit taman pe mine”.

Soţia victimei spune că, imediat după agresiune, a sunat la postul de poliţie din comună, însă pentru că nu găsise acolo pe nimeni a apelat la numărul de urgenţă 112, unde a explicat dispecerei sitaţia în care se află soţul ei. Au hotărât, de comun acord că loviturile nu sunt foarte grave, aşa că s-a renunţat la aducerea unei ambulanţe de la Cluj-Napoca şi s-a mulţumit să-i aplice soţului comprese în zona capului, iar luni medicii i-au eliberat un certificat în care-i recomandă între 3 şi 4 zile de îngrijiri medicale. “Noi am depus deja plângere la postul de poliţie din Cojocna, fiindcă am auzit că omul acesta e certat cu legea şi bărbatul meu nu e singurul bătut de către el. De asemnea, dorim în acest fel să ne punem în siguranţă, să n-o mai păţească şi altădată din partea lui, respectivul venind adesea la Boju”. Mircea Cenan nu a răspuns apelurilor reporterilor Gazeta de Cluj.

”La nivelul Postului de Politie Comunal Cojocna a fost depusa o plangere de catre un barbat care ar fi fost agresat sambata seara, pe raza localitatii Boju, in urma unui conflict spontan.  In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de loviri sau alte violente, fapta prevazuta de Codul penal”, a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

DSCN6306

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.