Mircea Spătăceanu: „Din memoriile unui deţinut politic”. („Legionarul”)

103

Cap. V – continuarea capitolului „Rudele de altădată și multă politichie”

Eram încartiruiţi într-un sat chiar aproape de graniţa cu Ungaria. Compania noastră era cu ”spatele”adică asigura aprovizionarea. Până într-o dimineaţă când a venit un căpitan şi ne-o spus, că pentru noi s-a terminat războiul. Să încărcam în vagoane tot ce aveam în magaziile de campanie şi să completăm prima garnitură, cu vagoanele noastre . Trebuia să avem în ele tot ce aveam nevoie.  Noi eram primii care vor veni în ţară, să predăm armamentul şi muniţia ce a rămas, precum şi efectele ce le aveam în primire. Pe noi ne-a dus la Cluj, că făceam parte din armata de Transilvania şi toţi care fuseserăm încorporaţi la unguri în ”41 , am fost preluaţi de armata română ca prizonieri, şi ne-au încadrat la partea sedentară a unităţilor. Săpam tranşee , duceam muniţie şi combustibil la unităţi, eram oameni de corvoadă pe lângă regimente.  În final am ajuns acasă sănătoşi. Cei care nu au vrut să se predea armatei române au fost ori împuşcaţi, ori predaţi de armata română ruşilor. Aştia erau cei mai mulţi unguri din Ardeal, care făcuseră porcării în timpul ocupaţiei . Norocul  a fost că regimentul nostru unguresc  în care am fost încorporaţi era regiment de honvezi (grănicieri) şi primii care ne-au atacat au fost regimentele româneşti care au eliberat Ardealul de Nord. Ruşii au venit la  multă vreme după ce regimentele româneşti ocupaseră teritoriile Ungariei. Din unitatea noastră cei mai mulţi au fugit să-i ajungă pe nemţi şi ne-or lăsat pe noi să păzim graniţa în calea frontului. Când au văzut comandanţii unităţilor româneşti că prizonierii honvezilor erau majoritatea români, ne-au preluat şi ne-au îmbrăcat în uniforme româneşti, ne-au înscris în registrele de front cu numele noastre româneşti şi ne-au pus la muncă. Îi drept că aveam un sergent şi un plutonier român din regat care avea grijă de noi, iar noi eram bucuroşi că aveam uniforme româneşti şi nu eram trataţi ca nişte prizonieri. Când a trebuit să ne demobilizeze, eram trecuţi în acte ca soldaţi români preluaţi din efectivele de prizonieri. La fel au făcut şi ruşii la Cotul Donului cu prizonierii români pe care n-au apucat să-i împuşte. Au format diviziile Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan, numai cu prizonieri români pe care îi băgau în prima linie, înaintea batalioanelor ruseşti.

-Mă bucur pentru voi, acuma hai să vă alegeţi fiecare stofe pentru un rând de haine. Mâine-poimâine vă însuraţi şi vă trebuie costum de mire. Am venit de la Braşov să vă văd şi, dacă lucrurile vor merge bine, poate o să duc să vă fac un rost acolo, să lucraţi în fabrică. Însă trebuie să mai aşteptăm să se limpezească lucrurile. Gicu scoase din geamantan câteva cupoane din stofă englezească, şi le dădu să aleagă. Nu vă gândiţi la cât costă, le-am adus să-mi îmbrac neamurile gratis. In vremurile astea e bine să arătăm că suntem o familie puternică şi unită, altfel ne calcă ungurii în picioare. Îşi aleseră fiecare câte un cupon de stofă pentru costume. La un moment dat se auzi poarta cea mare şi în curte apăru căruţa de poştă a unchiului Ion, care coborî şchiopătănd cu piciorul bolnav . Îi văzu pe băieţi acasă şi-i întrebă :

– Cei mă, aţi gătat de lucru la vecini? Apoi îl văzu pe Gicu şi zise:

-Ei bată-te să te bată, nepoate! ai venit de la Braşov ?

-Ce mă bucur să te văd sănătos!

-Sărut- mâna, unchiule! nu ne-am văzut de mult.

-Am venit să-mi îmbrac neamurile şi să văd ce-am putea face acum când aproape s-a gătat războiul. Până atunci, hai să-ţi alegi stofă de un rând de haine să fim şi noi nealcoşi. Bătrânul Mândruţ intră în casă şi văzu stofele alese de băieţi apoi zise:

-Măi Gicule, noi nu avem bani să-ţi plătim stofele! De-abia reuşim să trăim din salariul meu de la poştă. Pământ mai avem puţin, că după nenorocirea mea cu piciorul a trebuit să vindem pentru doctori.

-Nu vă costă nimic. Lumea te judecă după cum eşti îmbrăcat, iar fabrica a fost închisă cât a fost război, şi au rămas nişte stofe pe care n-am vrut să le confişte ruşii. Mai bine le-am adus să-mi îmbrac neamurile.

-Alege-ţi un cupon, că-i măsurat anume ca să ajungă pentru un costum. O să-i daţi de lucru lui Aurica, a lui unchiul Simion şi lelea Mărie, să vi le coasă. Acolo o să trebuiască să-i plătiţi lucrul, că nu vi le-a lucra în cinste. Măcar materialul să nu vă coste.

-Aşa-i Gicule! a învăţat meserie de la bătrânul Osvath, şi a luat carnetul  şi autorizaţia de meşter .Pe Jeni vreau s-o dau ucenică la ea, să înveţe o meserie – numai s-o primească, fiindcă soră-mea are şase fete pe care vrea să le facă doamne, pe toate, după ce le dă la şcoală. Acum dacă ai adus atâtea materiale, o să o duc pe Jeni să-i ajute la lucru.

-Ce mai face Lenuţa ? nu te-am întrebat…

-Unchiule, ea m-a trimis aici, să încerc să lichidez pământul şi casele bunicilor, să transform banii în aur, că nu ştim ce va fi.  De când sunt ruşii în ţară se aude că vor veni bolşevicii la putere şi va fi ca în Rusia. Ne vor lua tot, pămănturi şi fabrici. Se aşteaptă alegerile care vor fi anul viitor. Nici noi n-am deschis fabrica, până nu vedem ce se întâmplă .

-Ai dreptate, nepoate, aşa se aude şi pe aici .

– Când deschidem fabrica, îi voi duce pe băieţi la Braşov să înveţe meserie. Pe propietar nici nu l-am adus, de unde l-am ascuns, în Moldova, ca să nu-l deporteze nemţii.

-Nu ştiu ce să fac, până lucrurile nu intră pe un făgaş normal. Eu nu cred în zvonuri, dar cam toate se adeveresc. Nu se ştie ce-o să fie cu noi, cei care am făcut parte din mişcare. M-am gândit să plec din ţară, dar unde? Aici am muncit, aici îmi sunt neamurile. Dacă am pleca toţi, cine ar mai rămâne să nu se ducă ţara de râpă ?


CAP. VI – Probleme ivite după război şi speranţe pentru viitor

– De aceea mă bucur că am putut să aduc stofe să-mi îmbrac neamurile. Şi să vând ce se va putea vinde, să fac un capital pentru zile negre. În apele tulburi, toate gunoaiele ies la suprafaţă, şi îmi este frică să nu se întămple asta, că în urma uniu război se poate întâmpla orice.

– Ai dreptate Gicule, şi aici se aude că ruşii vor să facă la fel ca în Rusia, să aducă bolşevismul la putere, iar în guvernul ăsta provizoriu sunt băgaţi o grămadă de tradători de neam şi ţară şi slugi ale ruşilor. Cum ai vrea să fie altfel? Partidele politice, ţărăniştii şi liberalii unde-s?

– Bătălia e mare, fiecare îşi va face campanie electorală şi vor vrea să căştige alegerile. Asta numai dacă nu se bagă ruşii să-şi impună punctul de vedere, fraudând alegerile. Regele e prea tânăr şi necopt, şi nu-i stă capul la popor. Mă tem că ruşii să nu-l oblige să joace cum cântă ei, aşa cum a jucat şi când l-au arestat pe Antonescu şi l-au trimis la ruşi, că şi acuma e acolo. De asta mă tem, că nimeni nu le mai poate sta în cale, care se laudă că au câştigat războiul.

– Da unde-s americanii şi englezii?

– Ăia s-au oprit la Rin în Germania să-i aştepte pe ruşi,iar în partea asta de Europă unde suntem noi, mă tem să nu picăm sub cizma rusească, ca preţ că ne-am dus să eliberăm Basarabi. Măcar dacă ne-am fi oprit la Nistru; dar nu, noi ne-am dus ca proştii până la cotul Donului, dincolo de Nipru, unde n-aveam ce căuta. Să nu ne mirăm că acuma suntem sub ruşi ca ţară de ocupaţie. Dumnezeu ştie ce s-a alege de noi. După ce-o să vând tot ce am, am să mă duc să văd ce pot face cu fabrica, pe care am închis-o de când au intrat ruşii în ţară, şi voi aştepta până după alegeri. Eu ştiu că cum s-au purtat ungurii cu românii din partea asta de Ardeal, care v-au ţinut pe tot timpul ocupaţiei ca pe slugile lor.

-V-am adus la fiecare stofe pentru un rând de haine, costum cu vestă şi un pardesiu, sau scurtă de toamnă. Stofele pentru femei sunt măsurate pentru un costumaş deux-piece, o rochie şi un blaiser care se pune pe deasupra. Lângă cupoane există şi căptuşeala care se poate asorta cu stofele.

-Să le duceţi la Aurica lui unchiul Simion, să vi le coase.

-Măi Gicule, tu de ce nu te-ai însurat până acuma ? Cât mai vrei să stai holtei ?

– N-am avut vreme până acuma; am avut probleme cu fabrica, dar şi cu cu războiul şi politica.

– Eu cred că eşti destul de copt, dacă treci de treizeci de ani, e mai greu să te hotărăşti. Devii tot mai pretenţios; vorba proverbului: dacă te uiţi din câte pături e facută plăcinta n-o mai mănânci în veci .

– Unchiule, nu-ţi face griji pentru mine ! Ai dreptate, dar în vremurile astea numai la însurătoare nu-mi stă mie capul. Aşa spune şi soră-mea Lenuţa, şi mă bate la cap să mă însor; zice că un bărbat nu e întreg, până n-are lângă el femeia lui, şi n-are urmaşi. Nu-i asta problema mea în momentul ăsta; am de pus fabrica la adăpost, s-o pornesc, să caut piaţă de desfacere, s-o aprovizionez cu materie primă, iar pentru asta trebuie  bani mulţi. Nu se ştie câte piedici voi avea până ce pornesc fabrica; nu se ştie câte avize trebuie şi cât costă ele; cine le aprobă şi în ce condiţii, şi cât costă aceste condiţii. Nu mă pot pronunţa încă. Tot ce o să vând, voi transforma în aur şi-o să-i pun bine.

– Mă bucur unchiule, că m-ai îndemnat să mă însor, dar nu cred că-i momentul potrivit!

– Mă gândeam Gicule să-ţi alegi şi tu, pe una din fetele lui Simion, chiar dacă sunteţi veri de a patra spiţă. Aşa ar rămâne averile în familie. Dacă eraţi veri primari sau de-al doilea nu puteaţi să vă căsătoriţi; dar la cei de-al treilea şi de-al patrulea, nu-i nici un bai. Găndeşte-te Gicule, că ar fi păcat să se risipească averea moştenită de la părinţii tăi, adunată cu multă trudă, şi ar fi bine sa-ţi iei o fată din zona noastră, unde te-ai născut. Acolo, în regat, cine ştie peste ce familie dai. Poate vor fi mai bogaţi, dar eu cât am lucrat la CFR, am umblat mult, şi omul e bine să se însoţească cu cei de unde s-a născut. Poate te superi pe mine, dar eu aşa gândesc. Pe băieţii mei, că am opt, nu-i voi lăsa să ia pe oricine de cine ştie unde, fără să cunosc familia şi pământul de unde provine. Aşa m-a învăţat părintele meu, care a fost văr de-al treilea cu bunica ta, Dumnezeu s-o hodinească ! A fost o femeie deşteaptă, şi bunicul tău la fel, un bărbat puternic ce-a putut să facă avere şi să dea parte la cei unsprezece copii, pe care i-a avut. Iar dacă taică-tău i-a călcat pe urme, de aceea tu şi Lenuţa aţi avut ce moşteni de urma părinţilor voştri. De aceea ţi-am adus aminte, că ar trebui să te rostuieşti şi tu la casa ta, să nu se risipească bunătate de avere.

Ungurii, nu vezi, abia aşteaptă să vină un român prost care risipeşte averea părinţilor săi, să poată cumpăra pe nimic şi să-şi râdă de noi. Mai ales că ruşii după ce s-au retras trupele maghiare, le cântă în strună la unguri şi le dă drepturi mai mari decât au avut înainte de ocupaţie.

-După părerea dumitale, unchiule, aproape m-ai convins că musai trebiue să mă însor. Mă voi gândi serios la asta. S-ar putea să ai mare dreptate. Oricum eu am venit să stau mai mult, să rezolv cu pământurile şi casele.

-Mă bucur că mi-ai dat sfaturi bune şi îţi mulţumesc; semeni cu tata, Doamne iartă-l! Şi mă gândesc că printre străini nimeni nu a încercat să-mi pună problema de aşa manieră. În străini sfaturile bune nu ţi le dă nimeni degeaba, fără să aibă vreun folos. De aceea mă gândesc să-ţi ascult sfatul.

După ce împărţi la toată lumea stofele aduse, Gicu închise geamantanul, cu ce mai rămăsese, şi-l rugă pe unchiul Măndruţ să cheme o birjă .

-Lasă, Gicule, a pune calul la căruţă şi a merge cu tine până acasă .

-Nu-ţi trebuie birjă, te-ai făcut mare domn, şi nu-i aşa de bine. Gicu îşi luă rămas bun de la mătuşa Aneta, de la ceilalţi verişori ,de la unchiul Măndruţ,şi se urcă în căruţă lângă Vasile . Porniră către casă ,unde pe Gicu  îl aşteptau Mărioara şi Mihai cu cina .Voiau  să le povestească pe unde a umblat toată ziua .Cănd auzi căruţa oprindu-se la poartă ,Mihai ieşi în întâmpinare, lua din căruţă geamantanul care se mai uşurase,  şi îl salută pe Vasile, care nu vru să intre în casă. Acesta dădu bice calului, şi porni înapoi către casă.

Mircea Spătăceanu

LĂSAȚI UN MESAJ