Mircea Spătăceanu – născut Blaga: “Jurnalul unui fost deţinut politic”

64

Continuare  CAP X. „Obiceiuri  de  nuntă”

Printre invitaţi se aflau şi foştii meşteri ai Auricăi, nişte evrei unguri care au remarcat toate hainele frumoase şi noi, cu care erau îmbracate rudele, şi au lăudat-o pe Aurica pentru măiestria ei, mândrindu-se cu fosta  lor ucenică. Veni şi vremea darurilor, pe care starostele le striga, evidenţiind pe fiecare familie care le oferea, astfel ca tânăra familie  să poată paşi în noua viaţă cu mult spor. Se anunţă şi zestrea miresei din partea familiei, şi averea mirelui care nu trecu neobservată de către invitaţi.  Nunta se prelungi până spre dimineaţă, după care membrii familiei şi rudele apropiate continuară petrecerea acasă la unchiul Simion. Gicu şi Aurica mai zăboviră la Zalău vreo zece zile, Gicu punându-şi lucrurile la punct, iar Aurica pleca în fiecare dimineaţă din casa lui Gicu încercând la atelierul ei să termine toate comenzile rămase. Plecară la Cluj, apoi cu trenul la Braşov, iar de acolo la Predeal unde Gicu o făcu stăpână pe Aurica, pe o ditamai vilă, unde dacă te ascundeai nu te mai găsea nimeni aşa uşor. Aici Gicu angajase de multă vreme o servitoare care făcea menajul şi avea grijă de bucătărie, şi un grădinar care se ocupa de grădină, de întreţinerea casei şi de pază. Acesta era  unul dintre camarazii mişcării, al cărei şef regional  pe zona Braşovului era Gicu. Din motive lesne de înţeles, după război aceştia se cam dăduseră la fund, adică cei care scăpaseră nearestaţi de Antonescu, după rebeliunea legionară din toamna lui  `40, neştiind care va fi poziţia regelui după arestarea lui Antonescu şi predarea acestuia ruşilor. Partidele politice nu-şi luaseră nicio responsabilitate, la încheierea armistiţiului cu ruşii şi cu ţările aliate, şi în afară de rege, se pregăteau acum de alegeri, cu gândul de a pune din nou mâna pe putere. Nu luau în calcul că ruşii ocupaseră deja ţara, odată cu ruperea frontului bielorus de la Stalingrad şi Cotul Donului, unde armata germană împreună cu fedmareşalul Von Paulus se predase cu cele douăsprezece divizii ruşilor, adică întregul corp de armată. Generalii români, aliaţi cu nemţii, abia aşteptaseră să-l trădeze şi ei pe Antonescu  şi implicit pe rege. Dacă ne uităm în toată istoria noastră, avem nenumărate exemple, când o serie de generali şi demnitari români şi-au  trădat aliaţii. Acest obicei, vine din negura vremurilor, şi din faptul că acest popor – sau populaţie – a fost oropsit de-a lungul secolelor, şi dominat de interesele marilor puteri, care au stăpânit rând pe rând aceste teritorii în care se găsea populaţie românească. Rar, domnitorii noştri, puţini la număr au îndrăznit să ridice capul în faţa marilor puteri, şi să câştige vreo bătălie, fiind la scurtă vreme trădaţi de unii boieri cumpăraţi destul de ieftin de marile puteri. Nu mai are rost să enumerăm cazuri de acest fel, deoarece nu ne face cinste, şi nu suntem în stare nici  la ora asta să înţelegem şi să fim imparţiali în judecata acelor conjuncturi. Mai ales atunci când situaţia era ca din nou să fim sub dominaţia unei alte mari puteri, care urma să devină stăpână pe destinele acestui popor, destul de amărât şi stors de vlagă, după un război care, odată încheiat, a avut neşansa de a ne găsi în tabara învinşilor. Erau vremuri tulburi, se aşteptau alegerile şi până atunci mai era un timp de respiro pentru fiecare – dar Gicu şi camarazii lui, care se dăduseră la fund, nu aveau siguranţa că vor scăpa de ostilităţi. Aşa că el trebuia să-şi clarifice şi să-şi aranjeze afacerile. Mai avea o povară, acum că se însurase; trebuia să rupă legăturile cu fosta lui amantă, care era cu zece ani mai în vârstă, şi care nici nu visa că a mers la Zalău numai să-şi vândă casele şi pământurile, ci să se însoare. În discuţiile lor de mai demult, chiar ea îi sugerase că ar fi timpul să-şi întemeieze o familie, iar acum Gicu nu ştia cum va reacţiona aceasta când avea să-i spună că s-a căsătorit şi şi-a adus şi nevasta cu el. Nu credea că Elena ar fi avut ceva împotrivă dacă s-ar căsători. Gicu îşi instală soţia în vila de la Predeal şi se hotărî să meargă în oraş  să o vadă pe sora lui Lenuţa, pentru a afla ultimele veşti. Lenuţa, ajunsă cu o seară înainte, stătea într-un cartier select al oraşului, cu vecini influenţi şi putea afla multe, mai ales că în ultima vreme, evenimentele se derulau cu multă repeziciune, putând avea loc schimbări foarte mari. Lenuţa aflase de la prieteni şi cunoscuţi că lumea aştepta alegerile, care urmau să aducă o schimbare radicală de regim, şi după toate discuţiile, se auzea că partidele politice nu vor reuşi să se impună în faţa comuniştilor, care din zi în zi erau tot mai numeroşi, fiind instigaţi şi ajutaţi de consilierii sovietici. Se vorbea, de asemenea, că este posibil să se naţionalizeze fabricile care nu-şi pot plăti impozitele, devenite din ce în ce mai mari şi apoi despre seceta care persista ameninţând viitoarele recolte. Se auzea că unul Vasile Luca (Lucacs Laszlo), care venise cu tancurile sovietice împreună cu Ana Pauker, era originar din Lemnia, un sat de lângă Târgu-Secuiesc, la şaizeci de kilometri de Braşov, în judeţul Trei Scaune. Se spunea despre el că acuma face parte din guvern şi are multe cunoştinţe în Braşov, iar dacă era nevoie anumite persoane ar fi putut să-l introducă pe Gicu într-o audienţă la el. Gicu cântări informaţia, dar fiind precaut din fire spuse către soră-sa:

  • Stai să vedem ce hram poartă  şi ce convingeri politice are!
  • O altă problemă, pe care am vrut să ţi-o spun, la Zalău, când am fost la nuntă este Elena, spuse apoi Lenuţa.  Asta a făcut o criză de isterie când a aflat că te însori la Zalău. Nu mă aşteptam la asta din partea ei. Du-te la ea şi linişteşte-o, înţelege-te cu ea, dă-i nişte bani sau orice altceva, dar descotoroseşte-te de ea. Tu, trebuia să termini  definitiv relaţia cu ea, nu să o pui în faţa unui fapt împlinit. Mai ales că are şi doi copii mari la Brăila, de unde-i de loc, şi îi creşte mamă-sa.
  • Elena venise de la Brăila, împreună cu alte fete, de meserie ţesătoare, la fabrica Braiconf, să le înveţe pe fetele de la Braşov meserie de calitate. Era fabrica unde Gicu era director comercial. Era mai mare cu zece ani ca el, şi era văduvă după ce soţul îi murise pe front. Gicu fusese avertizat de sora lui că relaţia asta, care dura de vreo cinci ani, nu e cea mai nimerită alegere.
  • Te-ai complăcut, tu holtei tânăr, iar ei i-a convenit la vârsta şi situaţia ei, un bărbat tânăr şi puternic – mai spuse Lenuţa. Acuma, Gicule, te duci la ea şi cădeţi la o înţelegere. N-ar fi frumos din partea mea să mă duc la Aurica şi să-i spun. Tu trebuie să faci asta. Aurica e fată deşteaptă şi va înţelege, eu aşa cred, dar te duci la Elena acuma, şi fă-o să înteleagă şi să te lase în pace. Nu mai poţi să o ţii, când porneşti fabrica, şi poate reuşeşti să o convingi să plece înapoi la Brăila. Vezi că ea ştie multe despre tine, şi nu e cazul să-ţi faci un duşman din ea, în vremurile astea nesigure. Nu ştiu ce va zice Ezichil Golstein, când va veni înapoi, că doar el a adus-o din Brăila cu celelalte fete, ea fiind o foarte bună maistră ţesătoare. Te rog să te gândeşti la toate câte ţi le-am spus, şi dacă vrei pot să vin cu tine, să fiu de faţă la discuţie. Cred totuşi, că poate e mai bine să discutaţi numai voi doi.
  • Am vorbit cu ea înainte de a pleca, că merg la Zalău să lichidez moştenirea părinţilor, şi că s-ar putea să mă însor, şi să nu-mi facă probleme, iar ea a fost de acord. De altfel voia să meargă înapoi la Brăila, la copii, şi avea de gând să-i spună lui Golstein la întoarcerea lui acasă, că a găsit o înlocuitoare. Nu înţeleg de ce a făcut atâta isterie, spuse Gicu. Poate are un alt motiv pe care eu nu-l ştiu. O să merg la ea să văd ce vrea.  Înainte de a pleca i-am spus foarte serios că ar fi cazul să mă însor, aşa că nu înteleg ce are de spus acum.
  • Gicu plecă în cartierul Bartolomeu, unde o găsi pe Elena cu o supărare care se citea pe chipul ei. Nici nu aşteptă ca Gicu să se aşeze când ea îi spuse:
  • Ai plecat, şi ne-am înţeles să nu-ţi fac probleme, dar a intervenit ceva neaşteptat. La două săptămâni după plecarea ta am aflat că sunt gravidă, şi cred că ştii foarte bine că este copilul tău.  Doctorul Weiss la care am mers, m-a felicitat, şi mi-a spus că sunt însărcinată în luna a doua. Nu am vrut să-ţi fac probleme, şi am insistat să fac un avort. Mi-a zis că s-au primit dispoziţii din partea noilor autorităţi, să nu se mai facă întreruperi de sarcină, că şi aşa au murit foarte mulţi oameni pe front. Îmi pare rău că n-am anunţat-o pe Lenuţa înainte să plece la Zalău. Nu este altă soluţie decât să fac copilul. Nu ştiu cum va primi proaspăta ta soţie această veste.
  • Am să merg acasă la Predeal, acolo ne-am instalat, până renovez casa distrusă de bombardament, şi mă întorc săptămâna viitoare împreună cu Lenuţa să vorbim, spuse Gicu înainte de plecare.

Se făcuse ora prânzului, iar Gicu nu voia să întărzie la masă, şi să o lase pe Aurica să-l aştepte atât de mult, aşa că se grăbi să ia autobuzul care mergea din oră în oră spre Predeal. În drum spre casă cumpără un buchet mare de trandafiri. Acasă îl aştepta Aurica cu masa aranjată frumos, şi cu nişte flori pe care le cumpărase din oraş, încât atmosfera era una de intimitate. Gătise pentru prima dată în noua locuinţă, fără să o lase pe Erzsi, fata din casă, să o ajute. Stătură la masă, dar Aurica observă că Gicu nu era în apele lui, de parcă îl frământau nişte gânduri. Nu îi spuse nimic, aşteptând să fie el primul care să spună dacă are vreo veste. După masă merseră în salon, unde Aurica aduse cafeaua turcească şi dulceaţa de nuci verzi pe care o adusese de la Zalău, care-i plăcuse atât de mult lui Gicu. Aurica inspectase toată casa, şi se vedea pe chipul ei că-i plăcuse totul. Era fericită. Obiectele de mobilier erau  aranjate cu mult bun gust, totul având un aspect cât se poate de plăcut. Gicu îşi reveni din gândurile lui şi trecu direct la subiect fără să mai ocolească nimic. O rugă pe Aurica să nu se supere, pentru că veştile nu erau tocmai bune, şi în acelaşi timp nu sufereau amânare.

-Azi am aflat de la Lenuţa un lucru pe care ea, nu-l ştia când a venit la nunta noastră. O să-ţi povestesc, cu lux de amănunte despre o situaţie de care nu ţi-am spus în zilele petrecute la Zalău, o situaţie pe care o credeam încheiată, iar pentru tine atunci, nu avea prea mare importanţă. Faptul că am neglijat să-ţi spun unele lucruri despre trecutul meu, mă face să mă consider vinovat, şi după cum se pare, destinul se răzbună. Vreau să ştii că am vrut să mă căsătoresc cu o fată din zona mea de baştină, deoarece am trecut de  douăzeci şi nouă de ani,  şi până la această vârstă, îţi dai seama că înafară de muncă am avut şi eu viaţa mea ca bărbat. În ultima vreme a mai fost o femeie în viaţa mea, cu zece ani mai mare ca mine, în prezenţa căreia m-am simţit bine. Nu puteam ca la vârsta mea şi cu situaţia mea, să merg la „Crucea de piatră”, loc în care merg elevii de liceu şi bătrânii ramoliţi. Am avut această legătură  cu cinci ani în urmă, ea fiind o văduvă de război, cu doi băieţi destul de mari la Brăila, de unde-i de origine. A fost adusă înainte de război de patronul meu, împreună cu alte fete de meserie ţesătoare, pe care le-a angajat în fabrică, pentru că aveau experienţă lucrând la fabrica de confecţii „Braiconf”din Brăila. Patronul meu s-a gândit că fabrica ar merge mult mai bine dacă ar avea meseriaşe de calitate care să le înveţe şi pe ale noastre mai ales că, în afară de comenzile pentru armată şi populaţia din ţară, aveam şi comenzi pentru export. M-am ataşat oarecum de această femeie, chiar dacă era mai mare ca mine, şi m-am angajat în această relaţie fără obligaţii, ea fiind de acord să ne vedem periodic şi în taină. Soru-mea Lenuţa, care aflase între timp, nu şi-a făcut probleme, considerând că este o relaţie pasageră, care nu va dura, dar cum trecea timpul, mă bătea la cap să termin cu Elena – aşa o cheamă –  să-mi găsesc o fată tânără şi să mă însor.  După cum vezi, aşa am şi făcut. Ăsta a fost gândul meu când am venit la Zalău să vând pămănturile şi să transform totul în aur. Am dorit să-mi găsesc o soţie tânără pe care s-o aduc la Braşov, şi împreună să avem o viaţă liniştită.

(va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ