Home Justiție Procurorii au clasat dosarul in care il cercetau pe fratele lui Kovesi

Procurorii au clasat dosarul in care il cercetau pe fratele lui Kovesi

328

Celebrul dosar Transgaz a fost închis. Deschis în 2014, după ce Corpul de control al premierului Victor Ponta a sesizat parchetul anticorupție privind comiterea unor posibile fapte de corupție la această companie, unde director a fost și este chiar fratele Laurei Kovesi, Sergiu Lascu, dosarul a fost clasat.

Astfel, după aproximativ trei ani de „anchetă”, timp în care nu s-a depășit faza „in rem”, DNA-Alba Iulia a decis clasarea cauzei în ceea ce privește posibilele infracțiuni de „abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, „fals intelectual”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, scrie luju.ro.

Pe de altă parte, parchetul lui Kovesi a dispus disjungerea și declinarea dosarului în cazul infracțiunilor ce nu țin de competența DNA. Culmea, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș. Adică, la parchetul care vreo 20 de ani a fost condus de Ioan Lascu, tatăl șefei DNA Laura Kovesi și a directorului de la Transgaz Sergiu Lascu.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here