”Regele pedofililor”, Tomasz Kluz, a făcut preş din justiţie şi a obţinut o condamnare cu suspendare

520

Un fost angajat al Ambasadei Polonei la Bucureşti, KLUZ TOMASZ PAWEL, arestat în urmă cu aproximativ un an pentru pornografie infantilă a făcut arest preventiv pentru două luni de zile, ulterior fiind judecat în stare de libertate. La sfârşitul lunii trecute, justiţia română l-a condamnat cu suspendare. Aceasta este dreptatea pe care unii judecători o cântăresc când pun în balanţă, pe de o parte, sănătatea mentală şi fizică a copiilor, şi pe de alta, un individ care se masturbează excitat la imagini şi filme pornografice cu minori. Pentru ca imaginea acestui caz să fie completă, trebuie adăugat că polonezul condamnat pentru pornografie infantilă este fratele lui Piort Kluz, fost viceministru al Justiţiei în guvernul de la Varşovia condus de Donald Tusk, actualul preşedinte al Consiliului European. Majoritatea persoanelor condamnate pentru astfel de fapte împotriva copiilor primesc ani de puşcărie cu executare.

La începutul anului trecut, DIICOT îl aresta pe KLUZ TOMASZ PAWEL la domiciliul căruia au fost găsite sute de materiale pornografice cu copii. Conform anchetei, pe reţelele underground unde pedofilii fac trafic de materiale pornografice cu mionori,  Kluz era supranumit ”Regele pedofililor” şi susţinea că poate face rost de copii, în jurul lui fiind creată o adevărată reţea de distribuţie a materialelor pornografice în toată Europa.

În acelaşi timp, Kluz este fratele lui Piort Kluz, fost viceministru al Justiţiei în guvernul de la Varşovia condus de Donald Tusk, actualul preşedinte al Consiliului European.

Datorită relaţiilor pe care le avea, polonezul acuzat de pornografie infantilă era angajat în cadrul  Ambasadei Poloniei la Bucureşti şi unde lucra ca şi coordonator de proiecte la Institutul Polonez.

În urmă cu aproximativ un an, Gazeta de Cluj a prezentat în exclusivitate detalii despre acest caz, iar reporterii ziarului au încercat să obţină puncte de vedere din partea Ambasadei Poloniei, a Ministerului de Externe şi a Institutului Polonez, însă nici un reprezentat al acestor instituţii nu a dorit să îşi exprime vreun punct de vedere oficial.

Fără ca DIICOT să emită vreun comunicat despre prinderea polonezului, Kluz a fost trimis în judecată, cu ”batista pe ţambal”, aspect care preconiza modul în care instanţele vor trata acest proces.

 

Regele pedofililor judecat în libertate

La începutul lunii mai 2017, Tribunalul Bucureşti dispunea instituirea măsurii de control judiciar în privinţa lui Kluz, adică eliberarea lui din arest preventiv. După o lună, aceeaşi instanţă, în cameră preliminară, considera că toate procedurile de trimitere în judecată au fost legal îndeplinite şi dispunea începerea procesului. ”Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1631/D/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Terorism şi a Criminalităţii Informatice. Dispune începerea judecăţii în cauză, cu privire la inculpatul KLUZ TOMASZ PAWEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prev. de art. 374 al. 1, 2 şi 3 C.p. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în camera de consiliu, în data de 09.06.2017”, arată soluţia pe scurt a instanţei.

După două luni, în august anul trecut, aceeaşi instanţă revocă măsura controlului judiciar. ”În baza art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 alin. 5 C.p.p., cu aplicarea art. 207 alin. 5 C. proc. pen. revocă măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul KLUZ TOMASZ PAWEL, prin încheierea nr. 150/DL/14.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 12375/3/2017 (…) Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.08.2017”, arată soluţia Tribunalului Bucureşti.

 

 

Condamnare cu suspendare

În septembrie anul trecut, în procesul de fond, în care polonezul este acuzat de pornografie infantilă, Tribunalul Bucureşti îl condamnă pe Kluz… cu suspendare pentru pornografie infantilă.

”În baza art. 374 alin. 1, 2 ?i 3 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen. ?i art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor, condamnă pe inculpatul KLUZ TOMASZ PAWEL la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. În baza art. 91 alin. 1 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. 1 C. pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) Impune inculpatului obligaţia de a presta, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau în cadrul Poliţiei Locale a Sectorului 1 Bucureşti. (…) Constată că inculpatul a fost reţinut, în data de 16.02.2017, şi arestat preventiv, de la data de 17.02.2017 până la data de 14.04.2017. Dispune confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri, ridicate şi depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române, conform dovezii seria H nr. 218036 din 04.05.2017: –        HDD, de culoare gri, USB 2.0; –        laptop marca APPLE, de culoare gri, seria C02GT1DWDV13; –       HDD, marca TOSHIBA, seria S/N 402KF4WRS, cap. 320 GB. () Obligă inculpatul la plata sumei de 5200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 26.09.2017.”

În urma contestaţiei depuse de DIICOT, Curtea de Apel Bucureşti revizuieşte sentinţa şi îl condamnă pe polonez tot cu suspendare.

”(…) Condamnă pe inculpatul Kluz Tomasz Pawel la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a fi tutore sau curator, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi f Cod penal, pe o perioadă de 2 ani. (…) condamnă pe inculpatul Kluz Tomasz Pawel la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă. (…) În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), astfel încât inculpatul KLUZ TOMASZ PAWEL execută în final pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (…) În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. (…) În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau în cadrul Poliţiei Locale a Sectorului 1 Bucureşti, pe o perioadă de 60 de zile. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2018”, arată soluţia pe scurt a instanţei.

 

 

 

Ce pedepse prevede Codul Penal pentru pornografie infantilă

”Producerea, deţinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani. Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani”, arată textul de lege.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ