„Secretara” unor magistrati urmarita penal de procurori

266
Procurorii de pe lângă Tribunalul Prahova au început urmărirea penală pe numele unei femei care a pretins şi primit bani lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă procurori şi funcţionari ANAF.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Prahova au pus în aplicare un mandat de aducere emis de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova faţă de o femeie cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

„În fapt, la data de 19.07.2017, suspecta a pretins şi primit de la denunţătoarea R.G.T. suma de 5.000 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul ANAF Ploieşti, pentru ca societatea administrată de martora denunţătoare să nu fie controlată şi sancţionată de această instituţie. Ulterior, pe data de 20.07.2017, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma de 1.500 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pentru o soluţie favorabilă într-un dosar penal”, arată sursa citată.

Inculpata este cercetată sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Surse apropiate anchetei au declarat că aceasta este o fostă poliţistă din Ploieşti, cea care a fost acuzată, în trecut, de luare de mită.

Pentru punerea în executare a mandatului de aducere s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Fosta poliţistă lucra, la începutul anilor 2000, la Serviciul Cercetări Penale din cadrul Secţiei nr.4 Ploieşti. Ea a fost dată afară din sistem tot din cauza unui dosar de luare de mită, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea bani de la persoanele pe care le cerceta într-un dosar de furt.

 

LĂSAȚI UN MESAJ