Senatorul PSD Alexandru Cordoş a demisionat din partid pentru a candida din partea PRU la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Acesta şi-a anunţat decizia chiar în ziua în care soţia a fost condamnată, definitiv, pentru trafic de influenţă.

Alexandru Cordoş a declarat, miercuri, că a ales calea patriotismului deoarece îşi iubeşte neamul şi ţara.

„Am demisionat din PSD, nu vreau să dau acum mai multe detalii despre motive. M-am înhămat la un nou proiect politic şi am preluat funcţia de preşedinte interimar al PRU Cluj. Miercuri am depus la BEJ Cluj listele de candidaţi pentru Parlament. Eu voi ocupa locul I la Senat. Cred că este un moment de reformare a clasei politice clujene, un moment în care atenţia opiniei publice trebuie să se întoarcă spre ţară, spre naţiune, spre valorile naţionale româneşti. Am ales calea patriotismului deoarece îmi iubesc neamul, îmi iubesc ţara şi iubesc valorile tradiţionale româneşti”, a precizat Alexandru Cordoş, potrivit Mediafax.

Acesta speră ca PRU să intre în Parlament şi să obţină în judeţul Cluj un loc de senator şi două de deputat. Alexandru Cordoş nu a mai fost pus pe lista PSD Cluj pentru Senat din cauza problemelor de imagine pe care le are după ce soţia sa a fost condamnată la închisoare pentru trafic de influenţă. Locul 1 la Camera Deputaţilor pe lista PRU Cluj este ocupat de Mircia Giurgiu, care a fost până recent preşedintele PSRO Cluj, şi care a mai fost deputat din partea PRM şi PDL.

Curtea de Apel Cluj a decis, miercuri, condamnarea la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendarea pedepsei, sub supraveghere pe 3 ani, a soţiei senatorului PSD, Alexandru Cordoş, pentru trafic de influenţă, sentinţa fiind definitivă.
Curtea de Apel modifică în acest fel sentinţa Tribunalului Cluj care o condamnase pe Mihaela Cordoş, în martie, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Potrivit unui comunicat al Curţii de Apel Cluj transmis, miercuri, pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Feleacu, judeţul Cluj.

„Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA Cluj şi Mihaielei Cordoş împotriva sentinţei Tribunalului Cluj din martie. Curtea suspendă sub supraveghere pedeapsa aplicată Mihaielei Cordoş, aceea de 2 ani 8 luni şi 10 zile închisoare, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, pentru trafic de influenţă în formă continuată. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Feleacu, judeţul Cluj. Sentinţa este definitivă”, se arată în documentul citat.

De asemenea, instanţa Curţii de Apel Cluj dispune confiscarea specială de la Mihaiela Cordoş a sumei de 8.119,82 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii, menţinând măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil situat în comuna Feleacu, judeţul Cluj, deţinută în proprietate de aceasta şi de soţul său, Alexandru Cordoş.

În 11 martie 2016, Tribunalul Cluj a condamnat-o pe Mihaiela Cordoş la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracţiuni de trafic de influenţă.

Procurorii DNA Cluj au trimis-o în judecată pe Mihaiela Cordoş în iunie 2015, în stare de arest la domiciliu, pentru trafic de influenţă, iar pentru soţul ei, senatorul Alexandru Cordoş, şi fiica lor, Andreea, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor.

Citește și: Sentință definitivă la Curtea de Apel Cluj pentru soția senatorului Alexandru Cordoș EXCLUSIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.