Gheorghe Petrov, despre aventura căutării tezaurului lui Brâncoveanu

Arheologul MNIT Gheorghe Petrov vorbește pentru Gazeta de Cluj despre ancheta demarată cu aprobarea Ministerului Culturii la biserica din Baia de Aramă, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, și despre scandalul iscat de opoziția autorităților locale și a Episcopiei Severinului.
Reporter: Cum a început căutarea comorii?

Gheorghe Petrov: Un interes pentru tezaurul lui Brâncoveanu a existat de mai mult timp, dar căutările s-au intensificat după ce s-a descoperit documentul ascuns într-o nișă din peretele altarului. Acesta a fost găsit de preotul paroh de atunci, părintele Blaj, care a slujit între anii 1997 și 1998. Acesta a și fost retras ca urmare a implicării sale în căutarea acestui tezaur. A fost filmat cu camera ascunsă în 2008, când o reporteriță de la Realitatea a făcut un reportaj despre căutătorii de comori. Se bănuia chiar că Blaj era în cârdășie cu niște americani, chiar a făcut o vizită în State. Blaj a știut despre firida din biserică de la un alt preot, care i-a spus despre trecutul Bisericii.

Așa că a spart un perete din altar, unde a găsit o cutie de aramă în care era documentul. A știut unde să caute, pentru că acolo era o frescă care reprezenta un diavol pe un cal negru. Fresca a fost bineînțeles, distrusă, iar în zidăria din spatele său a găsit acea cutie metalică de aramă. Există mărturiile care confirmă că a găsit acele documente. Există o copie parțială, trasă la xerox.

Documentul conține patru registre. Fiecare din ele conține un alt lucru. Primul registru e semnat de Brâncoveanu și stipulează valorile depuse în biserică și sub aceasta. De asemenea, semnează banul Olteniei, vătaful exploatării de la Baia de Aramă și starețul mănăstirii, ieromonahul Vasile, fiind contrasemnat de scribul domnitorului. Al doilea registru conține planul cu dispunerea bunurilor într-o cavitate subterană. Al treilea cuprinde un plan al mănăstirii și al patrulea o listă cu obiectele cu care a fost înmormântat starețul.

Documentul datează din 1703 și a fost ascuns probabil la 1705, imediat după moartea ieromonahului Vasile. Nu există indicii că nu ar fi vorba despre un document original. Însă nici un specialist care a văzut copia nu poate da un certificat de autenticitate în absența originalului. Acesta a avut și pecetea originală la momentul găsirii.

Rep.: Și unde ar putea fi acum documentul original?

G.P.: Toate mărturiile conduc spre părintele Blaj. În timpul unei percheziții la el acasă a dat spre păstrare documentul unei avocate. Aceasta și-a dat seama despre ce este vorba și a reușit să facă o copie xerox parțială a documentelor. Documentul este simplu de lecturat, fiind scris în limba română cu litere chirilice. Eu am arătat copiile mai multor specialiști, de la Cluj și de la București, inclusiv specialiști în slavonă, și aceștia au spus că nu găsesc elemente care să indice că nu ar fi vorba despre un original.

În plus, pe actul copiat de avocată, există o semnătură secretă, o chirogramă, care reprezintă Steaua lui David, iar aceeași imagine a fost pictată pe latura de Nord a bisericii, semnată de un pictor Ivan și datată 1703. Acea reprezentare a chirogramei a fost martelată de către măicuțe în ultimii ani. Probabil li s-a părut că e vorba despre un însemn iudaic, care nu are ce căuta pe o biserică ortodoxă. Ce au făcut ele de fapt este distrugere de monument.

Rep.: Au mai existat astfel de intervenții?

G.P.: După anul 1997 au început preocupările pentru a se ajunge în subsolul bisericii. Primii care au încercat au fost preoții. Nu există monument mai vandalizat în România, după părerea mea. Și în plus, nu am cunoștință să fi făcut cineva sesizări legate de distrugerile care au avut loc aici. Proprietarul de drept nu s-a arătat interesat de a stopa aceste abuzuri. Acest interes a apărut brusc abia acum, când un reprezentant al statului a vrut să determine dacă într-adevăr este vorba despre un tezaur, care, dacă ar corespunde cu descrierea din document, ar fi cel mai mare din Europa, poate chiar din lume.

Unul din  registre arată că o anumită cantitate de bunuri au fost ascunse sub altar, fapt care vine să confirme în plus autenticitatea documentului. Este vorba despre un așa-zis ”cazan” cu bani, ascuns la 4 pași 4 picioare de crucea de la altar, cu rolul de a-i induce în eroare pe cei care ar începe să sape în căutarea comorii, pentru a-i face să creadă că aceasta este tot ce a fost ascuns. Aici au fost îndreptate inițial căutările.

Există mărturii că acel bun a fost găsit în iulie 2005, în urma căutărilor inițiate de preotul Dumitru Munteanu, paroh și el la această biserică. Acesta, împreună cu alte patru persoane, a găsit ”cazanul”, fiind văzuți că duc o încărcătură în toiul nopții și o urcă într-o Dacia papuc albă, în urma săpăturilor făcute de ei sub altar. Nu s-a făcut nicio sesizare, dar a fost informat primarul de atunci.

Rep.: Iar căutările au continuat?

G.P.: Unul din registre cuprinde și lista bunurilor cu care a fost înmormântat Ieromonahul Vasile. Din poveștile căutătorilor de comori, și aceste bunuri au fost găsite. Doi țigani au găsit o cruce, un lanț de aur și un inel, exact obiectele menționate în inventarul mormântului.

S-a încercat în mod repetat găsirea cavității subterane. Documentul spune că este vorba despre vistierie domnească, și precizează categorii de bunuri și cantități. Este vorba despre cinci categorii: odoare bisericești, documente de arhivă și sigilii, monede, argintărie și arme. Monedele ar fi ascunse în două locuri: în 10 lăzi de aramă pline de ducați, sigilate cu ceară de albine, și în trei gropi de galbeni, astrucate, adică acoperite, cu var. În acestea s-ar afla 99 de poveri căiești de bani de aur. O povară căiască reprezintă cam cât puteai căra cu un cal în epocă, deci vreo 80 de kilograme.

A existat un interes crescut pentru un posibil tezaur la una din ctitoriile lui Brâncoveanu, încă din perioada interbelică. Acesta a fost un subiect care l-a obsedat pe Ceaușescu. De aceea, în anii 70, Armata a verificat toate ctitoriile laice și bisericești ale lui Brâncoveanu, de la Mogoșoaia până la Baia de Aramă. S-au făcut prospecțiuni de suprafață în zone păzite de armată. La investigații a participat și Valentin Ceaușescu, el fiind fizician, specializat în geofizică. Se vorbește chiar că se deplasa cu elicopterul la prospecțiuni.

Rep.: În ce fel a fost afectată biserica de aceste săpături?

G.P.: În interiorul bisericii s-a săpat masiv, s-au făcut gropi de până la trei metri adâncime, unele chiar prin folosirea unei încărcături de dinamită. Oamenii din localitate povestesc cum se auzeau exploziile înfundate. Înăuntru, pavimentul nu mai există. E o amestecătură de dușumea cu parchet laminat, iar totul se lasă din cauza gropilor, multe au fost astupate cu piatră și beton.

Au fost vandalizate și mormintele ctitorilor: banul Olteniei, Constantin Băiloiu, și vătaful exploatării de la Baia de Aramă, Milcov Băiașu, erau înmormântați în biserică, acoperiți cu lespede de piatră funerară. Acestea nu mai există. Au fost desfăcute, profanate. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu ele, dar e clar că profanările din biserică s-au făcut cu implicarea țiganilor din Strehaia și cunoștința protopopiatului. În timp ce unii lucrau la acoperiș, ceilalți săpau în biserică.

Preotul Munteanu, fost paroh de la Baia de Aramă, a săpat un șanț de jur împrejurul bisericii, în căutarea unei posibile intrări la nivelul bisericii în grota subterană. Dar apa de ploaie s-a adunat în acest șanț și fresca bisericii a fost impregnată cu apă.

În 2008, când biserica era încă sub Mitropolia Olteniei, a fost reînființată mănăstirea de maici. Până la 1863 mănăstirea a fost condusă de sârbi și greci, fiind închinată unei mănăstiri de la Muntele Athos. După secularizare, biserica a fost parohială, până în 2008, maicile fiind aduse pentru că era nevoie de o prezență umană aici, să mai domolească intervențiile.

Rep.: Cum au început problemele cu Episcopia Severinului și Strehaiei?

G.P.: Ei de la început nu au fost de acord. Pe 30 octombrie am trimis o informare la Direcția de Cultură a Județului și la episcopie, unde am vorbit cu consilierul cultural și a promis că îl va informa pe Preasfințitul. Am sunat și la mănăstire, am vorbit cu maica stareță. Mi-a spus de la bun început că nu sunt de acord. A spus că face ce i s-a spus din partea episcopului, și că dacă încep lucrările, se va isca un scandal național și cariera mea va avea de suferit. M-a amenințat chiar cu blestemul. Am fost atenționat și de la Direcția de Cultură că vor fi împotriviri, iar când am vorbit cu reprezentantul Episcopiei, preotul Mihai Zorilă, a spus că ei nu sunt de acord cu această intervenție. Ulterior, s-au domolit și au devenit foarte amabili, pentru că și-au dat seama că sunt pasibili de amenzi dacă refuză aprobarea unei autorizații date de stat.

Pe 11 m-am dus dimineața însoțit de reprezentantul Direcției de Cultură și un ofițer specializat pe patrimoniu. Am făcut un proces verbal între toate părțile. Abia apoi a început scandalul. Deși eu am avut aprobare pentru diagnostic arheologic, ei au venit cu diferiți oameni pentru a găsi ceva împotriva mea. A doua zi nici măcar nu am mai fost lăsat să intru în incinta mănăstirii. M-au acuzat că patronul firmei din Baia de Aramă care a efectuat lucrările ar fi fost unul din cei interesați de căutarea tezaurului, că m-aș fi asociat cu hoții. Așa că primarul a închis accesul și a pus trei polițiști la poartă.

Rep.: Ce s-a întâmplat la sistarea lucrărilor?

G.P.: Când am întrerupt lucrul, mi-au reproșat că peste noapte ar putea da năvală căutătorii de comori să fure tezaurul. Atunci am apelat la viceprimar, să văd dacă pot să mă ajute să asigur paza peste noapte. Comandantul poliției din localitate nu era dispus să asigure locul, dar după ce am vorbit la poliția județului, acesta a fost de acord să lase un echipaj.

Noi nu am încercat să facem altceva decât să verificăm dacă există într-adevăr acea cavitate subterană și să stabilim un diagnostic arheologic. Prin realizarea unor orificii, urma să intrăm cu un endoscop cu cameră video în cavitatea subterană să vedem ce este acolo.

Rep.: Ați reușit, totuși, să vedeți ceva?

G.P.: Am reușit într-un orificiu să filmăm niște insecte, care nu aveau ce căuta la o adâncime atât de mare dacă nu ar avea în apropiere oxigen și hrană. Nu am putut ajunge mai jos, pentru că ne-au oprit lucrările. În plus, ne-au făcut sesizare penală, scrisă de consilierul economic al Episcopiei, de față cu un inspector și protopopul. Am fost chemați la audieri, ne-au tratat ca pe niște infractori.

Ei susțin că am făcut căutări ilegale, când un fost primar, care a și donat terenul pe care sunt locașurile măicuțelor, a săpat de la parcela pe care și-a cumpărat-o în apropiere o galerie, ca la mină, încercând să ajungă la tezaur, și nimeni nu s-a sesizat. Am fost invitați la poliție, au chemat Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspecția Muncii. Au luat la puricat toate documentele firmei, și până la urmă au găsit că structura de susținere a valurilor de pământ pune în pericol siguranța angajatului. Patronul a fost amenințat cu o amendă pentru siguranța în muncă.

Deși ei susțin contrariul, noi nu am atins în nici un fel fundația bisericii cu șanțurile pe care le-am săpat. Oricum, nu avea sens să intervenim altfel decât mecanic, pentru că am lucrat într-un loc compromis arheologic.

Rep.: Dar plângerile Episcopiei au ajuns până la Comisia de Arheologie…

G.P.: În 22 noiembrie am fost chemat la Comisia de Arheologie. Episcopia a depus deja înaintarea când am ajuns eu, mi-a adus diferite acuze. Nu s-a discutat deloc despre context, despre scopul cercetării. Mi-au imputat stricăciuni care erau acolo de 20 de ani. Eu am respectat cadrul legal. Am făcut un protocol cu muzeul local, sunt primul care a venit cu autorizare legală să verifice.

Din comisie fac parte 21 de membri, și doar 15 erau prezenți. Din aceștia poate doi sunt specialiști pe monumente. Reprezentanții Episcopiei au fost ascultați 50 de minute. Pe mine m-au lăsat să vorbesc 10 minute și nu mi-au permis să îmi citesc raportul de 15 pagini pregătit pentru această comisie.

A trebuit să fiu sancționat pentru a da bine celor care au cerut asta. Am aflat neoficial că am fost suspendat din activitatea de arheolog, cei care au venit din exterior aveau o propunere pentru o perioadă de doi ani. Pe mine nu mă afectează această decizie, pentru că eu lucrez cu Procuratura în găsirea victimelor comunismului, nu am nevoie de aprobări arheologice. Dar eu lucrez de zeci de ani la monumente și niciodată nu m-am lovit de refuzul bisericii.

Diana Gabor