Incompetența angajaților Primăriei municipiului Cluj-Napoca uneori pare să fie fără limite. Proiectul pe fonduri europene pentru construcția rețelei de stații self service pentru închirierea bicicletelor a fost amânat cu aproape doi ani de zile, arată oficialii Primăriei municipiului Cluj-Napoca într-un răspuns la o solicitare adresată de reporterii Gazeta de Cluj.

Proiectul pentru construcția de piste de biciclete și de stații de închiriere a bicicletelor a fost semnat de oficialii Primăriei municipiului Cluj-Napoca în octombrie 2011 și trebuia finalizat în primă instanță în aprilie 2013. El a fost în primă instanță amânat până în luna februarie 2014, iar acum a fost amânat până în august 2015. Astfel, un proiect care trebuia finalizat în sub doi ani va dura aproape patru ani. Oficialitățile Primăriei municipiului Cluj-Napoca dau vina pe faptul că unele terenuri nu aveau situații certe și din acest motiv au trebuit să amâne proiectul pentru aproape doi ani de zile. Dar cum le va explica acestă amânare tuturor tinerilor care vor vizita orașul anul viitor?

Reamintim că municipiul Cluj-Napoca va fi Capitala Europeană a Tineretului și finalizarea acestui proiect ar putea fi unul dintre cele mai relevante pentru tinerii care ar fi vizitat orașul.

Clujenii ar putea circula pe pistele de biciclete construite pe fonduri europene și pe bicicletele finanțate de UE abia la sfârșitul verii anului 2015 sau cel mai probabil abia în 2016.

Proiectul „Reţea de staţii self – service de închiriere de biciclete” va costa 17,6 milioane de lei din care 13,6 miliaone de lei sunt fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana. Proiectul prevede construcția a 50 de stații de biciclete de unde clujenii și nu numai le-ar putea închiria. Bicicletele ar putea fi ulterior lăsate la oricare din cele 50 de stații. De asemenea, în cadrul proiectului ar trebui să se construiască piste pentru biciclete în lungime de 60 de km.

Responsabilii de buna desfășurare a proiectului:

Manager proiect – Adrian Răulea(n.r. șeful Serviciului Strategie si Dezvoltare Locala din Primăria Cluj-Napoca)
Asistent proiect – Szabo Tamas
Responsabil achiziţii – Lucia Lupea(n.r. șeful Serviciului Achiziții Publice din Primăria Cluj-Napoca)
Responsabil financiar – Ioan Bogdan
Responsabil tehnic – Dorel Gurzău
Responsabil informare şi publicitate – Călin Forna
Responsabil asistenţă juridică – Alina Rus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.