Gheorghe Șurubaru, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a câștigat recursul cu Agenția Națională de Integritate la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, magistrații Curții Supreme au admis acțiunea lui Șurubaru și au casat sentința Curții de Apel Cluj, anulând raportul ANI. Sentința este definitivă și irevocabilă, iar viceprimarul Gheorghe Șurubaru va rămâne în funcție.

”Suntem bucuroși că Înalta Curte a decis să anuleze raportul ANI, așteptăm motivarea pentru a vedea care dintre argumentele noastre au fost luate în considerare. Casarea și rejudecarea pe fond a deciziei Curții de Apel Cluj era singura variantă, potrivit dispozițiilor legii de contencios adminsitrativ, și asta am și cerut-o. Chiar dacă Codul de Procedură Civilă dă și alte dispoziții, aici s-a aplicat Legea 20 a Contenciosului Administrativ, care prevede această modalitate”, a declarat Ovidiu Turdean, avocatul lui Gheorghe Șurubaru, pentru Gazeta de Cluj.

UPDATE: SENTINȚA ICCJ:

”Decizia nr.2536/17.06.2015.Admite recursul declarat de reclamantul Şurubaru Gheorghe împotriva Sentinţei civile nr.519 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează sentinţa atacată şi rejudecând în fond admite acţiunea formulată de reclamantul Şurubaru Gheorghe. Anulează raportul de evaluare nr. 35873 /G/ II întocmit in data de 9 august 2013 de pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2015”, arată dispoziția magistraților de la ICCJ pusă la dispoziție la solicitarea ziarului Gazeta de Cluj.

Citește și:

Gheorghe Șurubaru ar putea câștiga procesul cu ANI

Amintim că anul trecut Curtea de Apel Cluj a respins cererea formulată de reclamantul Gheorghe Şurubaru în dosarul Şurubaru vs. ANI cu pârâta ANI, confirmând că viceprimarul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2010 – 30 mai 2013, când a deţinut, simultan, funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca şi calitatea de administrator al SC Euro Divers SRL.

Află mai multe:

Motivele recursului lui Gheorghe Surubaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.