Organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj isi asuma statutul de „cel mai mare festival cultural local” fara sa isi aduca aminte ca in urbea de pe Somes are loc Festivalul International de Film Transilvania(TIFF). In cadrul evenimentului organizatorii promit sa dezveleasca statuia Sfantului Gheorghe ucigand balaurul, monument istoric restaurat impreuna cu guvernul Maghiar.
”Prin Zilele Culturale Maghiare ne dorim să construim un pod între cele două etnii ale Clujului, care este un oraș multicultural”, au declarat organizatorii festivalului la conferința de presă derulată luni după-amiază. Redam in continuare comunicatul organizatorilor:
A patra ediție a Zilelor Culturale Maghiare va avea loc între 19 și 25 august la Cluj, în organizarea Asociației Clujul Comoară. Programul său, extrem de amplu și divers, cuprinde 390 de programe, realizate în parteneriat cu aproape 70 de organizații non-guvernamentale, muzee și universități, dar și prin colaborarea cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca sau Consiliul Județean.
”Cred că am reușit în anii precedenți să atragem atenția și publicul a venit la evenimentele organizate de noi. Pot să spun că acesta este cel mai mare festival din oraș, ca număr de participanți”, a spus Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare. Anul trecut, numărul maxim de spectatori la un eveniment a fost de circa 18-20 de mii, iar anul acesta se mizează pe circa 25 de mii, mai ales datorită prezentării la Cluj, în premieră, a operei-rock ”István, a király” (”Regele Ștefan”), un adevărat block-buster de audiență în spațiul cultural maghiar, cu care se vor încheia Zilele Culturale Maghiare. Spectacolul va avea loc în Piața Unirii, pe o scenă de 250 mp, cea mai mare amenajată vreodată la Cluj.
”În cele șapte zile de festival se vor desfășura 50 de programe pentru tineret, 50 pentru familii și copii, vor fi vernisate 20 de expoziții și vor avea loc 30 de evenimente literare”, a remarcat Szabó Lilla, directorul de programe al Zilelor Culturale Maghiare. Locațiile sunt extrem de diverse, de la Piața Unirii la strada Kogălniceanu, Muzeul de Artă, Turnul Croitorilor sau Hotelul Continental, folosit în premieră ca sediu al unei expoziții numite ”Cine vine cu mine în cameră?”, care va avea loc chiar la etajul clădirii. Clădirea hotelului va fi deschisă pe tot parcursul festivalului.
”Vor exista tururi ghidate ale orașului și ale Cimitirului Central, în română, engleză și maghiară, vom continua maratonul de orgă și concertul din turn la Biserica Sf. Mihail, vor exista circa 40 de proiecții de filme la Casa TIFF, Casa Tranzit și cinema Arta, cu subtitrare în limba română”, a mai precizat Szabó Lilla.
Aniversarea celor 100 de ani de la înființarea studiourilor de film din Cluj va fi marcată prin prezentarea unui film al celebrului pionier al cinematografiei ardelene, Janovics Jenő.
Tot o noutate este Festivalul de Tango Argentinian, găzduit la Cazino, unde doritorii vor fi inițiați în acest dans.
Un maraton de rock de 7 ore pe platoul Sălii Sporturilor, tradiționalul concurs de gătit din 24 august, supervizat de maestrul Budai-Kiss Tibor în curtea Liceului Apáczai, târgurile culturale, culinare și de artizanat de pe str. Kogălniceanu și din parcarea de pe str. Universității, Festivalul de Folclor ”Szent István”, ajuns la ediția 15, sunt alte câteva puncte de atracție din foarte bogatul program al Zilelor Culturale Maghiare.
Zilele Culturale Maghiare celebrează ridicarea Clujului la rang de oraș, în 19 august 1316, de către regele Carol Robert de Anjou. Cu prilejul aniversării din acest an va fi re-dezvelită și o statuie-simbol a Clujului – Sfântul Gheorghe – recondiționată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și a Ministerului de Externe al Ungariei. (19 august, ora 17)
”Ideea de a organiza acest eveniment în luna august mi s-a părut la început hazardată, dar ama văzut că se poate”, a declarat viceprimarul Anna Horváth, prezentă la conferința de presă. ”Am văzut clujeni de diferite, vârste, români, maghiari, simțindu-se bine, savurând evenimentele. S-a încercat trecerea peste barierele lingvistice, făcându-se astfel un pas spre normalitate. Acest festival e și o ofertă pentru turiști, iar Primăria a încercat să sprijine această inițiativă”, a adăugat ea.
Organizatorii i-au invitat și pe politicienii români să participe la festival. Zilele Culturale Maghiare se deschid oficial luni, 19 august, de la ora 19, la Opera Maghiară, cu un spectacol folcloric.
Programul în limba română poate fi consultat pe www.zilelemaghiare.ro