Magistraţii Judecătoriei Cluj au dispus miercuri începerea urmăririi penale împotriva medicului Teofil Pop, pentru ucidere din culpă. Medicul chirurg este acuzat de surorile Costea, pentru faptul că ar fi efectuat o manevră eronată în cursul operaţiei de extragere a polipilor, efectuate asupra tatălui lor, care i-ar fi provocat acestuia decesul, se arata pe oradecluj.ro.
Totul a început în anul 2007, când clujeanul Constantin Costea, în vârstă de 68 de ani a decedat la scurtă vreme după o operaţie de polipi, efectuată de chirurgul Teofil Pop. Medicul a susţinut că nu este vinovat şi că meningita care a provocat decesul pacientului a fost provocată de nerespectarea de către acesta a indicaţiilor medicale, fisura unui os permiţând accesul aerului în cutia craniană.
Urmaşii persoanei decedate nu au renunţat la acuzaţii şi au reuşit în anul 2011, după o luptă dificilă în instanţele de judecată să obţină condamnarea medicului patolog Magdalena Petrescu, şefa Laboratorului de Anatomie Patologică, la o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare condiţionată şi despăgubiri morale în valoare de 20.000 de euro. Petrescu a eliberat actul constatator al decesului pacientului, iar pentru investigaţiile incomplete a fost condamnată pentru abuz în servici.
Iniţial procurorii au respins solicitarea de începere a acţiunii penale împotriva medicului, arătând că nu se poate face o legătură directă între operaţie şi decesul pacientului, dar expertiza medico- legală nouă a concluzionat că decesul s-ar fi datorat manoperei medicale.
Sursa:oradecluj.ro