Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat Certificatul de Urbanism pentru Autostrada Transilvania, sectorul 3A Gilău-Mihăiești. Acest act a fost solicitat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
‘Mă bucur că am putut semna certificatul de urbanism pentru un nou sector al Autostrăzii Transilvania, ca un prim pas în direcția continuării lucrărilor la acest obiectiv de investiții de o importanță majoră pentru județul Cluj și pentru întreaga regiune. Totodată, m-aș bucura dacă CNADNR ar reuși să obțină cât mai repede avizele necesare și să depună la Consiliul Județean Cluj cererea de autorizare a lucrărilor. În același timp, sper ca nu peste mult timp certificatele de urbanism pe care le-am semnat pentru cele două secțiunii ale Autostrăzii Transilvania, Ogra-Cîmpia Turzii și Gilău-Mihăiești să fie urmate de continuarea propriu-zisă a lucrărilor de construcție la acest element de infrastructura rutieră imperios necesar atât pentru a facilita drumul locuitorilor din zonă și al turiștilor spre sudul țării și, respectiv, spre granița de vest, cât și pentru dezvoltarea economică a întregii Transilvanii’, a precizat Horea Uioreanu.