Oferim mai jos o ediţie critică (dacă tot se vorbeşte atât de documente), adaptată cerinţelor unui public mai larg, a dreptului la replică cerut de profesorul menţionat. Din acest motiv, nu corectăm tacit exprimarea autorului sau absenţa diacriticelor, ci doar redăm textul trimis pe e-mail de Adrian Ivan adăugând din loc în loc comentarii între paranteze pătrate:
Dacă doriți să lecturați varianta PDF dați click pe următoarea frază: Adrian Ivan Replică.
Citește articolul inițial dând click pe următorul rând:
Adrian Ivan, de trei ori editat, o dată plagiat
Domnul Hrihorciuc sugereaza ca mi-as fi plagiat teza. [În conformitate cu regulile valabile pentru acest tip de texte, materialul (pamflet) nu este semnat.] Ma confunda. [Cu cine?] Pot sa precizez ca teza face referire la toate publicatiile de referinta in domeniu, inclusiv la teze de doctorat.[Felicitări! (i.e. sic)] Vazand probabil citata o teza de doctorat in domeniu, de la Paris, domnul Hrihorciuc se grabeste sub influenta unor „binevoitori” s-o puna sub semnul plagiatului. [Tocmai pentru că reporterul a remarcat o “ciudăţenie” (cele trei reeditări), în numele redacţie s-a solicitat accesul la teza profesorului Ivan pentru a nu se face referi (neîntrebate) la alte teze.] Toate aceste lucrari atunci cand s-a facut referinta la ele in teza sau la continutul lor au fost citate. Deontologic,nimeni nu poate interzice unui autor sa foloseasca documente citate de alti autori sau editate sau chiar idei. Obligatoriu este sa citeze autorii in cauza. Ceea ce conteaza este metodologia in care au fost integrate documentele si la ce ipoteze de lucru au raspuns. [Prea multe rânduri şi prea multe cuvinte pentru a fi credibil (şi pentru «oameni simpli» ca noi).] Eu am vazut sute, mii de documente. [Felicitări! (i.e. sic)] Am poate cea mai completa arhiva pe Societatea Natiunilor. [Felicitări! (i.e. sic)] Ea este fotografiata fila cu fila si o pot pune la dispozitia publicului interesat. Am, de asemenea, documente romanesti extrem de relevante si care nu se regasesc la ceilalti autori in domeniu. Scopul meu n-a fost sa inventariez suma de documente care uneori se repeta, mai ales ca era vorba de petitii ale minoritatilor. [Prea multe rânduri şi prea multe cuvinte pentru a fi credibil (şi pentru «oameni simpli» ca noi).] De exemplu, cea ce prezinta dr Lucian Nastasa sau dr Marie Renee-Mouton in teza ei privind minoritatile din Transilvania sau Gh. Iancu, care a vazut teza autoarei citate, prin fotocopia adusa de mine dumnealui, se regaseste in documentele din deceniul patru al secolului XX. [Autorul revine la teza de la Paris despre care nimeni nu a spus nimic şi introduce în ecuaţie figuri academice noi.] Absolvent al Institutului European al Universitatii din Geneva i-am avut profesori pe Andre Reszler, un fin cunoscator al problematicii minoritatilor in Europa Centrala, inclusiv in Transilvania [André (András) Reszler poate cu greu fi considerat un amic al României Mari şi chiar al României. În plus, influenţa geneveză din textul incriminat de profesorul Ivan nu înseamnă în mod obligatoriu plagiat, ci poate – mai curând – o experienţă externă transformatoare, precum cele suferite inclusiv de către actualul prim-ministru al României.], pe marele profesor al Institului de Inalte studii Internationale din Geneva, care mi-a facut onoarea sa-mi recenzeze critic teza de doctorat cu mentiuni pozitive asupra acesteia, Andre Liebich, doctor honioris causa al UBB [Din 2014] si Dusan Sidjanski, Antoin Fleury, Victoria Curzon Price, Philipe Braillard s.a. [Felicitări! (i.e. sic)] De asemenea, teza mea [Pe secolul XX] s-a bucurat de o pareri pozitive scrise ale domnului Academician Camil Muresanu [Distins specialist pe secolele XV-XIX] si a distinsului profesor de drept international, Martian Niciu. [Felicitări! (i.e. sic)] Mai mult, inainte de a fi sustinuta public ea a fost corectata si revizuita [Adică, răspunderea pentru teză este împărţită?] de distinsul meu coleg, Cer. pr. I al Academiei Romane, probabil cel mai cunoscut si recunoscut istoric roman privind minoritatile nationale din Transilvania, dr Lucian Nastasa Lucian Năstasă <-Kovács>. [Datorită acestei omisiuni (voite?) din partea autorului nu ne pronunţăm asupra calităţii asociate istoricului menţionat], fost membru in Comisia de Etica a Ministerului Educatiei Nationale [De fapt: Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (2011-2012), în timpul ministeriatului lui Daniel-Petru Funeriu] si de colega mea prof. Marcela Salagean, presedintele Comisiei de Etica a UBB. [Distinsă specialistă pe ultima fază a celui de Al Doilea Război Mondial. Sau menţiunea se referea strict la calitatea doamnei profesor de preşedinte al Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai din 2012?] Asa cum domnul Nastasa poate confirma avem in lucru si o serie de volume de documente din Arhiva Societatii Natiunilor si din arhivele romanesti. El este martorul arhivei imense de care dispun. [Avem de a face cu o nobilă prietenie a cărei invocare în acest context este însă de natură să ridice dubii asupra mecanismelor de relaţionare din spatele ei şi asupra întregului răspuns al profesorului Ivan.] In fine, teza mea s-a dorit o analiza politologica, sociologica, juridica si istorica privind raporturile dintre minoritati si statul roman, intre acesta , minoritati si Societatea Natiunilor. Cred ca am raspuns in teza la foarte multe necunoscute si ea ramane un instrument de lucru atat pentru cei specializati in relatii internationale cat si pentru juristi, mai ales pe dreptul de proprietate cat si pentru istorici. Este prin excelenta o teza interdisciplinara de care sunt foarte mandru. [Felicitări! (i.e. sic)] Ea continua cercetarile si publicatiile mele in domeniul chestiunii nationalitatilor in imperiul habsburgic si dualist si preceda analizele mele privind statul roman si minoritatile dupa 1990, acestea din urma fiind citite intr-o cheie de securitate internationala, europeana si nationala. [Prea multe rânduri şi prea multe cuvinte pentru a fi credibil (şi pentru «oameni simpli» ca noi).] Mai mult teza a fost recenzata de profesorii Vasile Vese, Vasile Puscas, Gheorghe Iacob de la UAIC si Constantin Hlihor de la Universitatea Nationala de Aparare ce au facut parte din juriu. [Se pot spune multe despre materialele pozitive şi negative din presă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru recenzii.] In alta ordine de idei, o teza poate fi publicata si republicata. Se face acest lucru foarte des in mediul academic. Va dau exemplu cartea lui Neil Nugent privind „Guvernamantul in UE” tradusa la C.A. Publishing un nume celebru in domeniul integrarii europene sau cartea teza de doctorat a profesorului Vasile Puscas privind universitatea din Cluj, pe care il tot amintiti in asa zisele dvs. panflete. [În primul caz, este vorba despre publicarea unei teze valoroase într-o altă limbă şi nu în aceeaşi limbă şi încă de trei ori. Cel de al doilea caz nu există (dezinformare clasică). Teza profesorului Vasile Puşcaş a fost publicată o singură data în anul 1994, subiectul tezei (universitatea clujeană) fiind apoi dezvoltat în lucrări distincte.] Nimeni nu interzice acest lucru. O sa va mire domnule Hrihorciuc [?] cati din istorici si-au publicat si republicat teza. [Poate la alte universităţi. Pe deasupra, se întroduc confuzii voite între republicarea (i.e. tiraj nou la aceeaşi editură) tezei, publicarea ei într-o limbă de circulaţie internaţională şi reeditarea ei – cu ajustări progresive – de trei ori la trei edituri diferite.] Pe de alta parte, eu nu ma consider istoric traditional si sunt prin formatia academica din 1995 pana astazi mai degraba politolog. Precizez acest lucru ca sa nu mai faceti confuzii. Relatiile Internationale si Studiile de Securitate unde excelez [Felicitări! (i.e. sic)] fac parte din Stiintele Sociale si nu Umaniste. [Aceasta ar însemna că profesorul Ivan a greşit facultatea sau cel puţin că încearcă să o modifice.] Dvs. ca absolvent de Jurnalism ar trebui sa stiti lucrul acesta pentru ca si specializarea dvs. tot de acolo face parte. Aceasta clarificare va ajuta sa nu va mai intrebati de ce sunt premiat de sectia de Stiinte Sociale si nu de cea de Istorie. [Cititorul binevoitor poate să se convingă singur de falsitatea afirmaţiei profesorului Ivan şi de sensurile «mutării» premiilor între secţii, parcurgând lista premiilor Academiei Române, fie şi numai începând cu anul primei apariţii a tezei sale (2003).] In speranta ca veti publica aceasta replica, va rog , Domnule Hrihorciuc, sa primiti salutarile mele distincte. prof.univ. dr Adrian Ivan.
Gazeta de Cluj a avut ocazia deja să se convingă cu cine are de a face în persoana profesorului Adrian Liviu Ivan. Sperăm că şi cititorii ei, indiferent de mediul din care provin, dar mai ales cei din mediile academice, universitare şi politice, să vadă acum mai bine cine este cu adevărat Adrian Liviu Ivan. Într-un final, nimeni nu ar trebui să se mai mire cu privire la asocierile academice şi universitare ale lui Adrian Liviu Ivan şi Lucian Năstasă-Kovács cu Andrei Marga şi Michael Shafir, perpetuate şi amplificate după schimbările din 2012 (www.rise.cassoe.ro, www.accestv.ro/headlines/regionalizarea-dezbatuta-la-ucb, sau http://www.utgjiu.ro/confregioicd2013/?page=stiintific.php).
