Rareș Bogdan, un nume cunoscut în peisajul politic pentru extravagantele sale, episodul în care cumpără patrunjel din piață cu un ceas de aproximativ 30.000 de euro și ne transmite că înțelege greutățile vieții din România. De această dată, Rareș a reușit să ne surprindă prin declarația de avere, evidențiind faptul că deține stilouri în valoare de 31.000 de euro, iar valoarea totală a bijuteriilor și obiectelor de artă pe care le deține depășește suma de 700.000 de euro.

Pe de altă parte, Diana Șoșoacă se remarcă prin absența totală a unui cont bancar, un detaliu neobișnuit în contextul actual. Șoșoacă a declarat în nenumărate rânduri că nu are încredere în sistemul bancar și în statul român, chiar s-a declarat un luptător convins împotriva „statului paralel”.

O altă surpriză este legată de candidatul USR Vlad Voiculescu, care pare să se confrunte cu probleme financiare grave, acesta nu deține mai nimic în declarația de avere, dar să nu uităm că ONG-ul pe care îl controlează acesta, Magic Camp, stă pe un munte de bani, câteva milioane de euro aflându-se în mâna „magicianului” Vlad Voiculescu.

În ceea ce privește Oana Cambera de la partidul REPER, avem o serie impresionantă de proprietăți: 12 terenuri și 4 apartamente.

Nu mai puțin deosebit este și cazul din Alianța Socialistă, unde găsim un alt candidat, Mănoiu Remus Florin, cu șase proprietăți, precum al nostru președinte Iohannis „6 case” și, cum îi stă bine unui socialist, o Dacie 1300.

George Simion de la AUR ne arată că își recompensează bine locotenenții, iar pentru funcția de Project Manager o plătește pe candidata din partea AUR la alegerile europarlamentare, Ramona Lovin, cu un salariu anual de 100.000 de lei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.