”Ucigaşul de pe Facebook”, un bărbat care s-a filmat în timp ce omora la întâmplare oameni pe stradă, găsit MORT în maşina sa

265

Steve Stephens, criminalul din Statele Unite care a transmis live pe Facebook crimele pe care le-a comis, a fost găsit împuşcat în maşina sa, informează BBC.

Poliţiştii din Pennsylvania au anunţat pe Twitter că Steve Stephens a fost văzut marţi dimineaţa în Comitatul Erie. Acesta era căutat de poliţişti după ce, duminică după-amiaza, a ucis un bărbat.

”După o scurtă urmărie, Stephens s-a sinucis”, a fost mesajul publicat de poliţişti. Stephens, în vârstă de 37 de ani, a împuşcat mortal un bărbat de 74 de ani, în timp ce victima se întoarcea acasă, după masa de Paşte. Crima a avut loc în Cleveland.