Someşul încurcă extinderea Autostrăzii Transilvania de la Gilău spre Nădăşel. Tronsonul nu este legat, în acest moment, de restul Autostrăzii Transilvania. Compania americană Bechtel a oprit investiţia pe malul drept al Someşului, iar noile lucrări au început pe malul stâng, fără să cuprindă şi construcţia unui pod peste acest râu, arată cei de la Radio Cluj.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri Cluj au precizat că amenajarea podului va fi făcută printr-un proiect separat, pentru care a fost organizată o licitaţie. Ei dau asigurări că acest obiectiv va fi terminat până la finalizarea segmentului de autostradă. Vestea bună este că restul problemelor au fost rezolvate, iar constructorul a reluat lucrările sistate în sezonul rece.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, spune că tronsonul este realizat în proporţie de 68 la sută şi până la sfârşitul anului se va circula pe cei 8 kilometri de autostradă.

La Gilău – Nădăşel am fost personal inclusiv la acel petec de pădure care intersectează autostrada şi ne face probleme. Au fost şi negocieri mai dure decât de obicei. Acolo este un tronson de deal spre munte. Sunt alunecări foarte dese, se caută soluţii pentru fiecare caz specific, este un tronson greu. Şi pentru proiectanţi şi pentru constructor. Eu sunt sigur că vom găsi o cale să terminăm acea autostradă într-un termen rezonabil. (Dan Costescu, ministrul Transporturilor)

Dan Costescu

Dan Costescu, ministrul Transporturilor

În acest moment, suprafaţa pădure care intersecta traseul autostrăzii pe aproximativ 900 de metri nu mai e o problemă. Printr-un ordin de ministru, respectiva suprafaţă a fost scoasă din circuitul forestier şi urmează să fie defrişată.

Reprezentanţii Companiei de Autostrăzi şi cei ai constructorului au depăşit şi divergenţele legate de costurile unor lucrări pentru care au existat neînţelegeri la decontare.

 

Sursa: Radio Cluj

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.