Numărul persoanelor strămutate și al refugiaților care fug din calea conflictelor și persecuțiilor în întreaga lume a atins nivelul-record de 65,3 milioane în 2015, ceea ce înseamnă că unul din 113 oameni de pe glob este fie solicitant de azil, fie strămutat, fie refugiat, și că în fiecare minut sunt strămutate 24 de persoane, a anunțat luni Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, care este marcată în fiecare an la 20 iunie, transmit DPA, EFE și AFP. Potrivit raportului Global Trends 2015 al UNHCR dat publicității luni, este pentru prima dată când este depășit pragul de 60 de milioane de oameni, adică ceva mai mult decât întreaga populație a Marii Britanii, și asta în condițiile în care, în 2014, numărul persoanelor refugiate și strămutate se ridica la 59,5 milioane.

Numărul refugiaților — persoane care și-au părăsit țara — se ridică la 21,3 milioane, iar cel al persoanelor deplasate — care și-au părăsit căminele fără a-și părăsi și țara — este de 40,8 milioane. În 2015, s-au mai înregistrat totodată 3,2 milioane de solicitanți de azil în țările industrializate, un alt record. Cu 441.000 de solicitări, Germania a fost țara care a înregistrat cele mai multe cereri de azil, urmată de Statele Unite ale Americii, cu 172.000 de cazuri, din care o parte importantă o reprezintă cetățeni din țările Americii Centrale care au fugit de violențele provocate de grupările criminale, menționează EFE.

Înaltul comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, care și-a preluat mandatul la începutul lui 2016, a apreciat că „factorii care îi amenință pe refugiați s-au înmulțit”. „Un număr înspăimântător de refugiați și de migranți mor pe mare în fiecare an, iar pe cale terestră persoanele care fug din calea războiului nu-și pot continua călătoria deoarece frontierele sunt închise”, a subliniat Grandi, potrivit AFP.

Potrivit cifrelor prezentate în raport, citate de EFE, cele șase țări care au primit cel mai mare număr de refugiați sunt Turcia (2,5 milioane), Pakistan (1,6 milioane), Liban (1,1 milioane), Iran (949.000), Etiopia (736.100) și Iordania (664.100). Printre țările de origine ale refugiaților, pe primul loc se află Siria, cu 4,9 milioane de refugiați, urmată de Afganistan, cu 2,7 milioane, și de Somalia, cu 1,1 milioane.

Columbia, cu 6,9 milioane de cazuri, Siria, cu 6,6 milioane, și Irak, cu 4,4 milioane sunt cele trei țări cu cel mai mare număr de persoane strămutate, cu toate că în cazul Columbiei este vorba de persoane strămutate pe o durată lungă de timp. „În Columbia, puțini dintre cei strămutați mai revin la locurile pe care le-au părăsit, iar guvernul a raportat 113.700 cazuri noi”, se menționează în raportul UNHCR.

Din punct de vedere al gradului de dezvoltare, în raport se menționează că la sfârșitul anului trecut țările în curs de dezvoltare acordau găzduire pentru 14 milioane de refugiați, doar 2,2 milioane de refugiați găsind adăpost în țările dezvoltate. În cifre absolute, Turcia este țara cu cel mai mare număr de refugiați, însă recordul l-ar deține Libanul dacă s-ar ține cont de numărul de locuitori (183 de refugiați pentru fiecare 1.000 de locuitori) sau Republica Democratică Congo, dacă s-ar lua în calcul dimensiunile economiei.

Potrivit UNHCR, 51% dintre refugiații de la nivel mondial sunt copii, dintre care mulți pleacă singuri din țările lor, fapt reflectat de cele aproape 100.000 de solicitări de azil prezentate de copii care au fost separați de familiile lor. Este cel mai mare număr de copii înregistrat vreodată de agenția ONU și „dovedește faptul că fenomenul imigrației globale afectează în mod disproporționat viețile celor tineri”, se scrie în raport.

Potrivit ONU, soluțiile pentru refugiați sunt puține, doar 201.000 dintre aceștia putând reveni în țările lor în 2015, fiind vorba în special de refugiați din Afganistan, Sudan și Somalia. Alți 107.000 au fost primiți prin procedeul relocării în 30 de țări, ceea ce reprezintă doar 0,66% din numărul total de refugiați înregistrat de UNHCR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.