95 de ani de la intervenția anticomunistă a armatei române în Ungaria

La 4 august 1919 armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Holban, Traian Moșoiu și locotenent-colonelul Ion Antonescu. A fost cucerită capitala, Budapesta, Béla Kun a demisionat și regimul comunist a fost înlăturat. La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare. La 16 noiembrie 1919, Horthy a intrat în Budapesta și și-a stabilit centrul comandamentului la hotelul Gellért.

La 15 august 1916, generalul Gheorghe Mărdărescu, a primit comanda Corpului XVIII, brigada de infanterie. În aceași lună a fost desemnat în funcția de șef al Corpului III al armatei până în 1917, funcția pe care a deținut-o viitorul mareșal Averescu.

În februarie 1918, Mărdărescu a fost avansat la gradul de maior general și a devenit inspector tehnic de infanterie. A rămas în această poziție până în 11 aprilie 1919, apoi a fost numit comandant suprem al tuturor trupelor din Transilvania.

Ofensiva din aprilie 1919

Marele cartier general român a dispus, în vedera preconizatei ofensive, ca forțele proprii din Transilvania să fie împarțite în două mari grupuri: Grupul de nord, la comanda căruia a fost numit generalul Traian Moșoiu. Acest grup cuprindea detașamentul mixt condus de generalul Olteanu, în regiunea Sighet, constituit dintr-o brigadă de roșiori, două batalioane de infanterie și o baterie de artilerie.

Grupul de sud, la conducerea căruia se afla noul comandant a comandamentului trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe D. Mărdărescu (numit în funcție la 12 aprilie 1919), în sarcina căruia cădeau obiective de ofensivă. În componența acestui grup intrau Divizia 2 Vânători și regimentul ardelenesc „Beiuș”, în linia întâi; Divizia 1 Vânători, în linia doua; Divizia 18 ardelenească, în linia a treia, ca rezervă generală (această unitate fiind dislocată în zona Cluj-Alba Iulia)

La 4 august 1919, armata română a intrat în Ungaria sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Ștefan Holban, Traian Moșoiu și Ion Antonescu. Budapesta a fost cucerită, Republica Sovietică Ungară a încetează să existe iar liderul ei, Béla Kun, a demisionat.

Lucrarea lui Dumitru Sultan aduce contribuții personale, deseori foarte relevante, în cercetarea perioadei dintre Declarația de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și momentul intrării armatei române în Budapesta, în august 1919. Perioada de referință este 1 decembrie 1918–5 august 1919. Data intrării armatei române în Budapesta, 4 august 1919, este data oferită de comandantul comandamentului trupelor române din Transilvania (12 aprilie-5 decembrie 1919), generalul Gheorghe D. Mărdărescu.

Acțiunea armatei române

În noaptea de 15 spre 16 aprilie, Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui și gărzile roșii maghiare atacă la Ciucea și Tigani posturile înaintate ale armatei române. Generalul Gheorghe Mărdărescu arăta că se impunea ca prim obiectiv ofensiva totală pentru a trece Munții Apuseni și a atinge cursul Tisei care era un aliniament favorabil din punct de vedere militar. La 16 aprilie, contraofensiva română a atins în patru zile zona Munților Apuseni și apoi linia stabilită. Acțiunea a fost salutată de populația din regiune. La Oradea, români, unguri, germani și slovaci „întâmpină pe români cu flori și cu strigăte de bucurie, scoase în limba lor”, scria Nicolae Iorga, pentru că i–au salvat de bolșevici.

La 30 aprilie și 1 mai, trupele române au ajuns la Tisa pe întreaga lungime a frontului, reușind să facă joncțiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap–Munkács (Muncaci). Ionel Brătianu și întreg guvernul român au arătat că ocuparea unui asemenea aliniament nu însemna revendicarea unor teritorii din Ungaria, ci că era determinată de necesitatea de a avea o poziție mai ușor de apărat, până când Republica Sovietică Ungară renunța la planurile expansioniste asupra teritoriilor românești. Justețea poziției guvernului român era demonstrată de nota ultimativă trimisă de Cicerin și Rakovski din partea Ucrainei, care cerea României evacuarea în două zile aBasarabiei, precum și un al doilea ultimatum, care cerea României să evacueze Bucovina. Lenin îi comunica telegrafic lui Béla Kun că prinBasarabia, Bucovina și Galiția urma să ajute Republica Sovietică Ungară. Oameni politici români, ca Alexandru Vaida, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu, Constantin Angelescu arătau factorilor de decizie de la Paris pericolul pe care îl reprezenta pentruEuropa refacerea forțelor militare ale Ungariei Sovietice. Temerile erau îndreptățite, întrucât la 20 mai 1919, armata Ungariei ocupa întreaga Slovacie. Deși guvernul bolșevic ungar, presat de marile puteri, a încheiat armistițiu cu Cehoslovacia, marele cartier general al armatei române, condus de Ion Antonescu, a decis menținerea pozițiilor pe Tisa, ca linie strategică, pe considerentul că Ungaria, nedezarmată, nu oferea nicio garanție. Guvernul român constata intențiile agresive ale guvernelor sovietice ungar și rus, deplasările de forțe în regiunea frontului român, incursiunile peste Tisa.

Ionel Brătianu a convins opinia publică internațională că amplasarea armatei române pe Tisa ferea de comunism statele democratice europene. De altfel, următoarele atacuri ale armatei bolșevice maghiare s-au desfașurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declanșarea la scara europeană a unor mari demonstrații muncitorești pentru apărarea Ungariei bolșevice. La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, respingând-o până la Oradea. A avut loc o contraofensivă și, după șapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta. La 3 august 1919, patru escadroane de roșiori, dintre care unul din Craiova, au pornit spre Kecskemét. Grupul avea patru sute de cavaleriști și era dotat cu două tunuri și zece mitraliere. Colonelul Rusescu, fără ordin, a pătruns în Budapesta. În jurul orei douăzeci, detașamentul român intră în Budapesta descălecând în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josif”. A doua zi, la ora optsprezece, aflat în centrul bulevardului Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române ce operase în Ungaria, Mărdărescu, va privi defilarea militarilor români din compunerea Diviziei 1 Vânători.

Acțiunea pe cont propriu a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu. Acesta a luat măsuri disciplinare împotriva ofițerului care îndrăznise să îi știrbească din aureola victoriei totale. Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 și nu de 3 ca dată a ocupării capitalei ungare, acțiunea din 3 august fiind tratată cu discreție. Generalul Mărdărescu a devenit ulterior ministru de război.

La 25 februarie 1920, armata română a părăsit teritoriul Ungariei la cererea Antantei.