Dezvăluiri uluitoare despre împrejurimile în care cele nouă persoane au fost electrocutate în lacul Tarnița. Aparent, conform localnicilor, adevărata cauză a incidentului constă într-o capcană cu curent electric folosită pentru braconaj la pescuit.

„Există o practică ce aici devine tot mai des întâlnită. Anumiți oameni, dacă îi pot numi așa, folosesc o baterie de curent pentru a electrocuta peștii. Însă din câte se vorbește pe aici, omul ce a murit acum a fost electrocutat mai serios. Adică, cel mai probabil, braconierul a tras fir de curent direct de pe stâlp și după ce și-a adunat peștele, a uitat sa îl decupleze”, declară pentru Gazeta de Cluj unul dintre localnicii din zona lacului unde un bărbat și-a pierdut viața, iar alții 8 au ajuns la urgențe.

„Toți suntem înspăimântați de cele întâmplate. Omul care a murit era singurul din zonă ce avea hidrobicicletă. Voiam sa îi cumpăr una și fiului meu, însă mă bucur că nu am făcut-o. Avem nevoie de o anchetă care să scoată la iveală practicile de braconaj la pescuit și autorii acestei acțiuni. Zilnic în Tarnița fac baie o mulțime de oameni, ce sa mai zic de copii. Nu e posibil să se permită să fim expuși unui pericol de electrocutare”, mai menționează unul dintre oamenii ce au case de vacanță acolo.

Anchetatorii vor fi nevoiți să stabilească cine sunt adevărații vinovați de moartea bărbatului. Dacă ipoteza prezentată de localnici este validă, responsabilii riscă ani buni de închisoare pentru ucidere din culpă și braconaj.

 

Citește și:

Un bărbat a decedat electrocutat pe lacul Tarniţa, iar mai multe persoane au ajuns în stare gravă la spital

3 COMENTARII

  1. „Cand una din faze este pusa la masa sau este intrerupta, suma curentilor pe cele 3 faze va fi diferita de zero, ducand la trecerea unui curent in infasurarea transformatorului si releu si deci la actionarea protectiei homopolare. „citatul este luat din acest document: http://elth.ucv.ro/student1/Cursuri/Echipamente%20electrice%20II/Laborator/Studiul%20celulelor%20prefabricate%20de%20medie%20tensiune.pdf
    – ideea este urmatoarea: atunci cand faza intra in apa, CUPLA DECLANSEAZA, adica sistemul de protectie reactioneaza si intrerupe curentul. Apare un semnal de avarie in reteaua elecrica. Ca si acasa la dvs., „sare siguranta”.
    – din cele citite mai sus, „braconierul a tras fir de curent direct de pe stâlp și după ce și-a adunat peștele, a uitat sa îl decupleze” ceea ce duce la concluzia ca „protectia” obligatorie nu a functionat, sau nu exista fizic !!!
    – de aceste subiecte se ocupa domeniul energetic.
    – oriunde pe raurile din tara veti auzi ca cineva braconeaza cu faza de la stalp, sa intelegeti ca „… protectia are probleme …penale”. (!)
    – mai mult, daca mergeti in relaxare pe rauri de munte si nu vedeti puiet de peste in apa, sau alte vietuitoare, acolo sunt probleme, ceva sau cineva a sterilizat apa, sau „a fost pe faza”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.