Ultimii ani au fost decisivi în acțiunea „Decapitarea Școlii de Transplant” din România, procesul fiind unul cu o singură menire: pricopsirea unei găști de oameni influenți. Cum? Prin punerea în imposibilitate a realizării unor proceduri medicale vitale și ieftine în țară, favorizând străinătatea, unde e mai scump, în dezavantajul pacientului. Unii dintre acești oameni erau atât de influenți încât au ocupat funcții chiar și de ministru al Sănătății. Din 2012 până în 2017, profesorii din transplant și coordonatorii centrelor de transplant au fost supuși unui potop de acuzații infernale, al căror efect a fost cel scontat de Mafie: fără transplant în România! În final, Școala de Transplant Românească a fost pusă la pământ, scrie evz.ro.
Scenariul este simplu de rezumat, deși complexitatea sa ar plasa acțiunea într-o arie mafiotă. În goana după bani, transplantul a devenit o metodă de înavuțire, prin transformarea unor medici în „curieri” de pacienți către marile spitale din Europa.
Dacă un transplant pulmonar costă circa 80 de mii de euro în România, iar cheltuielile sunt suportate de CNAS, un transplant pulmonar prin formularul 112, cu costurile, de asemnea, decontate de stat, este evaluat la circa 500 de mii de euro – în țări precum Germania și Austria, acestea fiind și cele preferate de medicii români ca să trimită pacienți pe listele celebrelor spitale, în deosebi către AKH Viena.
Cum a început distrugerea fiecărei cărămizi a Școlii de transplant
În cea de-a doua „domnie” la șefia Ministerului Sănătății (22.12.2012 – 26.02.2014), Eugen Nicolăescu a pornit războiul împotriva Agenției Naționale de Transplant. „Agenţia Naţională de Transplant, din punctul meu de vedere, funcţionează ca o instituţie birocratică. Nu este o instituţie care să prognozeze, care să ajute la elaborarea programelor, care să monitorizeze şi să ţină registrul de transplant aşa cum ar fi normal în orice ţară civilizată. Drept pentru care, având aşa de multe deficienţe, trebuie reorganizată”, spunea Nicolăescu, la sfârșitul lui 2013.
Șirul bombardărilor ANT a continuat, chiar dacă directorul executiv al agenției la acel moment, dr. Adrian Dan Lucalov stabilise un record național în acel an al donatorilor cadavru: 132. În 2014, numărul a urcat la 138. Acela a fost momentul în care discreditarea Agenției Naționale de Transplant nu a mai fost suficientă și s-a trecut la intimidări, ne-au povestit coordonatori regionali de transplant care au dorit săși păstreze anonimatul. Motivele sunt cele pe care urmează să vi le prezentăm, în acest articol, care se vrea mai mult decât un semnal de alarmă.
Fără anesteziști nu se poate constata moartea clinică
Pașii pentru declararea morții cerebrale sunt stabiliți printrun protocol bine definit, dar cunoscut doar la nivel de unitate medicală. În momentul în care un pacient din secția Anestezie Terapie Intensivă ajunge în această condiție medicală, se anunță coordonatorul teritorial. Aproape fiecare ATI din țară are coordonator de transplant și un KDP – KEY DONATION PERSON. De regulă, amândoi sunt anesteziști, dar obligatoriu KDP este anestezist.
KDP-ul identifică pacienții cu scor Glasgow 3, adică pacienții care nu răspund la nimic. Aceștia îi monitorizează, iar în momentul în care prezintă toate semnalele clinice care atestă instalarea moarții cerebrale, se trece la investigații paraclinice, adică teste de apnee, reflex de trunchi cerebral, teste EEG (electroencefalograme) sau CT cranian.
Când testele clinice și cele paraclinice arată că pacientul este în moarte cerebrală, ele trebuie repetate la minimum 6 ore – dar depinde de vârsta pacientului; cu cât vârsta este mai mică, cu atât intervalul de timp este mai mare între teste.
După ce s-au făcut două teste de genul acesta, validate de cel puțin un anestezist, obligatoriu ca specialitate, și un medic care poate avea specialitate în anestezie, neurologie sau chirurgie, coordonatorul de transplant contactează familia pentru a obține acordul de donare. Dacă nu obține acordul de donare, totul se oprește aici; dacă da, se face organizarea cu coordonatorul regional și cel național.
Medicii, acuzați de trafic de organe și crimă
Înșiruirea numărului de donatori cadavru în ultimii șase ani vorbește de la sine:
2012 – 65 de donatori cadavru; 2013 – 132 de donatori cadavru; 2014 – 138 de donatori cadavru; 2015 – 113 de donatori cadavru; 2016 – 124 de donatori cadavru; 2017 – 65 de donatori cadavru.
Doar 65. Mai puțin de jumătate din perioada 2013-2016 și acceași cifră cu care „se pornea” transplantul în România, în 2012. Straniu, sau nu, este că procentajul refuzului familiei în privința donării este același: „20-25%, un procent foarte bun”, ne-a spus dr. Victor Zota, membru al Consiliul Ştiinţific la Agenţia Naţională de Transplant.
Explicația scăderii nu o spune nimeni în mod asumat, de teama unor consecințe grave. „În urma șicanelor, medicii nu mai declară moartea cerebrală. Nu mai declară donatori. Vlad Voiculescu a trimis controale prin spitale, aberante, care i-au speriat pe anesteziști și nu mai vor să declare. Nu mai vor să facă parte din această elită”, ne spune sursa. Motivele: „Ziceau că în secția ATI trebuia să găsească EEG. Și li se spunea că există aparat, dar pe secția de neurochirurgie – fapt pe care legea transplantului îl prevede, adică se poate folosi EEG-ul de pe o altă secție, iar acum se poate înlocui cu un examen CT sau RMN. Și atunci îi amenința că îi târăște la DNA, că au declarat moartea cerebrală ilegal, ca au făcut crimă. Aparatul e unul portabil, dar și dacă nu e, duci pacientul pe secția pe care e”, completează sursa.
În lumina acestor evenimente, a atacurilor publice pe posturile tv în care se insinua că sunt traficanți de organe și a nemulțumirilor legate de salariile din acea perioadă, anesteziștii s-au retras din schemă deoarece, deși inspectorii care veneau să-i tragă la răspundere nu o spuneau pe șleau, mesajul era clar: Stop transplat! Așadar, despre potențialii donatori nu afla nimeni, aceștia fiind lăsați să urmeze cursul morții naturale.
Scandalul care era cât pe ce să facă lumină
După instalarea în funcție a lui Vlad Voiculescu, în mai 2016, în luna noiembrie a aceluiași an acesta a intrat în război cu managerul Spitalului „Sf. Maria”, Narcis Copcă.
Medicul a depus o plângere penală împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru „abuz în serviciu”.
În plângerea penală se solicită organelor de cercetare „investigarea și sancționarea activităților cu caracter posibil infracțional”, desfășurate de către Ministerul Sănătății prin reprezentantul său Vlad Voiculescu”. Potrivit actului, printre consecințe se numără „imposibilitatea unității medicale de a-și desfășura obiectul de activitate pentru care a primit acreditare și fonduri, imposibilitatea de a oferi servicii de transplant pulmonar pacienților în nevoie aflați pe listele de așteptare, dar și „lipsa avizului consultativ la trimiterea pacienților în străinătate pentru a fi operați în Viena în condițiile în care Spitalul „Sf. Maria” a primit acreditarea necesară pentru transplant”.
Anterior, managerul Narcis Copcă declara pentru Agerpres că nici Inspecția Sanitară de Stat nu a găsit nereguli. „Mi-a trimis și Inspecția Sanitară de Stat să verifice și să ne dea afară. Vă anunț că Inspecția Sanitară trimisă de domnul ministru a stat două zile, că a găsit totul perfect”, afirma Copcă.
Din nefericire pentru fostul ministru, Clinica de transplant pulmonar pe care acesta nu o vedea realizabilă în România, a avut succes înregistrând două transplanturi reușite și se află în plină dezvoltare.
Traficul de organe de la donator viu, puțin probabil. De la donator cadavru, imposibil!
Cât de posibil este traficul de organe? Dr. Adrian Dan Luscalov, fost director executiv la ANT: „În general, într-un stat fără reguli, se poate organiza, de la donator viu. Dar avem comisii de etică, complet independente de spital, compuse din câte trei membri – un membru face parte din colectivul spitalului, dar nu este implicat în activitatea de transplant, iar ceilalți doi nu au nicio legătură cu activitatea de transplant sau cu spitalul – aceștia fiind nominalizați de către Colegiul Medicilor.
Apoi se fac teste de compatibilitate. Organismul nu-l păcălești cu bani. Avem probabil cea mai strictă legislație a transplantului de organe, pentru a șterge imaginea de țară în care se face trafic de organe, care a fost până în 2007. Atunci nu exista o legislație și au fost abuzuri până când a apărut această comisie de etică.
Din momentul în care pacientul intră în moarte cerebrală, ai între 12 și 24 de ore pentru prelevare, apoi organul rezistă câteva ore. Se fac și teste de compatibilitate care durează câteva ore. Pacientul receptor trebuie să aibă 14- 16 ore ca să ajungă la spital. Nu ai timp să te gândești sau să negociezi. Nu este timp, fizic!”.
Dr. Victor Zota, fost Coordonator Național al ANT, unul dintre pionierii transplantului în România, explică și el flexibilitatea traficului de organe: „Trafic de organe de la donator cadavru nu ai cum să faci, e imposibil. Trafic de organe înseamnă ogane luate contra unor avantaje de la un donator viu. Noi avem cel mai draconic sistem. În ’98 am făcut legea transplantului, noi am fost printre primii din lume care am acceptat donarea de la donator neînrudit – peste tot în lume se accepta de la donator înrudit. Pentru că am fost foarte criticați în Europa, a trebuit să introducem reguli foarte stricte. Avem cea mai rea lege din lume.
În momentul în care vine organul, se fac sute de teste de compatibilitate. Și-l găsești într-un final, pe unul. Apoi se merge la Comisa de Avizare de la Donatorul Viu. Sunt 16 comisii în toată țara, date prin hotărâre de Guvern, și acolo se decide dacă e etică, morală, corectă donația și primirea organului.
Aceste comisii pot cere orice: acte, fotografii, declarații, martori. Mai mult, dacă chirurgului i se pare că ceva nu e în regulă, el poate refuza transplantul. Altel, e pasibil de pușcărie. Și după 20 de ani se pot trage oameni la răspundere”, ne-a spus Victor Zota.
Nepublicarea procedurilor transplantului a permis hărțuirea medicilor
„Partea de declarare a morții cerebrale, partea de organizare și recoltare și partea de transplantare ar trebui publicate prin Ordin de ministru, deoarece aceste proceduri au fost înaintate în urmă cu 3 ani și jumătate. S-au tot făcut reveniri și informări despre aceste proceduri la Ministerul Sănătății și degeaba”, ne semnalează o persoană din interior o situație aberantă, dar cât se poate de reală.
Ministrul a dat „cu barda” în 4 secții ATI
În 2016, în patru secții ATI s-au declarat acreditări ilegale, deoarece nu existau aparate EEG, deși ele existau în spital. După aceea au fost alte inspecții la Cluj, la Urologie unde s-au adus acuze cu privire la alocarea organelor. S-a finalizat cu o inspecție la ANT, unde s-a spus că nu există proceduri și reguli, deși am arătat aici că există și se așteaptă publicarea lor.
Sistem genial, inventat în Israel
În România, donarea de organe se face cu acordul explicit, informat și asumat al donatorului viu sau, în cazul donatorului cadavru, cineva din familie trebuie să îl ofere. În marea majortate a țărilor din Europa se acționează pe acord prezumat – adică dacă nu declari că nu vrei să fii donator, ești automat donator.
În Israel însă, un sistem genial a făcut ca numărul de donatori să fie rapid asumat, cât și acesta să crească în timp și număr record: Dr. Jacob Lavee, fost preşedinte al Societăţii israeliene de Transplant și fost membru al Comitetului Etic al Societăţii de Transplant: „Odată ce am blocat turismul pentru transplant dinspre Israel, iar pe de altă parte, prin lege, am crescut foarte mult donaţiile locale – atât de la donatorii decedaţi cât şi de la donatorii în viaţă . Și acest lucru s-a datorat modului unic în care acordăm prioritate candidaţilor pentru transplantul de organe în cazul în care au fost înregistraţi ca donatori de organe – deci i-am stimulat să devină donatori de organe înregistraţi, oferind prioritate oricărui cetăţean al ţării care devine donator înregistrat în cazul în care are nevoie de un organ. Iar acest lucru a dus la creşterea numărului de donaţii de organe şi a creat o mare schimbare în Israel”, a declarat dr. Lavee pentru Epoch Times.
Ambulanțierii de transplant, amendați de Poliția Rutieră
Situație tragi-comică în sistemul de transplant românesc, comparat cu fundația gigant „Eurotransplat”, cea care furnizează, dar (cel mai important!) recoltează organe din toate țările europene.
În primul rând, România în Eurotransplant este un vis frumos, dar nerealizabil. Nu taxa de un milion de euro la care făcea referire Ministerul Sănătății este problema – din moment ce statul plătește 500 de mii de euro doar pe un transplant pulmonar realizat pe formularul 112, ci infrastructura inexistentă. „O să vă vină să râdeți când o să aflați că trebuie să ne organizăm pentru transplant în funcție de vreme – că plouă, că e puțină ceață… Gândiți-vă că Eurotransplantul vine cu charterul, lângă spital, sau cu elicopterul. Noi, nu! De exemplu, la Baia Mare, unde sunt foarte mulți donatori, aeroportul e închis de un an și jumătate, trebuie să aterizăm la Cluj sau la Satu Mare – unele aeroporturi nici măcar nu funcționează noaptea! Apoi trebuie să luăm o ambulanță. Vreți să vă spun că ambulanțierii se feresc să calce pedala? Sunt amendați și li se suspendă carnetele dacă îi surprinde aparatul radar! Chiar și cu sirenele în funcțiune, dacă se întâmplă un accident, ambulanțierul plătește. Și atunci o ambulanță de la Tîrgu Mureș la Cluj, pe o distanță de 100 de km, face o oră jumăte. Nici vorbă să primim ogane de la Eurotransplant – să vină oamenii cu plămânii și să afle că pacientul e încă pe drum”, ne-a expilcat un coordonator de transplant.
Material preluat de pe evz.ro
