Curtea de Apel Galați a făcut publică motivarea achitării jurnaliştilor de la Gazeta de Cluj. Instanța îi face praf pe procurorii şi polițiştii DIICOT Cluj

Aşa-zisul dosar ”Gazeta” a fost o tentativă de închidere a presei independente. A fost un demers mârşav care într-un final a eşuat. După 11 ani de anchetă şi judecată acest dosar a fost soluționat definitiv, instanța dispunând în decembrie 2017 achitarea tuturor inculpaților. Înscenarea dosarului creat de comisarul şef Toma Rus, pe vremea aceea şef la BCCO Cluj, în colaborare cu procurorii DIICOT Mircea Hrudei şi Daciana Deritei şi ajutați ilegal de către George Maior, când era director al SRI s-a dovedit a fi un mare fiasco. Dosarul ”Gazeta” arată încă o dată că denunțătorii mincinoşi au devenit arma de bază a procurorilor din România, iar la rândul lor, procurorii au răspuns unor comenzi venite din partea unor cercuri de interese economice şi politice, călcând în picioare ”Libertatea de exprimare” , drept fundamental garantat de Constituția României. Dosarul ”Gazeta” este o victorie a libertății presei din România, a dreptului la liberă exprimare, iar astăzi, vă prezentăm cele mai relevante pasaje din motivarea deciziei de achitare.

Ancheta a demarat în anul 2005, fiind vizate zece publicații Gazeta, scopul real al procurorilor DIICOT cu implicarea ilegală a serviciilor secrete, în special a SRI, fiind închiderea publicațiilor de presă şi condamnarea la închisoare a conducerii acestora. Procurorii au inventat o culpă pentru scoaterea de pe piață a Gazetei: constituirea unui grup infracțional organizat şi şantaj prin presă. După 11 ani în care dosarul a fost anchetat, judecătoarele Raluca Zară şi Mihaela Lungeanu de la Curtea de Apel Galați au decis achitarea tuturor inculpaților, demonstrând că dosarul întocmit de DIICOT Cluj s-a a fost ”în afara legilor penale”.

Zeci de martori au fost şantajați de către cei de la BCCO şi de la DIICOT să depună plângere penală împotriva inculpaților din dosar. Totul, cu binecuvântarea SRI, condus la acea vreme de George Maior. Curtea de Apel Galați arată în motivarea deciziei de achitare din dosarul ”Gazeta” că ”la poliție şi la parchet s-au făcut, în faza de urmărire penală, presiuni asupra celor care au dat declarații”, martorii, într-un final au afirmat că cele susținute de Ministerul Public nu sunt adevărate.

Martorul Adrian Popa a arătat momentul zero de la care a pornit această anchetă, şi anume întâlnirea dintre lideri locali politici, Călin Popescu Tăriceanu şi un fost şef al BCCO de la acea vreme, Toma Rus, în care cei de la Cluj s-au plâns că au probleme cu Gazeta. Acesta susține că acela a fost momentul declanşator în care s-a şi spus că există o variantă în care poate stopa această campanie făcută de Gazeta, de fapt o campanie de presă care încerca să exprime anumite critici.

Pentru că motivarea judecătoarelor care au dispus achitarea tuturor inculpaților conține 250 de pagini, vă prezentăm câteva pasaje relevante care demonstrează că dosarul ”Gazeta” a fost întocmit nelegal de către DIICOT. În acest context, amintim că pe plan local, Gazeta de Cluj  a devenit deranjantă pentru factorii de putere, motiv pentru care şapte jurnalişti au fost arestați preventiv fără niciun fel de dovezi, pe baza aşa-ziselor probe ale procurorilor DIICOT, Mircea Hrudei şi Daciana Deritei. Ofticați că jurnaliştii au dezvăluit unele nereguli petrecute în societate, mai mulți oameni de afaceri, constructori sau politicieni au înțeles să depună plângere penală împotriva ziariştilor, simțindu-se deranjați de articolele care-i vizau. De menționat este faptul că persoanele vătămate din dosar au depus plângerile abia după ce au fost citați de organele de urmărire penală şi nu înainte de anchetă care a început în urma aşa-zisei autosesizări a procurorilor. De la critici expuse într-un ziar şi până la infracțiunea şantajului, în speță, presupusa existență a unor amenințări sau constrângeri în vederea încheierii unor contracte de publicitate e cale lungă. Astfel că, Curtea de Apel Galați a constatat că în dosarul ”Gazeta” infracțiunea de şantaj nu exsită, că ”procurorul şi-a întemeiat acuzația de şantaj doar pe simple presupuneri, fără a strânge şi fără a administra şi alte probe, atât în favoarea cât şi în defavoarea inculpaților, fără a efectua minime demersuri pentru a stabili veridicitatea afirmațiilor martorilor”. Motivarea deciziei penale se întinde în peste 200 de pagini, iar din acest motiv vă vom prezenta doar o parte din această decizie, considerând relevant să arătăm în principiu ce a constatat instanța în privința oamenilor de la care a pornit dosarul ”Gazeta”.

Nu este un secret faptul că fără Iulian Dascălu, cel ce se află în spatele afacerii Iulius Mall acest dosar nu ar fi pornit. Faptul că Gazeta de Cluj a scris despre modul ilegal în care Iulius Mall a câştigat terenul pe care mall-ul este construit a atras antipatia lui Iulian Dascălu. Într-un interviu, Liviu Man afirma că avocata lui Iulian Dascălu, Ramona Pop, este rudă cu fostul secretar general al Consiliului Judeţean, Măriuca Pop (care a dat aprobarea în mod ilegal pentru construirea Iulius Mall) , şi cu, surpriză, procurorul care a făcut dosarul Gazeta, Daciana Deritei, născută Pop. Aşadar, ofensat de cele relatate de către jurnalişti, Iulian Dascălu s-a constituit parte vătămată în dosar, însă Curtea de Apel Galați spune că ”este indiscutabil că persoana vătămată a resimțit sentimente de revoltă, simțindu-se jignit de conținutul articolelor, însă acestea nu pot fi confundate cu starea de temere vizată de legiuitor la momentul incriminării şantajului, caracterizată printr-o îngrijorare accentuată ori perioase de indecizie cu privire la hotărârea pe care urmează să o ia”. Mai mult, Curtea spune clar că nu au existat indicii privind şantajul.

”Supozițiile procurorului privind constrângerile exercitate asupra persoanei vătămate Dascălu Iulian, niciuna dintre persoanele audiate nu a confirmat versiunea ”şantajului”, niciun martor nu a perceput direct starea de temere presupus a fi fost indusă persoanei vătămate. Dimpotrivă, din declarația dată în cursul urmării penale de persoana vătămată rezultă că aceasta a avut inițiativa contactării inculpatului Man Liviu Aurel căruia i-a propus încheierea unui contract de publicitate, al cărui preț l-au negociat, în condiții fireşti, în cursul aceleiaşi întâlniri, persoana vătămată arătând că a consimțit să încheie acest contract, pe de o parte pentru că dorea să-şi facă publicitate, iar pe de altă parte s-a gândit că, în această modalitate, încetează atacurile împotriva sa. În această declarație, persoana vătămată nu menționează niciun moment că ar fi fost constrânsă, amenințată ori presată de vreunul dintre inculpați să încheie un contract de publicitate cu ziarele patronate de inculpatul Man”, mai arată Curtea.

De altfel, printre oamenii de la care a pornit dosarul Gazeta, se află şi soții Cătăniciu care erau deranjați de articolele din presă, dar care şi recunosc că nu s-au întâlnit cu niciun jurnalist.

Despre i Marius şi Steluța Cătăniciu, persoane vătămate în dosar, Curtea apreciază şi în acest caz că ”acuzațiile procurorului privind constrângerile exercitate asupra persoanelor vătămate Cătăniciu rămân la stadiul declarativ, neavând fundament probator (…). Procurorul nu a indicat nicio probă din care să rezulte relația de cauzalitate dintre refuzul exprimat de Cătăniciu Marius şi apariția anumitor articole negative (…). Probatoriile administrate nu au demonstrat că inculpații ar fi exercitat presiuni asupra persoanelor vătămate în vederea obținerii de beneficii materiale ori de altă natură”. Şi în acet caz, instanța apreciază că nu este suficientă ipoteza vehiculată de procuror, ”potrivit căreia simplu fapt al publicării unor articole cu conotație negative relevă intenția ziariştilor de a crea o presiune asupra persoanei vizate, presiune care să faciliteze adoptarea unei anumite conduite de către aceasta din urmă”.

În toate cazurile aşa-ziselor persoane vătămate, instanța ”remarcă caracterul relativ şi incert al acuzațiilor procurorului privind existența unor demersuri susținute întreprinse de inculpați”. Mai mult, în fiecare caz ale aşa-ziselor persoane vătămate, Curtea apreciază că susținereile procurorului sunt bazate exclusiv pe declarațiile inițiale ale martorului, fără a avea probe în acest sens.

Prima plângere făcută în dosarul ”Gazeta” i-a aparținut celebrului constructor, Chimu Căpuşan, patronul Bonjour Residence. Acesta era deranjat pentru că jurnaliştii au scris despre anumite autorizații de construcție ori că Oficiul Registrulului Comerțului din Cluj că în loc să îşi cumpere o clădire, sătea în chirie la Căpuşan căruia îi plătea zeci de mii de euro pe lună.

Culmea, Chimu Căpuşan a susținut în declarații că nu s-a simțit şantajat de către inculpați, ci doar calomniat. Nici în acest caz nu există probe ori declarații că ar fi avut loc infracțiunea de şantaj.

”Relevantă este şi împrejmurarea că articolele publicate au abordat subiecte de interes general (modalitatea de obținere a autorizațiilor de construire). Or, într-o societate democratică presa are rolul de ”câine de pază” ce îi permite exercitarea aptitudinii de a da informații cu privire la astfel de chestiuni”, arată instanța.

Alte declarații demontate în instanță

În rechizitoriul porocurorilor DIICOT Cluj s-a reținut că fostul preşedinte de Consiliu Județean Cluj, Marius Nicoară se constituie parte vătămată şi că după ce a fost ales în funcția de preşedinte a CJ ”au început să apară mai multe articole tedențioase şi calomnioase la adresa sa, a firmleor pe care le conduce sau la adresa unor activități desfăşurate de Consiliu Județean Cluj (…).”

Audiat în instanță, Marius Nicoară a declarat că nu s-a simțit ncioodata şantajat de Liviu Man şi Ioan Oțel:

”Personal, nu am fost supus vreunei presiuni ori şantajului (…) Urmare apariției unor astfel de articole, am luat legătura cu persoane din conducerea publicațiilor respective şi cu ziarişti, inclusiv cu inculpații Man Liviu şi Oțel Ioan şi am purtat discuții referitoare la articolele publicate, însă niciodată nu mi s-a solicitat ceva pentru a fi stopată publicarea unor astfel de articole. De altfel, cei doi nici nu şi-ar fi permis acest lucru dat fiind faptul că ne cunoaştem de multă vreme. (…) Din 90 de când am intrat în politică, Liviu Man sau publicațiile pe care le conducea au scris şi de bine şi de rău despre mine, iar discuțiile despre vânzarea acelui autorusim au intervenit în 2005. În perioada respectivă am fost intens atacat nu doar de publicațiile lui Liviu Man, ci şi de alte publicații (…)”, spune Nicoară.

În concluzie, instanța arată că ”simplul fapt al publicării unor articole critice nu este suficient pentru a releva intenția ziariştilor de a crea o presiune asupra persoanei vizate şi de a imprima o stare de temere care facilitează adoptarea unei anumite conduite. Simplul fapt al publicării acestor articole, care de altfel sunt esența activității de jurnalist (…) nu întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de şantaj”.

Nu lipsită de relevanță este şi împrejurarea că Nicoară Marius nu a formulat o plângere ori un denunț împotriva ziariştilor, ci a fost citat de organele de urmărire penală şi audiat (…). Or, în situația în care s-ar fi exercitat presiuni de natură a-i afecta libertatea pshiciă, inițiativa formulării plângerii i-ar fi aparținut şi ar fi luată într-un termen rezonabil.

Parte vătămată în dosar s-a constituit şi Teofil Pop, şeful centrului medical Interservisan. Curtea apreciază şi în acest caz că ”nu poate fi primită ipoteza vehiculată de procuror potrivit căreia simplu fapt al publicării unor articole cu conotație negativă relevă intenția ziariştilor de a crea o presiune asupra persoanei vizate şi a de imprima o stare de temere care să faciliteze adoptarea unei anumite conduite”. Mai mult, ”Curtea dezaprobă modalitatea de întocmite a rechizitoriului”, deoarece ”din actul de sesizare nu rezultă cu certitudine dacă acuzația de şantaj vizeavă momentul lansării – de către o persoană rămasă neidentificată – a eventualei oferte de publicitate ori fapte comise ulterior refuzului exprimat de Pop Teofil. Referitor la această ultimă ipoteză, se constată că probele administrate nu confirmă inițierea de către inculpați a unor negocieri, astfel că nu se poate presupune că scopul publicării articolelor era acela de a fi reluate negocierile, de a-l convinge pe directorul centrului medical să revină asupra deciziei luate. (…)

Curtea de Apel Galați mai spune că ”susținerile procurorului, bazate exclusiv pe declarațiile persoanei vătămate, sunt superflu (…)”, iar în privința declarațiilor martorilor ”indicați” de procuror, fără a fi însă şi nominalizați se constată că acestea nu au putut furniza informații concrete privind comiterea infracțiunii reținute în rechizitoriu”. De asemenea, instanța arată că ”este relevantă şi împrejurarea că Pop Teofil a formulat o plângere împotriva ziariştilor pentru insultă şi calomnie, însă nu şi pentru şantaj, în prezenta cauză fiind citat de organele de urmărire penală şi audiat la inițiativa acetora din urmă, după aproximativ 3 ani de la data publicării articolelor. Or, în situația în care s-ar fi exercitat presiuni de natură a-i afecta libertatea psihică, inițiativa denunțării şantajului i-ar fi aparținut. De asemenea, conform propriilor declarații ale persoanei vătămate, subiecte referitoare la clinica medicală pe care a fondat-o au apărut nu doar în publicațiile editate de inculpați, ci şi în alte publicații, atât în anul 2003, cât şi după arestarea inculpaților”.

Şi afaceristul Ştefan Vuza s-a considerat parte vătămată, însă şi în acest caz, Curtea de Apel Galați constată că ”supozițiile procurorului privind constrângerile exercitate asupra lui Vuza Ştefan rămân la statdiul declarativ, neavând fundament probator”.

Paszkany: Toma Rus a încercat să mă convingă să formulez o plângere pentru şantaj

Dosarul ”Gazeta” a fost întocmit în afara legilor penale. Spre exemplu, martorul Mihai Petean a arătat în fața Tribunalului Brăila că nu îşi mai menține declarațile pentru că a fost amenințat de anchetatori că va ajunge la închisoare. Acesta a arătat că în faza de urmărire penală au fost condiții de presiune care au fost exercitate de către ofițerii de poliție mascați până la miezul nopții.

Arpad Paszkany care între timp a fost achitat definitiv în materie penală în ceea ce priveşte aderarea la acest grup infracțional, susțin că ”Toma Rus a încercat să mă convingă în mai multe rânduri să formulez o plângere pentru şantaj împotriva celor de la Gazeta, exprimându-şi convingerea că i-aş ține pe cei de la ziar într-un spațiu doar ca urmare a faptului că eram şantajat”. De asemenea, a mai arătat că va suferi consecințe, pe care ulterior le-a şi suferit, fiind trimis în judecată, însă achitat definitiv.

O declarație foarte importantă este şi cea a judecătorului de la Curtea de Apel Cluj, Adina-Daria Lupea care a avut calitatea de martor în dosar.  Aceasta şi-a exprimat indignarea şi un sentiment de revoltă față de faptul că în faza de urmărire penală, când a fost audiată, se consemna altceva decât ceea ce spunea, că a intervenit în repetate rânduri să se corecteze această atitudine şi chiar conținutul declarațiilor pe care urma să le semneze. Aceasta a explicat că la un moment dat grefierul a şi întrebat de cine să asculte, martora impunându-se şi solicitând să fie consemnat ceea ce declată pentru că aceasta este declarația dumneai şi în alte condiții va refuza să o semneze. Adina Daria Lupea consideră că au fost abuzuri şi o anchetă care nu au de-a face în niciun fel cu dispozițiile procesul penale în materia urmării penale.

Şi judecătorul Marius Lupea de la Tribunalul Cluj a avut calitatea de martor. Acesta spune că s-au folosit expresii de genul ”Trustul Gazeta” (n.r. termenul ”trust” a fost inventat de procurori) care nu îi aparțin şi probabil că acestea au fost folosite de procuror, neobservând la acel moment acele expresii în cuprinsul declarației. De asemenea, Marius Lupea a susținut că la momentul audierii sale, declarația nu avea niciun fel de legătură cu obiectul cauzeim fiind audiat doar pentru a deveni incompatibil şi pentru a nu putea să judece cauza.

De asemenea, s-a arătat că lucrătorii de poliție juduciară care au efectuat prin delegare urmărirea penală în acest dosar, au fost condamnați prin sentințe penale definitive pentru infracțiunile de: purtare abuzivă, fals intelectual şi favorizarea infractorului, lucru semnalat de avocatul Călin Budişan, apărătorul lui Ioan Oțel.

”Grupul infracțional organizat”, desființat de judecători

Totodată, referitor la săvârşirea infracțiunii de constituire, sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, Curtea reține următoarele:

”Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 un grup infracțional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Ca atare, rezultă că trebuie îndeplinire cumulativ mai multe condiții pentru existența reală a unui grup infracțional organizat şi anume: grupul să fie format din trei sau mai multe persoane, acest grup să acționeze pe o anumită perioadă de timp şi în mod coordonat, ceea ce implică existența anumitei planificări, organizări şi control; grupul infracțional să nu aibă caracter ocazional; existența unei conexiuni psihice între membrii grupului, aceştia trebuind să aibă încă de la început reprezentarea faptului că fac parte dintr-o grupare creată în scopul special comiterii unor infracțiuni grave, că există anumite reguli prestabilite care trebuie respectate, că fiecare are rolul său bine determinat; infracțiunile să fie comise în scopul obținerii unui folos material. Cu privire la atitudinea psihică, membrii grupului infracțional organizat trebuie să aibă reprezentarea că fac dintr-o grupare creată tocmai pentru comiterea unor infracțiuni grave, precum şi rolul şi atribuțiile pe care le au în cadrul grupului,

Or, în speța de față, din probele administrate în cauză nu rezultă în concret vreo activitate sau activități ale inculpaților ce ar intra în conținutul infracțiunii de constituire, sprijinire, aderare a unui grup infracțional organizat conform art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Inculpații interacționau prin prisma activităților desfăşurate în cadrul societăților comerciale care editau publicațiile enumerate în rechizitoriu (deținând calitatea de acționar, asociat, administrator ori angajat), societăți ce aveau ca obiect de activitate mass-media.

Probatoriul administrat în cauză a relevat că scopul urmărit de inculpați era acela de a realiza demersuri jurnalistice corecte care să aducă în atenția opiniei publice chestiuni de interes general.

Convorbirile telefonice redate în procesele verbale ataşate în dosarul de urmărire penală sunt lipsite de relevanță, constau în discuții generice şi nu contează existența unui grup infracțional. Totodată nu rezultă vreo acțiune de coordonare, organizare sau control, desfăşurată de inculpați asupra activității din grupul menționat în rechizitoriu de către parchet. Nu corespunde realității susținerea parchetului că persoanele vătămate şi martorii audiați în faza urmăririi penale au confirmat faptul că inculpații colaborau în scopul determinării mai multor persoane să cedeze şantajului. Dimpotrivă, aceştia au declarat în esență că au existat doar discuții pe această temă în mediul jurnalistic şi de afaceri, percepția unora reducându-se doar la faptul că s-au încheiat contracte de publicitate.

Din declarațiile existente la dosarul cauzei nu rezultă că inculpații le-ar fi solicitat redactorilor sau ziariştilor, nici personal, nici prin intermediul altor persoane, să publice articole negative sau pozitive despre diferite persoane fizice sau juridice. Dimpotrivă, jurnaliştii au avut intenția abordării anumitor subiecte de interes public, au realizat o amplă activitate de documentare, nu au fost determinați de inculpați să scrie articole cu conținut calomnios la adresa persoanelor vătămate din prezenta cauză şi şi-au asumat întreaga răspundere pentru natura informațiilor furnizate. (…)

Dată fiind soluția de achitare pentru săvârşirea infracțiunilor de şantaj, infracțiuni care reprezentau – în opinia procurorului – scopul grupului infracțional organizat, Curtea constată că în cauză nu mai este îndeplinită condiția tipicității infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003”, se arată în motivarea deciziei instanței.