Un nou guvern cu multe probleme
Aprobarea de catre Parlament a noului Guvern al Romaniei este certa. Acesta va avea si votul minoritatilor si a progresistilor. Cand scriu aceste randuri, nu cunosc decat propunerile de ministri avansate de premierul desemnat Victor Ponta. Totusi, cateva directii principale de actiune au fost expuse de liderul PSD.
Noul guvern se confrunta cu vechile probleme, dar si cu una recenta, si anume cea a pensiilor. Acestea vor creste cu 41 de lei pe luna, ca urmare a statuarilor Curtii Constitutionale. Desi deciziile date in contenciosul constitutional intra in vigoare de la data publicarii in Monitorul Oficial, consider si eu ca un argument de echitate impune sa se realizeze ceea ce si-a propus noul Executiv, adica restituirea a ceea ce s-a incasat pe un an jumatate in urma. Cu un buget asa de strans ca al nostru, monitorizat de institutiile creditoare, orice suma de bani adaugata la capitolul cheltuieli este de natura sa afecteze deficitul bugetar. Sa nu uitam nici imprejurarea ca pentru oamenii amarati, adica pentru majoritatea pensionarilor, care sunt categoria sociala cea mai fidela urnelor electorale, gestul Guvernului Ponta va aduce multe voturi coalitiei USL. Si salariile bugetarilor, sau cea mai mare parte a acestora, se vor reconstitui. Deocamdata, nu se stie cand va interveni acest eveniment. In aceste circumstante, deficitul bugetar cred ca va creste. Important este ca aceasta majorare sa se realizeze in limite acceptabile.
Componenta noului guvern este si nu este o surpriza. La anuntarea listei guvernului, cel de-al treilea lider de partid, conservatorul Daniel Constantin, viitorul ministru al Agriculturii, dar nu si al Padurilor, a lipsit. Probabil, se straduia sa faca rost de bani pentru Dan Voiculescu, de la care a imprumutat aproape 300.000 de euro. Dar patronul Antenelor este un om generos si nu o sa-i puna mana in gat datornicului sau.
Si acum cateva cuvinte despre ministri. Florin Georgescu, ca vicepremier si ministru al Finantelor, mi se pare o alegere buna. Are o experienta ministeriala consistenta, chiar daca perioada cand a colaborat cu Vacaroiu nu ii este prea favorabila in CV. Apoi, printre altele, i-a fost mana dreapta guvernatorului Isarescu, unde a invatat mult. Consider ca reprezinta una din garantiile de echilibru in gestionarea bugetului tarii. Mai cred ca nu va fi asa de naiv, incat sa renunte la investitii publice de 4 miliarde de euro, cum se lauda presedintele Consiliului Judetean Constanta, dar, probabil, unele lucrari, utile de altfel, vor trebui sa fie reconsiderate si lasate pentru mai tarziu.
Ma bucur, sincer, ca profesorul Ioan Rus, clujean de-al nostru, revine la Ministerul de Interne. Si aici, domnul Ponta a avut o mana buna, chiar daca acest lucru l-a nemultumit zgomotos pe insolitul primar Radu Mazare, de la Constanta.
Despre domnul prof. univ. Andrei Marga am mai scris cu stima si consideratie, pe deplin meritata, nu numai in Gazeta de Cluj. Ii apreciez atat literatura filosofica, deschiderea internationala, cat si managementul eficient al UBB Cluj-Napoca. Domnul profesor are si o formatie universitara german, ceea ce este de bun augur. Nu este putin lucru ca a determinat-o pe doamna Angela Merkel sa ne viziteze orasul. Are handicapul ca nu are studii juridice si a atins o anumita varsta. Asa fiind, este un exercitiu riscant sa ocupi fotoliul Externelor. In pofida calitatilor incontestabile, nu este, totusi, o personalitate de anvergura lui Konrad Adenauer, care a fost cancelar si la peste 80 de ani. La Educatie, domnul Marga ar fi fost o alegere inspirata.
Cat priveste marele artist Mircea Diaconu, propus la Cultura, care mi-a ramas in memorie, indeosebi din magistralul rol interpretat in filmul lui Tatos, „Mere rosii”, avand in vedere problemele pe care le are cu ANI, ar fi trebuit sa mai stea un pic pe tusa. Ma bucur din suflet ca am scapat de infatuatul Victor Alistar, pe care nu vreau sa-l vad in nicio functie de demnitate publica.
O mare, o imensa dezamagire, este desemnarea doamnei Corina Dumitrescu, membru CSM, pentru postul de ministru al Educatiei. Este o persoana aproape anonima in lumea stiintei dreptului, chiar daca in CV-ul dumneaei, scris cu greseli de ortografie, figureaza si cateva volume de drept public. L-as fi preferat pe profesorul Liviu Pop, un eminent specialist in drept privat si bun organizator. Daca Facultatea de Drept din Cluj arata asa cum se prezinta acum, iar nivelul cursurilor este unul inalt, aceasta se datoreaza si meritelor lui Liviu Pop, caruia nu-i impartasesc ideile politice, dar il admir deplin pentru competenta profesionala, literatura juridica de exceptie scrisa si omenia manifestata.
In concluzie, fara sa am perspectiva sumbra a doamnei Monica Macovei, a carei rectitudine nu o contest deloc, cred ca ne gasim in fata unui cabinet in general bun, chiar daca are in componenta si unele persoane discutabile. Ii doresc succes, deoarece reusitele Guvernului vor deveni si izbanzile romanilor. Aceasta urare nu inseamna ca mi-am schimbat convingerile deoarece am apreciat in trecut si ceea ce au facut bun guvernele Boc si Ungureanu.
Cea mai urgenta tema de rezolvat va fi oprirea caderii cursului euro-leu. Guvernul, impreuna cu Banca Nationala, ar trebui sa faca ceva ca de saptamana viitoare cursul interbancar sa revina la valori acceptabile.
04.05.2012
Adrian Man