Este vorba de Up City, primul autobuz electric fabricat în România, de către cei de la ATP Motors. După un prim periplu pe străzile de Baia Mare, reședința ATP Motors, Up City a ajuns și la Cluj Napoca. Deloc întâmplător călătoria prin Cluj a avut loc tocmai pe 9 mai, Ziua Europei, Clujul fiind unul din cele mai europene orașe din România, sub administrația liberală a lui Boc.
Clujenii, obișnuiți deja cu ceea ce presupune un transport public verde, electric, au reacționat pozitiv la inedita apariție, oprindu-se să facă poze, admirând bijuteria electrică și visând să o vadă pe străzi circulând în regim deschis călătorilor. De asemenea, mai în glumă, mai în serios, unii clujeni chiar au cerut ca Mircea Cirț, patronul celor de la ATP Motors, să își mute la Cluj producția de autobuze electrice, pe care, bineînțeles, Boc să le achiziționeze apoi pentru clujeni, întrucât se pare că la Baia Mare, un asemenea parteneriat primar – investitori este imposibil de realizat.
Sursa: cotidianul.ro
Citește și: Poate termina Primăria Cluj Metroul până în 2026?