Autoritatea Electorală Permanentă – filiala Cluj plătește salariile șoferilor de aproape doi ani, în ciuda faptului că instituția care controlează finanțele partidelor și corectitudinea alegerilor nu deține vreo mașină pe care oamenii să își desfășoare activitatea.

Problema a fost descoperită în această vară, după ce s-a constatat că șoferii angajați în mai multe județe, printre care se numără și Clujul, nu aveau pe ce să își desfășoare activitatea.

Potrivit publicației Libertatea, respectivele direcții ale Autorității nu aveau mașini de o perioadă bună de timp: doi ani.

„După venirea mea la conducerea AEP am constatat că unele lucruri nu erau în regulă. Am constatat că șapte direcții județene aveau încadrați șoferi, dar nu au avut, de la reorganizare, acum aproape doi ani, niciodată mașini”, a declarat Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, pentru Libertatea.

Salariul lunar al unui șofer angajat la AEP este între 3.000 și 4.000 de lei net, în funcție de vechime, au precizat surse din conducerea Autorității.

Situația a fost descoperită în județele Vâlcea, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița și Galați.

Președintele AEP: „Au fost pontați ca șoferi zilnic”

Noul președinte al Autorității susține că fosta conducere intenționa să cumpere 23 de autoturisme pentru direcțiile județene.

„În opinia mea, acum e imposibil și nu se justifică. Sunt direcții județene în care sunt angajați patru oameni. Pentru patru oameni nu pot aloca un șofer cu autoturism. Postul se desființează, iar șoferii pot opta pentru un post în cadrul Autorității, dacă există posturi vacante. Dacă nu, se desființează, iar șoferii primesc protecție socială oferită de stat”, a susținut Toni Greblă în declarația pentru Libertatea.

Întrebat dacă șoferii din direcțiile județene care nu au avut mașini au îndeplinit alte sarcini de serviciu în ultimele luni, președintele AEP a răspuns că „șoferii au fost pontați ca șoferi zilnic, iar evaluarea anuală a fost tot ca șoferi”.

Unii șoferi au lucrat și pe mașinile personale

Libertatea a discutat cu mai multe persoane din conducerea centrală a AEP, dar și județeană, pentru a afla cum s-a ajuns în această situație.

„Cele șapte direcții județene au avut mașini până acum un an sau doi. Fosta conducere a decis să reîmpartă mașinile și le-a luat din anumite direcții județene și le-a dat unor persoane din instituție. Au promis alte mașini, dar ele nu au mai fost cumpărate”, au declarat sursele citate sub protecția anonimatului.

Șoferii rămași fără mașini au continuat să vină zilnic la serviciu, dar au „îndeplinit alte sarcini sau într-un mod diferit”.

„S-a ajuns în situația ca șoferul angajat de AEP să vină cu mașina personală și să îi fie decontat carburantul. Direcția județeană nu avea mașină și s-a recurs la această soluție. El muncea pentru Autoritate, dar pe mașina personală. Au fost situații când a fost trimis să ducă diferite documente cu mijloacele de transport în comun. Situația era cunoscută”, au declarat sursele menționate.

„Oamenii, buni la toate”

Potrivit persoanelor care cunosc activitatea din AEP, șoferii au devenit „oamenii buni la toate”, în lipsa mașinii de serviciu pe care să își desfășoare activitatea. Surse din Autoritate susțin că există și o luptă pentru putere în instituția care în 2024 va controla corectitudinea alegerilor.

„Există un conflict în AEP între Toni Greblă, noul președinte, și Constantin Mitulețu-Buică, fost președinte și actual secretar general. Amândoi au fost propuși de PSD. Greblă încearcă să scape de oamenii lui Mitulețu din instituție, iar PNL vrea să preia funcția de secretar general în AEP. Împotriva lui Greblă a fost depusă o sesizare la Senat că s-a aflat în situație de incompatibilitate când era prefect al Capitalei. Greblă îi bănuiește pe oamenii lui Mitulețu pentru documentul trimis”, au declarat surse care cunosc activitatea din AEP.

Sursa: Libertatea

Citește și: Angajații Finanțelor Publice Cluj, in grevă de avertisment: „Pot să ne scadă salariile și cu 50%”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.