O nouă rundă de negocieri salariale care urmau să aibă loc săptămâna trecută între reprezentanţii companiei Nokia şi liderii Sindicatului Liber Nokia, afiliat la CNSLR Frăţia, a fost amânată şi urmează să se desfăşoare miercuri. Sindicatul a început deja pe data de 20 octombrie negocierile în vederea unei majorări salariale cu 50%.
835 lei, salariul unui muncitor la Nokia
În acest moment salariul unui muncitor al companiei Nokia este de 835 de lei, la care se adaugă bonurile de masă, în valoare de 200 de lei. Prima linie tehnologică a companiei Nokia pentru asamblarea telefoanelor mobile a fost inaugurată la Jucu în acest an, pe 10 februarie. În primele trei luni de la începerea producţiei au fost fabricate un milion de telefoane mobile. Muncitorii fabricii realizează, la ora actuală, cinci telefoane mobile într-o secundă. Concernul finlandez produce la Jucu telefoane mobile Nokia 1200. În perioada de producţie maximă, care se prognozează a fi la sfârşitul anului 2009, Nokia va avea 3.500 de angajaţi, însă estimările Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă vorbesc de 15.000 de persoane, cifra incluzând şi salariaţii firmelor partenere. Până la sfârşitul anului 2008, Nokia România va avea 1.200 de angajaţi pe linia de producţie şi 100 de funcţii manageriale. Nokia România a inaugurat, recent, în comuna Jucu din judeţul Cluj, a zecea fabrică de telefoane mobile a concernului, iar oficialii companiei au estimat că în această lună producţia de aici va atinge pragul de zece milioane de bucăţi. Nokia a investit în fabrica de la Jucu 60 milioane euro.
Andreea Mitrică
„cinci telefoane mobile într-o secundă”
Cred ca era bine de mentionat ca aceasta productie nu se datoreaza harniciei muncitorilor de la Nokia ci datorita gradului inalt de automatizare,te tehnologizare.Deci ati putes sa mai ingaduiti un pic cu urgentarea cresterii salariale ca sa nu ii duceti la disperare pe responsabilii fabricii,si numai asa ca o multumita ca aveti unde munci.
rasp pt Niculae: Productia nu se datoreaza harniciei muncitorilor?! inseamna ca esti total dezinformat nu cred ca ai habar cum se lucreaza pe o linie pe care muncitorii isi iau munca in serios iar productia se datoreaza in proportie de 90% opreatorului. Intradevar in conditiile actuale suntem multumiti cu majorarea salariilor incepand cu 1 Decembrie dar este loc de mai bine. Te-asi sfatuii sa incerci sa lucrezi numai o ora in productie si apoi sa faci comentarii in legatura cu harnicia operatoriilor.Majoritatea operatorilor sunt multumiti ca locul de munca este stabil dar trebuie platit in functie de performanta.