Primarul Emil Boc a anunțat, marți, că a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui centru rezidențial de îngrijire și asistență socială pentru persoanele vârstnice, pe Calea Baciului nr. 18 din Cluj-Napoca. Durata de realizare a lucrărilor este de 24 de luni, iar valoarea proiectului se ridică la suma de 34.7 milioane de lei.

„Avem grijă de părinții și de bunicii noștri! Construim un centru de îngrijiri pentru vârstnici.

Am semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea centrului de îngrijire vârstnici de pe Calea Baciului, în valoare de 7 mil. euro, fonduri asigurate din bugetul local.

Astăzi, în sala de sticlă a primăriei, am semnat contractul de proiectare și execuție pentru centrul rezidențial de îngrijire și asistență socială pentru persoanele vârstnice de pe Calea Baciului nr. 18, alături de dl director al Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj și reprezentanții firmelor câștigătoare – asocierea SC Boemial Invest SRL, SC Marina Properties SRL, SC Arhimar Serv SRL.”, a transmis Emil Boc.

Căminul pentru vârstnici – cu un regim de înălțime S+P+2E – va avea o suprafață de 1410 mp și o capacitate de aproximativ 70 locuri (42 camere), inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.

Pe lângă unitățile de cazare, amenajăm săli de mese, bibliotecă, bucătărie, spații de loisir, cabinete de fizioterapie și kinetoterapie ș.a..

De asemenea, atât la subsolul clădirii, cât și în curte vor fi disponibile în total 20 locuri de parcare – din care 2 pentru persoanele cu dizabilități – și locuri de parcare pentru biciclete. Pentru încurajarea activităților sportive, se vor amenaja zone cu aparate de fitness, tenis de masă, șah, pistă de alergare, dar și zone de relaxare cu mobilier urban modern, umbrite de arborii și arbuștii incluși în proiect.”, a transmis edilul.

Accesul pietonal va fi asigurat doar din Calea Baciului.

Valoarea totală a lucrărilor este de 34.795.749,29 lei TVA inclus. Durata de realizare a lucrărilor de proiectare și execuție este de 24 luni.

Citește și: O firmă de construcții navale din Dej, prinsă de inspectorii fiscali cu ocaua mică. Trebuie să plătească peste 2 mil. de lei pentru că ar fi apelat la o șmecherie 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.