Mariana Ghena

Înalta Curte a confirmat abuzul comis de judecătoarea Mariana Ghena față de avocata Rodica Constantinovici. Marți, 8 decembrie, ÎCCJ a menținut decizia Curții de Apel București prin care statul a fost obligat să-i plătească Rodicăi Constantinovici daune morale de 50.000 lei, după ce a fost arestată nelegal de Mariana Ghena la pachet cu o gravidă în 8 luni. Statul roman, prin Ministerul Finanțelor, este obligat să se îndrepte cu acțiune în regres împotriva judecătoarei Marianei Ghena, scrie luju.ro.

Avocata Rodica Constantinovici a solicitat despăgubiri în sumă de 500.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin privarea sa nelegală de libertate prin reținerea din 26 noiembrie 2015 și arestarea preventivă din perioada 28 noiembrie 2015 – 10 decembrie 2015, în cursul urmăririi penale efectuate în dosarul nr. 660/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție.
Minuta Deciziei nr. 2590/2020 a ÎCCJ: ”Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1136A din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă. Definitivă.”

Curtea de Apel București hotărâre în 2018: ”Obliga paratul (Statul Român – n.red) la plata catre reclamanta a sumei de 50.000 lei cu titlu de despagubiri reprezentand daune morale pentru privarea nelegala de libertate”.

Faptele

În ziua de 26 noiembrie 2015, avocata Rodica Constantinovici era reținută, prin ordonanța unui procuror DNA, într-unul din dosarele vizând ANRP și retrocedările, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Dosarele ANRP ajunge în instanță s-au încheiat cu achitări de răsunet.

În 28 noiembrie 2015, un complet de la ÎCCJ a dispus arestarea preventivă a avocatei Constantinovicipentru o perioadă de 30 de zile, dar în  10 decembrie 2015, un alt complet de la ÎCC a admis contestația, a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând, a respins propunerea formulată de DNA privind luarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a acesteia.

În dosarul privind ”reparare prejudicii erori judiciare”, prin decizia Curții de Apel București din 2018, menținută acum de Înalta Curte, se constată că ”luarea măsurii arestării preventive nu s-a justificat, nefiind întrunite cerințele prevăzute de lege ”

În opinia judecătorilor CA București, lipsirea nelegală de libertate a reclamantei a avut consecințe și asupra altor drepturi fundamentale ale persoanei, respectiv dreptul la demnitate și reputație, mai ales în condițiile în care activitatea profesională a acesteia a fost una meritorie din perspectiva cv-ului personal, aceasta având de-a lungul timpului calitatea de avocat, judecător, secretar de stat în Ministerul Justiției, formator INPPA și autor al mai multor publicații.  În motivarea CA București, citată de justnews.ro, se mai arată că ” în mod neîndoielnic, suferința psihică produsă de lipsirea de libertate a fost amplificată de conștientizarea faptului că imaginea sa publică și reputația sunt afectate.”
Avocat dr. Rodica Constantinovici (sursa: Avocatura.com)

1 COMENTARIU

  1. Cu 50.000 de lei ,recastiga demnitatea si reputatia ? Poate nici nu le-a avut . Aceste calitati umane,nu pot fi masurate in bani. Nu sunt de vanzare sau cumparare ,nu se afla chiar pe toate gardurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.