Toți cei cinci inculpați din dosarul Fraudă la U Cluj au fost achitați. Este vorba despre Florian Walter, decedat între timp, Daniel Capră, Ioan Mărginean și Nicolae Marius Adrian. Astfel, reprezentanții administrației locale, constituiți drept parte vătămată în proces prin intermediul Consiliului Local Cluj Napoca au rămas cu… buza umflată.
”Dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul Walter Florian , cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea iniţierii şi constituirii unui grup infracţional organizat, (…) şi infracţiunea de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată – 11 acte materiale, (…) dispune achitarea inculpaţilor Capră Daniel , de sub învinuirea comiterii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituirii unui grup infracţional organizat, urmat de săvârşirea unei infracţiuni, . Mărginean Ioan, de sub învinuirea comiterii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituirii unui grup infracţional organizat, (…), respinge constituirile de parte civilă formulate de către Consiliul Local al mun.Cluj-Napoca şi de către FC Universitatea Cluj SA. (…)dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului, asupra următoarelor bunuri imobile, cu privire la cota parte deţinută de inculpatul Walter Florian asupra fiecăruia dintre aceste bunuri, dispusă prin ordonanţa din data de 02.11.2016: 1. un teren în suprafaţă măsurată de 3.999 mp, suprafaţă în acte de 4.067 mp, înscris în cartea funciară nr. 20434 a comunei Târgşoru Vechi, jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 2. un teren în suprafaţă măsurată de 8.700 mp, suprafaţă în acte de 8.781 mp, înscris în cartea funciară nr. 20435 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 3. un teren în suprafaţă măsurată de 10.000 mp, suprafaţă în acte de 10.000 mp, înscris în cartea funciară nr. 20454 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter florian; 4. un teren în suprafaţă măsurată de 10.300 mp, suprafaţă în acte de 10.295 mp, înscris în cartea funciară nr. 20501 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter florian; 5. un teren în suprafaţă măsurată de 6.801 mp, suprafaţă în acte de 6.880 mp, înscris în cartea funciară nr. 20502 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 6. un teren în suprafaţă măsurată de 4.999 mp, suprafaţă în acte de 5.000 mp, înscris în cartea funciară nr. 20578 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 7. un teren în suprafaţă măsurată de 5.000 mp, suprafaţă în acte de 5.000 mp, înscris în cartea funciară nr. 20579 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 8. un teren în suprafaţă măsurată de 4.700 mp, suprafaţă în acte de 4.717 mp, înscris în cartea funciară nr. 20.580 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 9. un teren în suprafaţă măsurată de 4.999 mp, suprafaţă în acte de 5.000 mp, înscris în cartea funciară nr. 20.581 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 10. un teren în suprafaţă măsurată de 5.000 mp, suprafaţă în acte de 5.000 mp, înscris în cartea funciară nr. 21.623 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 11. un teren în suprafaţă măsurată de 10.000 mp, suprafaţă în acte de 10.000 mp, înscris în cartea funciară nr. 21.641 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 12. un teren în suprafaţă măsurată de 4.800 mp, suprafaţă în acte de 4.757 mp, înscris în cartea funciară nr. 21.649 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 13. un teren în suprafaţă măsurată de 6.000 mp, suprafaţă în acte de 6.000 mp, înscris în cartea funciară nr. 21.664 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 14. un teren în suprafaţă măsurată de 6.000 mp, suprafaţă în acte de 6.000 mp, înscris în cartea funciară nr. 21.665 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 15. un teren în suprafaţă măsurată de 11.600 mp, suprafaţă în acte de 11.600 mp, înscris în cartea funciară nr. 21.668 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian; 16. un teren în suprafaţă măsurată de 3.400 mp, suprafaţă în acte de 3.428 mp, înscris în cartea funciară nr. 21.682 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului W.F.; 17. un teren în suprafaţă măsurată de 7.000 mp, suprafaţă în acte de 6.995 mp, înscris în cartea funciară nr. 21.683 a comunei Târgşoru Vechi, din jud. Prahova, cu privire la cota parte care îi revine din acest teren inculpatului Walter Florian. În temeiul art.275 al.3 CPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.11.2020”, arată soluția pe scurt a Tribunalului Cluj emisă azi.
Potrivit procurorilor DIICOT, faptele pentru care cei cinci au fost judecați au avut loc în 2012, când 15 jucători de la U Cluj au fost transferați la Fotbal Club Petrolul , club din Ploiești controlat de Walter.
Poliția Română preciza că la data respectivă, clubul „U” Cluj a fost prejudiciat cu 10,95 milioane euro.
„Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate”, preciza DIICOT în noiembrie 2012.