“Admiterea este cea mai importantă activitate a Universităţii Tehnice din Cluj Napoca (UTCN), desfăşurată pe o perioadă de aproape 1 an începând cu toamna şi sfârşind cu vara anului universitar. Sunt desfăşurate campanii de popularizare în liceele din judeţul Cluj şi judeţele limitrofe de către comisia centrală a Universităţii Tehnice, de către facultăţi şi de către organizaţiile studenţeşti. În Universitatea Tehnică există un oficiu pentru recrutarea candidaţilor la admiterea care gestionează întreg procesul de admitere în ansamblul său. Pentru anul universitar 2011-2012 Universitatea Tehnică a primit din partea Ministerului Educaţiei 2.685 de locuri la buget cu 85 de locuri mai mult decât în 2010, iar la plată au fost scoase aproximativ 800 de locuri. Candidaţii înscrişi pentru concursul de admitere pentru sesiunea iulie 2011 au fost în număr de 3.651, cu mult peste cifra din 2010, cu toate că procentul elevilor care şi-au luat examenul de bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut, iar demografic numărul elevilor din cl. a XII-a a scăzut şi el cu 10% faţă de aceeaşi perioadă. Explicaţiile constau în faptul că elevii care şi-au luat BAC-ul în prima sesiune sunt din ce în ce mai pragmatici şi îşi îndreaptă paşii spre universităţi tehnice care le asigură un loc de muncă. Trei facultăţi au susţinut examen de admitere prin teste grilă la matematică(Facultatea De Automatică şi Calculatoare şi Facultatea de Construcţii), respectiv prin două probe de desen tehnic şi liber(Facultatea de Arhitectură). Celelalte şase facultăţi au dat concurs de dosare luându-se în calcul performanţele candidaţilor obţinute la BAC şi în timpul liceului. Au fost admişi fără examen peste 70 de elevi care au obţinut premiile I, II şi III la olimpiadele naţionale şi internaţionale de matematică, fizică, chimie, informatică etc. Au fost ocupate 89% dintre locurile de la buget şi 40% din locurile la taxă. Universitatea Tehnică organizează o sesiune de admitere începând cu 12 septembrie 2011 pentru locurile rămase libere la buget şi taxă, informaţiile fiind furnizate continuu de site-ul UTCN-admitere(http://www.utcluj.ro/ secţiunea ADMITERE 2011).

Informativ, media minimă de admitere obţinută la buget a fost de 8,02 la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, 7,81 la Facultatea de Mecanică, specializarea automobile, 7,70 la Facultatea de Inginerie Electrică, specializarea inginerie medicală şi 7,00 la Arhitectură.

Profesorii de la Cluj, predau şi în extensiile Universităţii Tehnice

Un lucru demn de semnalat este concurenţa acerbă din extensiile Universităţii Tehnice din Alba-Iulia, Bistriţa, Satu Mare şi Zalău, unde locurile la buget au fost ocupate în cea mai mare parte confirmând faptul că în perioada de criză economică candidaţii preferă să rămână în localităţile lor de domiciliu, beneficiind de acelaşi plan de învăţământ şi cadre didactice ca şi cei care sunt şcolarizaţi în Cluj.
Absolvenţii extensiilor Universităţii Tehnice sunt favorizaţi în găsirea unor locuri de muncă în localităţile lor de domiciliu, unde firme puternice îşi asigură astfel specialiştii: SC Tenaris Silcotub, Michelin, ambele din Zalău, Zollner Elektronik, Unio, Technosam, din Satu Mare, Comelf, RALL, ambele din Bistriţa, SC Start Transmision SA Cugir, Prod Com, Saturn, SC Cugir SA, Nico Modul, toate din Alba). Un lucru demn de remarcat este susţinerea autorităţilor locale: Primăria, Prefectura, Consiliul Judeţean şi Inspectoratele Şcolare din aceste extensii pentru susţinerea învăţământului tehnic clujean”

90% dintre cămine UTCN, renovate
Candidaţii beneficiază de cazare în căminele Universităţii Tehnice renovate în proporţie de peste 90% (4 studenţi în cameră, cu baie separată, oficiu pentru pregătirea mesei, maşini de spălat etc).

Taxele de şcolarizare au rămas aceleaşi

Taxele de şcolarizare au rămas ca şi în anii precedenţi de 3.300 lei pentru un student şcolarizat la un program de studiu în limba română, respectiv 3.500 de lei pentru cei şcolarizaţi în limba engleză şi germană. Studenţii care au intrat pe locurile de la taxă beneficiază de reducerea taxei de şcolarizare dacă au venit pe persoană sub 500 lei şi de scutirea acestuia dacă sunt copii din plasament sau orfani de ambii părinţi. De asemenea, aceste categorii beneficiaiză de cazare gratuită în căminele universităţii şi de tichete de masă gratuite. Pentru studenţii orfani de un părinte reducerea taxei de şcolarizare este de 50% pentru un venit pe membru de familie sub 500 de lei. În plus, ei primesc scutire de taxă de cămin şi tichetele de masă gratuite.
Studenţii străini pe cont propriu valuntar sau bursieri ai statului român (aproximativ 50 de persoane din Republica Moldova), precum şi cei din Republica Moldova care şi-au luat BAC-ul în România constituie o componentă importantă a UTCN, numărul lor ridicându-se la peste 150 de studenţi.
După evaluarea universităţilor realizată de Ministerul Educaţiei, probabil în luna august, vom primi locurile pentru admiterea la master(ciclul II Bologna), respectiv la doctorat. Admiterea va avea loc în luna septembrie. Pentru anul universitar 2010/2011 Universităţii Tehnice i-au fost alocate 1.670 de locuri la master, respectiv 200 de locuri la doctorat cu frecvenţă la zi, toate finanţate de la buget. Au existat şi locuri în regim de taxă”
Informaţiile au fost furnizate de prorectorul didactic şi cu probleme studenţeşti prof. dr. ing. Mihail Abrudean.

UTCN, prima şcoală politehnică din România

Pe firmamentul valorilor culturale ale municipiului Cluj-Napoca, învățământul tehnic s-a afirmat încă de la începutul secolului trecut.  Realizarea statului național unitar român, la 1 decembrie 1918, a deschis perspective noi pentru învățământul de toate gradele. La 1 februarie 1920 este înființată Școală superioară industrială, noua instituție școlară trecând apoi printr-o suita de reorganizări și devenind în 1922 Școală de conductori tehnici. Era unică școală de acest nivel în țara, cu profil electromecanic, precursoare a Politehnicii clujene. O altă școală cu profil tehnic creată în 1920 a fost Școală de conductori de lucrări publice , cu specific de drumuri și poduri, veritabilă precursoare a Facultății de Construcții. Școală de conductori tehnici, care s-a bucurat de un important prestigiu în cadrul industriei românești, a fost reorganizata în 1937 că Școală de subingineri electromecanici .
 
 În anul 1947, în urmă unui memoriu adresat Ministerului Educației Naționale privind înființarea unei Politehnici la Cluj cu trei facultăți: construcții, electromecanică și silvicultură, prin prevederile legea pentru reforma învățământului din august 1948, s-a creat Institutul de Mecanică din Cluj , având o facultate cu două secții: termotehnică și mașini de lucru. Creșterea nevoii de cadre tehnice a făcut că în anul 1953 Institutul de Mecanică să se transforme în Institutul Politehnic din Cluj.
După revoluția din 1989, învățământul superior românesc a revenit la tradiția românească corelată cu sistemul occidental. Începând din 1992 Institutul Politehnic și-a schimbat denumirea în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca , iar din cele trei facultăți existențe la momentul respectiv, prin restructurare s-au constituit șapte facultăți: Automatică și Calculatoare, Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Inginerie Electrică, Construcții, Construcții de Mașini, Mecanică, Știință și Ingineria Materialelor, precum și Colegiul Universitar Tehnic, Economic și de Administrație. Începând cu anul universitar 1998/1999 structură Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-a completat cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism.
 
La momentul actual, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pregătește specialiști pentru domeniul tehnic (inginerie mecanică, electrică, de construcții și arhitectură) prin studii de lungă și scurtă durată, studii postuniversitare și doctorale, numărul studenților din UTC-N depășind 12.000.
Cercetarea științifică a reprezentat o preocupare esențială a cadrelor didactice și cercetătorilor din UTCN. Potențialul științific de care dispune Universitatea a îndreptățit-o să organizeze o suita de manifestări științifice de anvergură, cu o largă participare a specialiștilor români și străini. Rezultatele practice ale activității de cercetare sunt reflectate de numeroase contracte și proiecte cu finanțare internă și internațională, dintre care cele mai importante sunt cele cu: CNCSIS, ANSTI, PNCDI și cele finanțate de Comisia Uniunii Europene: EUREKA, COPERNICUS, COST, PC5 si PC6.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.