Taxele locale au iscat un nou conflict intre putere si opozitie, dupa ce primarul Emil Boc a criticat intarzierea adoptarii unui proiect legislativ care sa reglementeze cuantumul taxelor si impozitelor locale de anul acesta. Premierul Victor Ponta a reactionat vehement la acuzatiile fostului sef al Executivului, subliniind, la randul sau, ca acesta nu stie despre ce vorbeste.

Totul a inceput cand Primarul Emil Boc a cerut, duminica, premierului Victor Ponta sa emita, de urgenta, o ordonanta a Guvernului care sa dea posibilitatea autoritatilor locale sa nu majoreze taxele si impozitele locale. ”Cer premierului Victor Ponta sa adopte, de urgenta, ordonanta care da posibilitatea autoritatilor locale sa nu indexeze cu 16 la suta taxele si impozitele locale si cer Guvernului sa respecte promisiunile facute public pentru a nu induce in eroare populatia. Pana la reglementarea situatiei, in perioada 7 – 11 ianuarie Primaria Cluj-Napoca nu va incasa impozitele pe cladiri si terenuri, in conditiile in care in 3 si 4 ianuarie aproape cinci mii de clujeni au platit taxele si impozitele locale la nivelul anului trecut, si eu nu imi permit sa vad ca acestia sunt nevoiti sa mai stea o data la coada. Guvernul se balbaie si nu are curajul sa spuna clar daca aceste taxe si impozite nu trebuie majorate. E balbaiala, nestiinta, ipocrizie, nu stiu. Daca eram prim-ministru, ardeau televiziunile de cateva zile incoace”, a declarat Emil Boc.

N-a vrut Dragnea, nu Basescu

Guvernul precizeaza, intr-un raspuns la solicitarea primarului Emil Boc de adoptare a ordonantei care sa permita autoritatilor locale sa nu indexeze taxele, ca OG nu a putut fi adoptata in 5 ianuarie pentru ca presedintele Basescu a promulgat dupa sedinta Guvernului legea de abilitare.
“In legatura cu declaratiile profesorului de drept constitutional Emil Boc, primar al municipiului Cluj, care solicita premierului Victor Ponta sa adopte, de urgenta, ordonanta care da posibilitatea autoritatilor locale sa nu indexeze cu 16 la suta taxele si impozitele locale, Biroul de presa al Guvernului este abilitat sa faca urmatoarele precizari: In sedinta de Guvern din data de 5 ianuarie 2013 a fost pregatit textul Ordonantei pentru modificarea Codului fiscal in privinta taxelor si impozitelor locale. Ordonanta nu a putut fi insa adoptata din cauza faptului ca presedintele Traian Basescu nu a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonante pe perioada vacantei parlamentare decat dupa desfasurarea sedintei de Guvern”, se arata intr-un comunicat al Guvernului.
Victor Ponta confirma aceasta informatie intr-o conferinta de presa, fara a rata ocazia de a-l ”pune la locul sau” pe Emil Boc. “Domnul Boc ramane tot domnul Boc. Nu se schimba niciodata. Stie foarte bine – sau ar trebui sa stie, ca a fost prim-ministru vreo trei ani, din pacate, asta e – stie foarte bine ca presedintele Basescu, idolul domniei sale, a promulgat Legea privind abilitarea Guvernului vineri. Legea intra in vigoare la trei zile dupa publicare. Deci, maine pot sa public ordonanta. Sunati-l la Cluj pe domnul profesor de Drept constitutional Emil Boc si explicati-i inca o data ca, desi nu stie – ca nu a fost prim-ministru, de unde sa stie? – asa se intampla cu ordonantele”, a declarat premierul.
Insa amanarea nu se datoreaza amanarii cu care a fost promulgata legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonante pe perioada vacantei parlamentare. La finalul sedintei de saptamana trecuta a Guvernului, intrebat de jurnalisti daca Executivul a aprobat aceasta ordonanta privind taxele locale, purtatorul de cuvant al Guvernului, Andrei Zaharescu, a raspuns negativ, scrie Mediafax.
“Nu s-a discutat. A fost citita de pe ordinea de zi si s-a dorit amanarea ei pentru saptamana viitoare”, a spus Zaharescu. Intrebat cine a dorit amanarea ordonantei, Zaharescu l-a indicat pe vicepremierul Liviu Dragnea. “A dorit doar amanarea pe saptamana viitoare”, a precizat Zaharescu, intrebat daca Dragnea a prezentat si un motiv pentru amanarea ordonantei.

Prins cu mata-n sac

In plus, presedintele sustine ca respectivul act normativ a fost promulgat inca din 3 ianuarie. Ulterior raspunsului primit de Boc de la premier, Administratia Prezidentiala a reactionat, cerand acestuia din urma sa-si pastreze declaratiile in limitele decentei si contrazice Guvernul cu privire la data promulgarii actului normativ. Intr-un comunicat de presa, Administratia Prezidentiala atentioneaza Guvernul Romaniei sa se mentina in limita declaratiilor decente si sa nu arunce vinovatia pe terte institutii sau persoane pentru neadoptarea deciziei privind modificarea taxelor si impozitelor locale.
Totodata, anunta ca ”Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a promulgat legea in data de 3 ianuarie 2013, zi in care l-a si informat personal de acest lucru pe prim-ministrul Guvernului Romaniei, domnul Victor-Viorel Ponta. De altfel, Administratia Prezidentiala a comunicat public, in dimineata zilei de 4 ianuarie 2013, referitor la promulgarea legii”. De asemenea, Administratia Prezidentiala mentioneaza ca respecta cu maxima rigurozitate procedurile si prevederile constitutionale si ca acestea nu vor fi incalcate ca urmare a unor presiuni publice create prin declaratii sau comunicate de presa.

”Sa faca bine sa-si incaseze taxele”

Victor Ponta a anuntat la inceputul acestei saptamani ca Guvernul se va reuni miercuri in sedinta, iar ordonanta privind indexarea taxelor si impozitelor locale va fi publicata in aceeasi zi in Monitorul Oficial. Primul-ministru a explicat ca era necesar ca in prealabil sa fie promulgata Legea prin care Guvernul este abilitat sa emita ordonante si a aratat ca primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, ar fi trebuit sa cunoasca situatia, precizand totodata ca nu i-a transmis vreun repros presedintelui Traian Basescu, ci a explicat problema.
Astfel, premierul Ponta a declarat ca atat presedintele cat si Guvernul au actionat legal si constitutional legat de OG privind taxele. “Presedintele a procedat constitutional si legal promulgand Legea de abilitare vineri. Guvernul a procedat legal si constitutional, nu putea emite ordonante simple pana nu avea legea promulgata. Singurul care a procedat nelegal, neconstitutional si stupid e domnul Boc, care nu are nicio scuza ca nu cunoaste procedura. El, fiind si premier, sa iasa cu aceasta prostie duminica… Intrebati-l pe el de ce nu a inteles cum se procedeaza”, a spus Ponta.
El i-a transmis lui Emil Boc sa-si vada de taxe si sa nu mai fie “ridicol”. “Emil Boc sa faca bine sa-si incaseze taxele. Daca nu vrea, e problema sa, dar va veni Curtea de Conturi la el. Stiu ca se reinventeaza politic, ca e batalie in PDL, dar sa nu mai fie ridicol”, a spus Ponta.

Legi imbarligate

Guvernul a adoptat o hotarare privind actualizarea taxelor si impozitelor locale cu rata inflatiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, actul normativ fiind publicat in Monitorul Oficial in 28 decembrie, potrivit Mediafax.
Premierul Ponta a cerut ca pe ordinea de zi a sedintei de vineri, 4 ianuarie, a Guvernului sa fie introdusa ordonanta care stabileste ca primarii sunt cei care decid indexarea taxelor locale, dar a precizat ca actul va fi publicat dupa ce presedintele Basescu va semna Legea care abiliteaza Executivul sa emita ordonante. Premierul a aratat ca este necesar ca aceasta lege sa fie publicata in Monitorul Oficial inaintea ordonantei privind impozitele si taxele locale si a spus ministrilor ca a discutat pe aceasta tema cu seful statului, care l-a asigurat ca va semna chiar vineri legea in cauza.
Potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, presedintele Traian Basescu a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante. Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante in vacanta parlamentara a fost adoptat in 21 decembrie de Camera Deputatilor, forul decizional in cazul acestui text legislativ.

Diana Gabor

Desi indexate, taxele raman la fel

In cadrul unei conferinte de presa organizata saptamana trecuta, primarul Emil Boc a anuntat ca ordonanta de Guvern adoptata miercuri prevede ca in 2013 primariile au optiunea de a indexa taxele si impozitele locale, insa din 2014 acestea vor fi obligatoriu marite. Luni dimineata consilierii locali se reunesc pentru a adopta doua hotarari de Consiliu Local, a explicat edilul.
Prima se va referi la majorarea cu 16% a taxelor locale pentru anul acesta, iar a doua la mentinerea la nivelul din 2012, prin micsorarea valorii de baza a acestora. Anuntul a fost facut joi de Emil Boc in cadrul unei sedinte de Consiliu Local de indata, explicand ca amanarea se datoreaza faptului ca Executivul a adoptat o ordonanta simpla, si nu una de urgenta.
Diferenta intre cele doua este ca prima intra in vigoare abia la 3 zile dupa publicare, spre deosebire de ordonanta de urgenta, care devine efectiva imediat dupa adoptare. Astfel, clujenii isi pot plati taxele locale la Primaria Cluj-Napoca incepand de marti, 15 ianuarie, iar valoarea acestora ramane egala celei de anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.