Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, vineri, solicitarea DNA de arestare a deputatului PMP Adrian Gurzău şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în cazul acestuia.

Camera Deputaţilor a decis marţi, prin vot secret, că deputatul PMP Adrian Gurzău poate fi arestat după ce a respins reţinerea parlamentarului. La votul privind arestarea au fost prezenţi 238 de deputaţi, 124 votând ”pentru” şi 114 ”împotrivă”. Parlamentarul le-a cerut marţi deputaţilor să repingă cererea de reţinere şi arestare a sa invocându-i pe cei ”trei copii minori de acasă” şi pe cei ”doi părinţi pensionari” şi spunând că de după gratii nu s-ar putea apăra ”ca orice alt om din această ţară”.

Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului PMP Adrian Gurzău, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă în dosarul în care a fost reţinută Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C Carpatica Asig.

„În perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru şi începând cu data de 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator şi SC Carpatica Asig SA, în calitate de beneficiar”, a anunţat DNA într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.