Adrian Ivan, profesorul universitar care a preluat în octombrie 2017 funcția de rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu” vorbește sau mai bine spus, evită să vorbească, într-un interviu pentru PressOne despre tezele de doctorat susținute la ANIMV cărora le-au fost aduse dovezi puternice că sunt plagiate. Au trecut trei ani de zile de când nu există niciun verdict asupra acelor teze, iar jurnalista Emilia Șercan l-a întrebat insistent pe Adrian Ivan când se va da un verdict în acest sens, afirmând că ”se lasă senzația că ANIMV încearcă să acopere neregulile și chiar ilegalitățile”. Cu toate acestea, rectorul Academiei de Informații insistă că este ardelean și se grăbește ca atare.
Vă redăm o parte a interviului:
− În august se împlinesc trei ani de când am făcut o serie de dezvăluiri despre tezele plagiate la ANIMV. De trei ani nu există nici măcar o verificare măcar a tezelor asupra cărora…
− Există, stați puțin.
− Nu există un verdict…
− Asta e altceva, dar există verificări. S-au făcut verificări și în perioada când eu coordonam activitatea de doctorat și au continuat verificările, cu o intensitate mai mare, după venirea mea în calitate de rector și comandant.
− Ce vreau să spun este că se lasă senzația că ANIMV încearcă să acopere neregulile și chiar ilegalitățile.
− Dumneavoastră sunteți din breasla mea, pentru că sunteți și lector universitar. Eu le spun studenților mei că în istorie există două abordări în ceea ce privește înnoirea unei instituții.
Există abordarea făcută de Iosif al II-lea, cu reformismul de tip iluminist, încet, pe etape, cu construcții instituționale foarte serioase, și există cealaltă abordare, a Revoluției Franceze.
Eu sunt ardelean. Dumneavoastră, dacă ați fi în cazul meu, pentru ce ați opta? Firește că pentru cea iluministă.
− Dar au trecut, totuși, trei ani de zile.
− Doamna Șercan, eu sunt ardelean.
− Câți ani trebuie să așteptăm ca să vedem niște rezultate?
− Prima dată mi-am făcut temele, după aceea am creat instituțiile în cadrul Academiei, am dat regulamentele necesare, și acum aștept ca ele să producă consecințe.
− Puteți să ne dați un orizont de timp pentru când vor exista verdicte măcar în cazul celor șase teze pentru care presa a făcut munca în locul ANIMV?
− Nu știu dacă sunteți ardeleancă sau nu, dar sigur ați făcut o facultate în Ardeal. Ardeleanul zice așa: eu pot, și vreau, și mă pricep, dar de ce atâta grabă?
− Știu bine și această glumă, mama mea este ardeleancă, dar întrebarea este: când?
− Dar de ce atâta grabă?
− Dați-mi un orizont de timp. Un an, doi, trei? La ce să ne așteptăm?
− Știți de ce nu vă dau un orizont de timp? Pentru că eu cred în procese făcute conștient, legal și duse până la capăt.
Atunci când vor fi verdictele acelea, fiți sigură că ele vor fi făcute cu respectarea legii. Eu am această credință, această conștiință individuală, că trebuie să o fac conform legii.
− Dar nu vă cere nimeni să încălcați legea.
− Sunt procese care durează, doamna Șercan, nu le putem face de azi pe mâine. Pentru dumneavoastră e mai simplu.
De ce? Vă duceți la bibliotecă, vedeți o teză de doctorat, comparați toate paragrafele care vă sunt suspecte și după aceea veniți cu un articol de presă și spuneți „ăsta e plagiat”.
Mi-ar plăcea să pot face lucrul acesta. Dar, într-o instituție militară, e vorba de proces, e vorba de proceduri.
Sunt reguli, eu nu sunt ayatollahul acestei instituții, eu sunt rectorul ei, iar asta înseamnă și de a duce lucrurile într-un sens de respect față de cetățean și față de lege.
− V-a cerut CNATDCU să elaborați rapoarte de analiză și pentru alte teze de doctorat, în afară de teza domnului Tudose?
− Nu. Și pentru că ați amintit tezele suspectate în spațiul public, CNATDCU spune că nu mai are nicio procedură pentru a face o sesizare.
M-am așteptat întotdeauna, mai ales de la venirea mea − mă aștept, de fapt, și acum −, să mi se trimită o sesizare pe anumite teze. Ei spun − „Domnule, noi am trimis cândva”. Acel „trimis cândva” sigur că mă privește.
− Adică, CNATDCU a trimis către Academie niște sesizări cândva, la un moment dat.
− Da, știți când? Atunci când persoanele respective și-au exprimat dorința de a renunța la tezele de doctorat și au intrat sub incidența acelei Ordonanțe de Urgență, iar până s-a dat decizia Curții Constituționale, a existat o perioadă moartă.
− Bun, și atunci Academia ce a făcut cu acea sesizare primită de la CNATDCU?
− Nu a făcut nimic și, știți prea bine, pentru că dumneavoastră ați primit răspunsul conducerii Academiei de atunci, că au intrat sub incidența altei legi și nu mai pot să deruleze proceduri.
− Deci, în acest moment, vreți să spuneți că CNATDCU nu mai poate să facă absolut nimic?
− Așa spun cei de la CNATDCU. Întrebați CNATDCU. Haideți să vă spun ceva. Eu, în ciuda faptului că nu am mai primit nicio sesizare, am supus toate tezele, inclusiv cele despre care vorbiți dumneavoastră, analizei Comisiei de Etică și a comisiilor de experți pe care are dreptul să le angajeze.
− Dumneavoastră faceți parte din Comisia de Științe Sociale a CNATDCU și aveți destul de multă experiență de lucru în CNATDCU. Vi se pare normal blocajul sau lipsa de acțiune de la Secția de Științe militare?
− Eu sunt vicepreședintele Comisiei de Științe Sociale. Eleganța mea academică mă obligă să nu comentez ceea ce fac colegii mei de la celelalte comisii de specialitate. Întrebați-i pe ei.
− Inacțiunea lor vă avantajează pe dumneavoastră, ca rector al Academiei Naționale de Informații.
− Nu mă avantajează deloc.
− Le-ați făcut o solicitare?
− În baza a ce?
− În baza faptului că sunteți rectorul Academiei Naționale de Informații. Nu puteți să le cereți să vă trimită acele sesizări care au fost făcute la ei la momentul 2016?
− Să fac o solicitare să mi se spună ce? Am avut discuții în sensul acesta, dar ei îmi spun că nu le permite legea să mai facă încă o dată o sesizare pe același subiect.
Doamna Șercan, nu mă feresc de nicio sesizare, venită de oriunde, de la presă, din mediul academic, în ceea ce privește cele 85 de teze.
Știți de ce? Asta impietează efectiv asupra activității Academiei, care nu are ca țintă neapărat doctoratul, ci are ca țintă pregătirea ofițerilor de informații.
Citește tot interviul pe pressone.ro
Idiotul asta nu este cumva rector la impins vagoane,ca dupa mutra asa pare ?