Deputatul Adrian Oros(PNL) a fost declarat incompatibil de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI). El a deţinut simultan funcţia de administrator şi cea de deputat. Liberalul spune că aşteaptă raportul de integritate ca să vadă dacă îl contestă. Ioan Moldovan, deputatul traseist care a schimbat PPDD pentru Partidul Conservator(PC), este un alt deputat considerat incompatibil de către inspectorii ANI. Trădătorul se scuză cum că firma respectivă nu ar fi avut activitate.

 

Ioan Moldovan, deputatul traseist care a trecut de la PPDD la PC, ar avea o firmă unde a fost asociat şi administrator. “MOLDOVAN Ioan Deputat Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de administrator la S.C. ELIAN RESTAURANT S.R.L”, arată cei de la ANI în cadrul unei decizii comune în ceea ce priveşte statul de 32 de parlamentari.

 

Adrian Oros şi iubirea incompatibilităţii

Adrian Oros a fost asociat ca apropiat al colegei sale, deputatul Steluţa Cătăniciu, şi ea declarată incompatibilă de către ANI, dar şi de instanţa de fond. Se pare că acuma sunt nu doar colegi de partid în Camera Deputaţilor, ci şi „fraţi de incompatibilitate.” Relaţia dintre cei doi incompatibili porneşte cu mult timp înainte iubirii incompatibilităţii şi a încălcării legii, de la momentul “atragerii” Steluţei Cătăniciu în PNL de către Marius Nicoară în urma unui “transfer” de la PDL. Ea ar fi primit iniţial poziţia de consilier local, preşedinte al organizaţiei femeilor liberale(OFL) şi propunând-o la un moment dat pentru funcţia de vicepreşedinte al Avocatului Poporului. Cu propunerea a şi rămas…. De Steluţa Cătăniciu trebuia să se îngrijească Adrian Oros, mare prorector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară(USAMV).

 

Profilul de candidat, cartiţa de partid

Adrian Oros a fost şi preşedinte interimar al PNL Cluj-Napoca, în stilul bine cunoscut al unui organizaţii care este bine cunoscută pentru profilul conducătorului nedefinit. Se întâmpla în 2009. Marius Nicoară a dizolvat biroul municipal în 2010 pentru a-i scoate cu uşurinţă din partid pe câţiva membri mai puţin comozi, iar şeful interimar a devenit din nou acelaşi Oros. Este clar că Oros alături de Steluţa Cătăniciu au făcut parte din gaşca lui Marius Nicoară. Primul dintre cei doi s-a opus virulent candidaturii Elenei Uioreanu pentru un mandate de deputat şi le-a spus colegilor că Horea Uioreanu şi-ar fi pus nevasta de la acea vreme pe funcţia de deputat.

 

Adrian Oros + Traian Băsescu = LOVE

Adrian Oros este un deputat liberal care în decembrie 2012 a călcat pentru prima dată în Casa Poporului în calitatea oficială de ales al clujenilor. Tot atunci şi-a depus jurământul faţă de cei care l-au girat cu votul, jurământ care a durat 46 de secunde.

În afară de aceste câteva secunde, deputatul liberal nu a vorbit decât în bancă cu colegii, în pauza de masă, pe culoare, la telefon, a răspuns la salutul portarului şi, probabil, a vorbit şi în gând, imaginându-şi cum ar putea perora de la tribună în faţa colegilor stupefiaţi de dicţia şi adâncimea sensurilor discursului. Însă, oficial, Oros, în jumătate de an, nu a vorbit decât cele 46 de secunde când a jurat că va conduce ţara într-o direcţie bună. În afară de aceste secunde, deputatul clujean se pare că se exprimă mult mai bine în scris. Ultima lui declaraţie politică are un titlu de mare angajament care este oarecum contradictorie: “Cuvinte care trebuiau pronunţate”. În această scrisoare trimisă fără “adrisant” probabil că Oros îşi exprimă întreaga lui fiinţă politică. Până în martie 2014 Oros nu a depus decât declaraţii scrise la Parlamentul României, fără să vorbească în plenul Parlamentului. De asemenea, acelaşi deputat interiorizat a mai depus o serie de alte “bileţele de papagal” politice: “Traian Băsescu vrea să saboteze revizuirea Constituţiei”, “Traian Băsescu exercită presiuni asupra CCR”, “Guvernele PDL au rezolvat problemele din Valea Jiului cu telegondola portocalie şi acum oferă soluţii USL”,  “USL nu trebuie să uite: Traian Băsescu este acelaşi din 2005 şi 2009″. Ţinând cont de faptul că “Traian Băsescu” îi ocupă gândurile într-o aşa măsură, este posibil că dacă l-ar împinge cineva la tribuna politică, Adrian Oroş ar spune doar un nume: Traian Băsescu!

 

Prezumţia de nevinovăţie

“Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Dintre acestea, două persoane nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Potrivit Legii 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al […] incompatibilităţii constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective. De asemenea, conform dispoziţiilor art. 326 din Codul Penal al României, „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă””, se arată pe site-ul ANI.

Ioan Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.