Pe „Clujul Civic”, un clujean a precizat că agenția de Mediu din Cluj a avizat proiectul controversat CARBOCHIM, oarecum pe „șest”, în condițiile în care, potrivit postării sale, observațiile din întâmpinările depuse au primit comentarii arogante ale investitorului.


„Dacă nu vom face presiuni serioase asupra Primăriei, încă o zonă naturală verde va fi distrusă, iar Clujul va „beneficia” de, de departe, cea mai monstruoasă construcție postrevoluționară din România. PRACTIC, O PLACĂ DE BETON (PE ALOCURI PESTE 8 SAU 11 ETAJE) PESTE O SUPRAFAȚĂ DE PESTE 4 ORI MAI MARE DECÂT ÎNTREAGA PIAȚĂ A UNIRII. Și nu, nu vorbesc despre spațiul din jurul statuii lui Mathias, ci despre întreaga piață.
V-aș ruga, în al treisprezecelea ceas, să vă imaginați, să vă gândiți, SĂ DAȚI SHARE, să vă implicați direct și vocal când, foarte curând (vom fi pe fază!) Consiliul Local, păstorit cu toată bunăvoința spre proiect de către primarul „ecologist” și oamenii săi de încredere, va vrea să aprobe PUZ-ul”, a scris clujeanul.

Să nu uităm că mai multe asociații civice din Cluj Napoca au solicitat Primăriei Cluj-Napoca să nu avizeze pozitiv PUZ-ul proiectului imobiliar de la Carbochim. Motivul: proporția spațiului verde din proiectul lui Iulian Dascălu, supranumit regele mall-urilor din România, este de 12 ori mai mică decât ceea ce permite Planul Urbanistic General al municipiului. Deja, comisia de urbanism a județului a dat aviz favorabil acestui proiect și acum este așteptată opinia comisiei de urbanism din cadrul primăriei clujene.

Citește și: Un pod din Cluj-Napoca, în cădere liberă: Se degradează accentuat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.