Agonie şi extaz. Insurecţia ucraineană intră în a doua săptămână

de Dan Nicu (preluare de pe adevarul.ro)

În Ucraina, insurecţia continuă, însă situaţia e departe de a se fi hotărât în favoarea uneia dintre părţi. Momentan, se poate spune că balanţa e cu mult mai echilibrată, după ce în seara zilei de 25 ianuarie se părea că în câteva ore toată ţara va întoarce spatele regimului Ianukovici.

Regiunile Jitomir, Cerkassî şi Transcarpatia au trecut de sub controlul opoziţiei (a consiliilor locale populare, constituite în regiuni) în cel al puterii.

A căzut Cernigovul şi a fost dispersată mulţimea la Zaporojie.

Acum două ore ar fi căzut şi Sumî.

La Lugansk, clădirile administrative au fost luate sub paza unităţilor căzăceşti, loiale regimului Ianukovici. Sunt deja şase regiuni care au fost controlate anterior de opoziţie, dar au fost pierdute. Sub controlul insurgenţilor mai rămân nouă.

E posibil ca până mâine spre seară să mai rămână opoziţiei doar 4-5 regiuni. Adică Vestul – zonă loială prin tradiţie orientării promovate de actuala opoziţie. Or, miza actualei insurecţii a fost şi este extinderea modelului de gândire a Ucrainei Occidentale cât mai mult către est. De aici şi exclamaţiile euforice ale insurgenţilor din vestul ţării atunci când s-au văzut, în aceste zile, drapelele roş-negre ale UPA (Armata Insurecţională Ucraineană) din anii 1940, la manifestaţii din estul extrem. Sau când s-au văzut aceleaşi drapele pătrunzând în clădirile administrative din diferite regiuni ale nord-estului (Sumî, Poltava).

Următoarea ţintă a puterii ar putea fi Vinniţa. Apoi Hmelniţki. Apoi Cernăuţi. Restablind controlul asupra acestor trei regiuni, puterea va reduce insurgenţa la dimensiunile Galiţiei istorice, teritoriu polonez până în 1939. Adică îi va pune pe insurgenţi în situaţia din 23 ianuarie, cu doar câteva regiuni din vest la activ.

Se prea poate ca asta să fie tactica regimului: să învingă rând pe rând rezistenţa din regiuni, astfel încât la şedinţa Radei, de mâine, 28 ianuarie, opoziţa să piardă cel de-al doilea front (cu miza maximă pe centrul şi estul ţării), rămânând doar cu rezistenţa din Kiev şi din vestul Ucrainei. Asta i-ar oferi Puterii capacitatea să stea tare pe poziţii în discuţiile din parlament. Iar opoziţiei nu i-ar lăsa decât opţiunea atacului frontal şi final asupra edificiilor puterii din Kiev. Altfel, moralul insurgenţilor va fi mult afectat, şi în seara zilei de mâine 28 ianuarie s-ar putea să asistăm la începutul stingerii insurecţiei.

Iar dacă, pe fondul ofensivei regimului în toată Ucraina, discuţiile din Parlament se vor termina nedefinit şi opoziţia nu va lua contramăsura atacului în Kiev, pe 29 ianuarie perpetuarea stării de incertitudine ar putea servi drept motiv pentru declararea stării excepţionale doar în capitala Kiev şi trecerea la distrugerea Maidanului.  Puterea nu se va teme de o nouă escaladare a insurecţiei dinspre vest, deoarece odată redusă mişcarea la dimensiunile Galiţiei, cu capitala pusă în dificultate, se va putea purcede la o înăbuşire temeinică, multifaţetată, a revoltei din Vest. Regiunile din Vest sunt mai slab populate şi mai slabe din punct de vedere economic decât cele centrale şi estice, iar asta va fi elementul determinant pentru o eventuală capitulare a Lvovului în faţa Kievului recucerit de Ianukovici. Nu contează dacă această capitulare se va întâmpla peste o lună sau peste trei. Odată mişcarea învinsă în Kiev, va avea loc şi capitularea Lvovului, mai devreme sau mai târziu. E posibil ca regimul să-şi fi fixat data de 1 februarie ca dată maximă pentru înăbuşirea acestei insurecţii în toată Ucraina cu excepţia Lvovului şi a regiunilor Galiţiei.   Nu e exclus nici ca ruşii să-i fi cerut ultimativ lui Ianukovici să termine cu răzmeriţa. Trupele anti-revoltă ale MAI, Berkut, au demonstrat zilele trecute că sunt capabile să pună pe fugă tot Euromaidanul în câteva ore, atunci când în mai puţin de 30 de minute au restabilit controlul asupra unei străzi ocupate anterior de insurgenţi. Dacă Ianukovici a primit un telefon de la Putin, atunci el va face tot posibilul pentru ca şedinţa de mâine a Radei Supreme să se termine fără identificarea şi aprobarea unui plan de normalizare a situaţiei. Doar astfel se poate menţine starea de incertitudine, necesară preşedintelui ucrainean pentru a-i spune lui Barosso (căruia i-a promis că ”deocamdată, nu va fi introdusă starea de urgenţă”.) că „N-am avut de ales”. Promisiunea a fost făcută pe 24 ianuarie. Poate că pe 28 sau 29 ianuarie, regimul se va simţi eliberat de ea.

Un argument în favoarea existenţei unui scenariu de lichidare a insurecţiei începând din regiuni şi terminând cu Kievul este faptul că începând de ieri, duminică, forţele anti-revoltă îi folosesc pe aşa-numiţii ”tituşki” (mercenari civili plătiţi pentru a face munca murdară a miliţiei/trupelor speciale) în văzul lumii, nu pe ascuns ca până acum. Mercenarii civili participă alături de trupele în uniformă la dispersarea mulţimilor şi restabilirea controlului asupra clădirilor ocupate de insurgenţi.   Reiterez: dacă ofensiva puterii va continua în regiuni, unica şansă a opoziţiei va fi iniţierea atacului general în Kiev.

Atunci se va vedea cât costă vorbele cernăuţeanului Arsenii Petrovici Iaţeniuk: ”Nu voi trăi în ruşine. Merg înainte, şi dacă iau un glonte în frunte – aşa să fie!”. Se va vedea ce fel de oameni sunt, totuşi, conducătorii formali ai acestei insurecţii (despre cei informali vom mai vorbi). Vitalii Kliciko va avea ocazia să le demonstreze acelora dintre bloggeri şi jurnalişti care l-au etichetat drept insuficient de curajos şi fără destul sânge la instalaţie ca să conducă un asalt asupra clădirilor puterii, că e un campion nu doar în ringul de box. Oleg Teagnibok va putea să-şi demonstreze nu doar calităţile oratorice, ci şi pe cele de revoluţionar activ.

Se ştie, oricum, că majoritatea celor care stau pe Maidan, nu doresc negocieri la nesfârşit. Nu doresc inacţiune. Din contra, aceşti oameni doresc acţiune şi sunt gata să-şi urmeze liderii în luptă. Din anumite declaraţii, opinii şi înştiinţări, am putut să trag chiar concluzia că aceştia vor sânge. Există o imensă ură între manifestanţi (nu doar cei activi, de baricade, ci şi cei deocamdată paşnici) şi trupele guvernului.   Ruşii au nevoie ca de aer de înfrângerea insurecţiei şi de restabilirea ordinii în favoarea regimului Ianukovici până la începerea Olimpiadei de la Soci.

Vase militare ale Flotei a VI-a a SUA vor patrula în largul oraşului Soci pe parcursul jocurilor olimpice. Ele ar trebui să ajungă deja în proximitatea coastelor ucrainene, în câteva zile.

Când acestea vor naviga în Marea Neagră, de pe ţărmurile Ucrainei nu trebuie să se mai audă niciun strigăt de ajutor.

P.S. Acest articol trebuia să vizeze Ucraina, dar în altă formă. Ar fi trebuit să fie un studiu al istoriei şi societăţii ucrainene, cu explicaţii ale situaţiei actuale. Însă situaţia la zi necesită toată atenţia, de aceea las construcţia de ipoteze şi explicaţii ale fenomenelor unice la care suntem martori pentru mai târziu.