Prefectul Judeţului Cluj, Florin Stamatian s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute săptămâni cu directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj, Daniel Don şi cu o delegaţie germană reprezentând Agenţia Federală a Forţei de Muncă din Nurnberg, Germania. Întâlnirea a avut ca temă colaborarea pe proiecte în domeniul eficientizării serviciilor publice de plasare a forţei de muncă, respectiv îmbunătăţirea calităţii serviciilor către cetăţeni, dar şi lansarea unui proiect comun, al cărui scop va fi utilizarea experienţei partenerilor germani, în formarea personalului AJOFM Cluj. Astfel, proiectul agenţiei clujene, de aproximativ 3,5 milioane de euro, finanţat din fonduri europene, aflat în prezent în evaluare şi care ar putea fi demarat spre sfârşitul acestui an sau începutul lui 2010, vizează crearea unui call center destinat exclusiv şomerilor, pe care persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, dar înregistrate în baza de date a Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă, îl vor putea apela şi vor putea beneficia de servicii de consiliere, respectiv plasare pe piaţa muncii. Partenerii germani au subliniat în discuţia cu Prefectul Judeţului Cluj, participarea ca expert în acest proiect, având în vedere experienţa în derularea unor programe similare. De asemenea, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va depune până la sfârşitul lunii octombrie, o solicitare de grant, valoarea acestui proiect fiind de până la 500.000 de euro, care să vizeze pregătirea profesională a personalului AJOFM, modernizarea şi eficientizarea serviciului public de ocupare a forţei de muncă, schimburi de experienţă şi implementarea în practică a conceptului de „instituţie publică orientată pe relaţia directă cu clienţii”. În cadrul întâlnirii, Stamatian a apreciat importanţa demarării unui astfel de proiect pentru judeţul Cluj şi, totodată, şi-a exprimat încrederea în potenţialul acestei zone de a deveni centru regional de consultanţă pentru administraţiile altor judeţe, interesate de modernizarea serviciilor publice. „Consider că la ora actuală, relaţiile instituţiilor publice cu cetăţenii trebuie să treacă dincolo de simpla preluare a unor hârtii şi înregistrarea lor…este nevoie de refacerea managementului în relaţiile cu publicul. Trebuie să învăţăm să cunoaştem mai bine oamenii şi nevoile lor, să fim capabili să le identificăm problemele şi atunci când nu ştiu cum să ni le prezinte”, a apreciat Prefectul. Directorul pentru Relaţii Internaţionale al Agenţiei Federale de Ocupare a Forţei de Muncă, Dr. Gunther Schauenberg, şi-a arătat deschiderea spre dialog a Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj şi dorinţa comună de dezvoltare a colaborării interinstituţionale, prin proiecte concrete, „pentru că nu este suficient doar să trasăm planuri pe hârtie”. (S.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.