Consiliul Judeţean Cluj, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, instituţie aflată sub autoritatea acestuia, a inaugurat pe 22 aprilie Centrul de recuperare psiho-neuro-motorie pentru copilul cu handicap "Sfânta Irina" din Turda. Înfiinţarea noului serviciu destinat copiilor cu dizabilităţi vine să completeze paleta de servicii sociale specializate oferite de către Consiliul Judeţean Cluj prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, persoanelor aflate în dificultate.
 
Realizarea centrului a fost posibilă graţie unui parteneriat de succes care s-a concretizat în dezvoltarea mai multor servicii pe raza municipiului Turda între Consiliul Judeţean Cluj prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, Primăria Municipiului Turda, Biserica Ortodoxă, Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului prin Parohia Ortodoxă Oprişani II Turda, Fundaţia Romano – Olandeză Sf. Irina, Fundaţia HAR, Fundaţia Wilde Ganzen şi Fundaţia  N.C.D.O. din Olanda.

Adina Fartuşnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.