„Premierul” republicii autoproclamate Doneţk, din Ucraina, Aleksandr Zaharcenko a fost ales „preşedinte” cu peste 81% din voturi, contracandidaţii săi obţinând câte 9%, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea din secţiile de votare şi dat publicităţii de către şeful „comisiei electorale” locale rebele Roman Liaghin, potrivit AFP.

Fost mecanic şi om de afaceri, în vârstă de 38 de ani, Zaharcenko şi-a vândut afacerea pentru a finanţa un grup militar rebel, și a participat la luarea cu asalt a sediului Administraţiei Regionale de la Doneţk, pe 16 aprilie, de către separatişti. Acest eveniment fondator al revoltei faţă de Kiev a fost urmat de proclamarea independenţei „republicii” de la Doneţk şi a celei vecine, la Lugansk, iar după aceea de confruntări armate care s-au soldat cu peste 4.000 de morţi.

La Lugansk, „preşedintele republicii” rebele Igor Plotniţki a fost ales cu peste 63% din voturi. La fel ca Zaharcenko, a avut contracandidaţi aproape necunoscuţi. Acest fost militar, în vârstă de 50 de ani, cu o statură masivă, s-a convertit într-un om de afaceri după destrămarea fostei URSS, iar ulterior într-un apărărtor al consumatorilor. După ce a ocupat postul de „ministru al apărării” teritoriului separatist, el a fost numit la conducerea „republicii” de la Lugansk în august, în locul liderului separatist Valeri Bolotov, rănit într-un atentat.

Imagine: AFP/ Mediafax Foto

1 COMENTARIU

  1. Bravo Donetk si Lugansk ! Bravo Rusia ! Rusine SUA, UE si gruparilor mondiale secrete, care doresc sa domine lumea, care ingradesc libertatea popoarelor, care manipuleaza, fatis si din subterane, o conceptie malefica asupra realitatilor prezente ! … Rusine si cateilor iresponsabili care conduc nenorocita noastra tara ! …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.